Austria plafonează preţul la energia electrică până în 2024

Guvernul Austriei a anunţat miercuri că intenţionează să plafoneze preţurile la energia electrică, măsură care va intra în vigoare în decembrie, pe fondul crizei energetice generate parţial de invazia Rusiei în Ucraina. Plafonarea preţurilor „este eficientă pentru aproximativ 80% din consumul mediu al unei gospodării şi atenuează masiv creşterea costurilor. Pentru consum mai mare de 2900 de kWh trebuie plătit preţul pieţei. Măsurile includ, de asemenea, şi stimulente pentru economia de energie electrică”, a declarat cancelarul austriac, Karl Nehammer, înaintea unei reuniuni a consiliului de miniştri. Îngheţarea preţului la energia electrică va intra în vigoare la 1 decembrie şi va rămâne în vigoare până la 30 iunie 2024, economisind aproximativ 500 de euro anual pentru fiecare gospodărie, potrivit cifrelor date publicităţii de guvernul austriac, care intenţionează să treacă cât mai repede proiectul de lege prin Parlamentul de la Viena, „posibil în octombrie”, după cum a mai spus cancelarul Nehammer./mbaciu/atataru

(CNN INTERNATIONAL, 7 septembrie)