Traficanţii de migranţi au declarat război statului şi noi vom reacţiona cu toată forța (ministrul bulgar de interne)

Ministrul interimar de interne al Bulgariei, Ivan Demerdjiev, a comentat cazul celor doi poliţişti care au fost ucişi, după ce maşina de poliţie în care se aflau a încercat să oprească un autocar care transporta migranţi ilegali. Demerdjiev s-a deplasat la Burgas, unde s-a petrecut accidentul rutier grav. „Am pierdut doi băieţi bulgari, condoleanţe rudelor. Astăzi, traficanţii de migranţi au declarat război statului bulgar şi statul va răspunde cu toată puterea. Vom face tot posibilul pentru a preveni ca incidente de acest gen să se repete. Această infracţiune va fi descoperită şi voi face tot posibilul pentru ca operaţiunea să reuşească. Statul va lua măsuri fără precedent împotriva traficului intens de migranţi ilegali. În zilele următoare, vor exista măsuri extrem de active împotriva acestui lucru. În ceea ce priveşte traficanţii de migranţi, vehiculele lor, angajaţii noştri care nu îşi îndeplinesc sarcinile suficient de conştiincios, am evidenţiat această problemă încă de când am preluat mandatul, am întreprins multe acţiuni pentru a o rezolva. Acum, aceste acţiuni vor creşte în intensitate extrem de mult, vom implica şi Ministerul Apărării”, a menţionat Demerdjiev./ddaniela/sdm2

(www.dariknews.bg – 25 august)