Fostul preşedinte american, Barack Obama, a câştigat, sâmbătă, Premiul Emmy pentru cel mai bun narator, pentru seria de documentare Netflix „Our Great National Parks”. Compania de producţie a lui Obama, Higher Ground, a realizat seria de cinci părţi ce descrie parcuri naţionale din întreaga lume. Premiul Emmy se alătură celor două distincţii Grammy obţinute de Obama, ceea ce îl plasează la jumătatea drumului de a deveni un „Egot” – persoană laureată cu câte un premiu Emmy, Grammy, Oscar şi Tony. Obama este al doilea preşedinte american din istorie, care câştigă un premiu Emmy. Seria Netflix prezintă frumuseţile naturale de pe cinci continente şi descrie locuri între care se numără Patagonia din Chile şi Indonezia. Alţi concurenţi la categoria de cel mai bun narator au fost David Attenborough, Lupita Nyong’o şi Kareem Abdul-Jabbar. După ce şi-a încheiat mandatul, în 2017, fostul preşedinte şi soţia sa, Michelle, au înfiinţat compania Higher Ground, încheind un contract cu Netflix despre care se presupune că ar valora zeci de milioane de dolari. Domnul Obama a obţinut Premiul Grammy pentru versiunile audio ale autobiografiilor sale – „The Audacity of Hope” şi „Dreams from My Father”. Singurul preşedinte american care a mai obţinut un Emmy a fost Dwight Eisenhower, căruia i-a fost decernată distincţia onorifică în 1956, pentru că a fost primul preşedinte care a susţinut o conferinţă de presă televizată. În ceea ce priveşte statutul de „Egot”, doar 17 persoane au reuşit să îl atingă până acum, printre acestea numărându-se Mel Brooks, Whoopie Goldberg, Audrey Hepburn şi Jenifer Hudson./mbrotacel

(www.bbc.com – 4 septembrie)