Infotrafic

Realizator: Cătălin Gomboş – Se circulă fluent la această oră pe șoselele țării, însă este ultimul weekend al verii, iar polițiștii se așteaptă la aglomerări în partea a doua a zilei în zonele montane și care vin dinspre litoral. Oamenii legii au o serie de recomandări în acest sens. Ne-a oferit detalii subcomisarul Daria State de la centrul infotrafic al Poliției Române.
Daria State: Pentru moment nu sunt probleme de trafic. Se circulă fluent pe șoselele de viteză, atât în zona capitalei, cât și pe drumurile către mare și către munte, nefiind la această oră formate coloane de autovehicule. Însă fiind ultimul weekend al verii, mulți turiști au plecat în acest sfârșit de săptămână în stațiunile montane sau de la malul Mării Negre și ne așteptăm astfel ca după amiază valorile de trafic să fie destul de ridicate și să se formeze coloane de vehicule în zonele turistice, iar apoi spre seară către capitală. Drept urmare, le recomandăm conducătorilor auto ca pe trafic intens să circule cu mare atenție, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră pe care o efectuează, să dea dovadă de respect față de ceilalți participanți la trafic care așteaptă și să nu efectueze acele depășiri ale coloanelor formate care de multe ori se termină în accidente rutiere./ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 august)