STB va pune la dispoziţia elevilor şi studenţilor o aplicaţie pentru obţinerea abonamentelor gratuite

Societatea de Transport Bucureşti va pune la dispoziția elevilor și studenților o aplicație prin care să obțină abonamente gratuite, fără să se mai prezinte la ghișeele companiei. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de ministrul educației. Sorin Cîmpeanu spune că acordul dintre minister și compania de transport public a fost încheiat pentru următorii patru ani și nu va implica un buget suplimentar, dar nu a precizat de la ce dată va fi disponibilă aplicația. El a dat asigurări că datele personale ale elevilor și studenților vor fi protejate, chiar dacă acordul presupune accesul STB la sistemul informatic al educației.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 septembrie)/lcoman/avladucu