Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 4 miliarde de euro pentru sprijinirea întreprinderilor românești afectate de criza generată de conflictul din Ucraina

Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 4 miliarde de euro pentru sprijinirea întreprinderilor românești afectate de criza generată de conflictul din Ucraina și de problemele de lichiditate. Într-un comunicat, executivul european a precizat că partea cea mai mare din bani va merge în garanții pentru împrumuturi, în timp ce 390 de milioane de euro reprezintă compensarea garanțiilor la credite deja contractate. Beneficiarii vor putea accesa prin noua schemă de sprijin împrumuturi garantate în proporție de 90% de stat. Scadențele maxime sunt fixate la șase ani. Valoarea maximă a fiecărui împrumut va fi de 75.000 de euro pentru firmele care activează în agricultură și de 500.000 de euro pentru cele care operează în alte sectoare. Termenul limită pentru deblocarea acestor aujutoare este sfârșitul acestui an./azamfir/dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 9 septembrie)