Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat că România îndeplineştec cerinţele tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen

Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat astăzi că România, Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru aderarea la spaţiul european de liberă circulaţie Schengen. În textul discursului pe care acesta urmează să-l aibă la o reuniune desfăşurată la Praga şi care a fost consultat de France Presse, Scholz consemnează că va acţiona pentru toate cele trei ţări, să devină membre cu drepturi depline, ceea ce ar însemna „închiderea golurilor rămase”. Şeful guvernului german se angajează totodată să susţină aderarea Republicii Moldova, a Ucrainei şi a statelor din Balcani la Uniunea Europeană./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 august)