Presa internațională este preocupată de consecințele crizei energetice, în timp ce Rusia închide robinetul de gaz, iar prețurile cresc vertiginos. Rusia profită de vulnerabilitatea Europei în privința gazelor naturale, aducând prețul la niveluri extreme în Europa și provocând temeri potrivit cărora în această iarnă pot apărea mari greutăți, atenționează The New York Times. Cum poate evita Europa înghețul? întreabă Foreign Affairs și răspunde: numai independența energetică față de Rusia poate preveni dezastrul. Într-un document care va fi examinat pe 9 septembrie de către miniștrii energiei, la Bruxelles, Comisia Europeană propune o plafonare parțială a prețurilor electricității, adoptarea unor tarife reglementate pentru categoriile defavorizate și reducerea consumului, detaliază Le Soir. Pentru a evita întreruperea aprovizionării, Franța își va spori schimburile de gaze și electricitate cu Spania și Germania, în această iarnă, anunță El Periodico, iar Reuters informează că președintele Consiliului European, Charles Michel, va purta discuții cu oficialii din Qatar, un mare producător de gaze, cu privire la criza energetică din Europa, în timpul unei vizite pe care o va efectua, săptămâna aceasta, la Doha. Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a discutat cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre „măsuri coordonate pentru a limita profiturile excesive ale Rusiei din vânzarea de petrol și gaze”, informează El Confidencial, iar The Wall Street Journal adaugă că liderul de la Kiev a cerut țărilor europene să răspundă la ceea ce a numit un „atac energetic” din partea Rusiei, după ce Moscova a suspendat fluxurile de gaze naturale către continent printr-o conductă vitală. Decizia Rusiei reprezintă cea mai recentă escaladare a unui război economic care va ajunge la un punct culminant în această iarnă, pe fondul creșterii cererii de energie, opinează The Wall Street Journal. Pe de altă parte, Volodimir Zelenski dă asigurări că Ucraina este pregătită să crească exporturile de energie către Europa, titrează El Mundo. „Putem ajuta la stabilizarea consumului de energie al țărilor vecine și europene și acest lucru poate reduce presiunea Rusiei asupra Europei”, a afirmat Zelenski, citat de ziarul spaniol. În plus, președintele ucrainean a reafirmat angajamentul țării sale „pentru evitarea unei crize alimentare în lume și împiedicarea unei noi crize a migrației din Asia și Africa către Europa”, completează El Mundo. La rândul lor, la un summit virtual, miniștrii de finanțe din statele industrializate ale G7 au hotărât elaborarea unui mecanism de plafonare a prețului petrolului rusesc, invitând o „largă coaliție” de țări să pună în practică această decizie, având drept obiectiv diminuarea resurselor Kremlinului de finanțare a războiului din Ucraina, notează France24. Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a salutat decizia G7, menționând că aceasta va contribui la menținerea petrolului rusesc la prețuri mai scăzute, explică Euronews.
Tensiunilor geopolitice li se adaugă vara caniculară și seceta extremă din Europa, care au fragilizat producția de energie hidraulică și nulceară, și inflația galopantă, toate aducând riscul de tensiuni sociale, constată Courrier International. La Praga, reprezentanți ai unor forțe politice radicale, formațiuni extraparlamentare comuniste, euroesceptice și ultranaționaliste au manifestat împotriva guvernului ceh, a UE și a NATO, cerând încetarea sancțiunilor împotriva Rusiei, scriu Bloomberg și Europa Press. Potrivit premierului ceh Petr Fiala, a cărui țară deține președinția UE, protestele au fost organizate de forțe de orientare pro-rusă, contrare intereselor Cehiei, citează EFE. Republica Cehă sprijină ferm Ucraina în lupta sa împotriva invaziei ruse și a donat inclusiv arme grele forțelor armate ucrainene, amintește ABC News.
Criza energetică din Europa amenință să încetinească experimentele științifice, titrează The Wall Street Journal. Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, CERN, elaborează planuri de oprire a unora dintre acceleratoarele sale de particule, în perioadele de vârf ale cererii de energie, analizând și ipoteza opririi celui mai mare și mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider, dacă va fi necesar, scrie ziarul american.
Cresc tensiunile dintre SUA și China pe tema Taiwanului, după ce Washingtonul a decis vânzarea, în valoare de 1,1 miliarde de dolari, de arme „esențiale pentru securitatea Taipeiului”, consemnează Le Monde. Beijingul s-a opus ferm acestei tranzacții, anunțând că va lua contramăsurile legitime și necesare, reține Le Monde. Regimul chinez se concentrează pe obținerea controlului strategic, până în 2035, al lanțului de insule care se întinde de la Japonia – prin Taiwan – până la Filipine și Borneo, subliniază ziarul spaniol ABC. (Cristina Zaharia)/czaharia/ilapadat





