RADIO FRANCE INTERNATIONALE: Luca Niculescu va coordona procesul de aderare a României la OCDE

Fost ambasador al României la Paris timp de șase ani, Luca Niculescu a fost numit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, pentru a coordona aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este un for interguvernamental care are ca obiect de activitate identificarea, diseminarea şi evaluarea aplicării politicilor publice optime pentru asigurarea creşterii economice, prosperității şi dezvoltării sustenabile în rândul statelor membre, precum şi la nivel global. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sunt state dezvoltate, deţinând cca. 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. Sediul organizației se află la Paris, Franța.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică urmărește o consolidare permanentă a vocaţiei și expertizei sale globale prin cooperarea cu G7, G20, ONU, OMC şi alte organizaţii internaționale și regionale cu profil economic, precum şi a relevanței sale de „club al bunelor practici” în domeniul guvernanței economice.

Articol de Mugur Mihăiță

https://www.rfi.ro/politica-148347-luca-niculescu-va-coordona-procesul-de-aderare-romaniei-la-ocde