Papa Francisc îndeamnă la „încetarea actualului război mondial”

Papa Francisc a cerut miercuri încetarea actualului „război mondial”, îndemnând întreaga lume să contribuie la pace, în timp ce a rostit rugăciuni speciale pentru „Ucraina martirizată”. „Nu uit de Ucraina martirizată”, a spus Papa Francisc la sfârșitul audienței sale săptămânale din Piața Sf. Petru. „În faţa scenariilor de război ale vremurilor noastre cer tuturor să fie constructori ai păcii și să ne rugăm pentru ca gândurile și proiectele de armonie și reconciliere să se răspândească în întreaga lume. Azi trăim un război mondial, să ne oprim, vă rog…” a continuat Suveranul Pontif. Papa a condamnat în mai multe rânduri conflictul din Ucraina, evitând însă să îi aducă critici directe președintelui rus Vladimir Putin.

(REUTERS – 7 septembrie)/aboboc/ilapadat