Cu toate că prin Proclamația către Țară citită la Radio de regele Mihai la 23 August 1944 România a rupt alianța cu Germania și a încetat războiul cu aliații (URSS, SUA și Marea Britanie), trupele rusești au înaintat fără să întâmpine rezistență militară și au ocupat România. Armistițiul cu URSS a fost semnat la Moscova abia pe 12 septembrie 1944. Între 23 august și 12 septembrie sovieticii s-au purtat ca într-o țară ocupată. Au considerat „pradă de razboi” cam tot ce putea fi scos din țară: utilaje și scule din fabrici, material rulant de cale ferată, nave militare și civile, automobile particulare și ale statului, caii țăranilor cu care aceștia lucrau pământul, tot ce aveau spre vânzare magazinele. Civilii găsiți pe stradă erau deposedați de verighete și, în special de ceasuri, care erau la mare căutare în URSS. Astfel de jafuri au avut loc în toată țara. La Craiova, martor a fost Mihai Delcescu – ofițer român lăsat la vatră după 23 August 1944.
„La marginea oraşului Craiova se făcuse un lagăr cu prizonieri, cu nemţii care s-au aflat cu diverse treburi prin oraş, comandamente ….. Şi dimineaţa îi ducea să lucreze la nişte grădini de zarzavaturi. Seara, o minte isteaţă, îi aducea pe centru, pe strada Unirii, pe strada principală, ca să-i vadă românii. Pe prizonierii nemţi. Rezultatul: românii îi bombardau cu ţigări şi cu pachete de mâncare. Românii începuseră să se trezească, începuseră să facă cunoştinţă cu ruşii, şi făceau comparaţie. Nemţii, din mers, într-o cadenţă impecabilă, prindeau pachetele şi mulţumeau. Asta a durat câteva zile, că pe urmă şi-au dat seama responsabilii de la partid, şi-au dat seama de gafă şi nu i-au mai dus pe centru. Într-o dimineaţa, pe la 10-11, văd o şaretă cu patru camarazi de ai mei din regiment. “Măi, ce e cu voi?” “Regimentul nostru staţionează la bariera Severinului”. “Ohooo!” Mi-am umplut buzunarele cu ţigări, m-am suit într-o birjă şi am tras o fugă acolo. Când m-au văzut soldaţii, mi-au făcut o manifestaţie prima! Numai că nu m-au pupat. “Veniţi cu noi, că vă îmbrăcăm, veniţi cu noi!” “Măi, eu rămân aici! Duceţi-vă voi singuri!” Şi le-am dat ţigările. Pe urmă coloana a plecat, m-am uitat în urma lor… şi am plâns. Erau toţi moldoveni. Şi la ei acolo erau ruşi. Şi ei plecau să lupte şi să moară pentru ruşi. Am stat în stradă şi am plâns. În Craiova atmosfera era grea. Am să dau un exemplu. M-am dus acasă la ţară, la mama… Am hotărât să aduc pe mama, pe bunica și pe câinele Nero la Craiova. Vreo 60 de kilometri de cale ferată le-am făcut în 24 de ore. Când m-am dat jos din tren în gară la Craiova, a trecut pe lângă mine un subofiţer şi mi-a spus: “Ascunde pistolul!” Pistolul Beretta îl cumpărasem de la un camarad. Nu era un pistol grozav. “Ascunde-ţi pistolul, că îl ia ruşii!” Pe mine mă durea stomacul și căutam un veceu. Am dat fuga după mama. În spatele gării, ruşi cu automate. Am scos discret – ce să fac?! – pistolul de la centură şi i l-am dat mamei. Mama l-a băgat în poşetă şi, când m-am întors, aveam şase automate ruseşti în burtă. “Davai revolverski!” “Nema revolverski!” “Aaa, davai revolverski”! Aşa? S-au dus la mama, fain frumos, i-a luat pistolul din poşetă, au vrut să-i ia şi banii, mama a protestat, era prea multă lume şi… pe mama au lăsat-o să plece cu bunică-mea şi cu câinele Nero. Şi pe mine m-au urcat într-un camion ruşii. În camion mai erau vreo șase – șapte soldaţi. Am urcat în camion, eu mi-am scos banii, ce mai aveam la mine, i-am băgat în cizmă, cizme din acelea legate cu șiret jos Şi le-am arătat ordinul de permisie. La un moment dat, maşina s-a oprit pe strada Gării, către centru, şi ne-a dat jos: “davai document!” Am scos hârtia, “niet sileai!” Şi cuvântul acesta, “sileai”, aflasem eu ce înseamnă. Şi nu m-am bucurat deloc. Şi în timp ce ruşii discutau …. erau vreo patru-cinci ofiţeri ruşi, eu ca o umbră m-am strecurat pe lângă case, pe stradă, până am ajuns la băcănia unui grec. Eram prieten cu fiu-su. Grecul mă cunoştea din vedere…. Şi grecul, când m-a văzut:“Vino încoace!” M-a băgat printre butoaiele lui. Așa am scăpat eu de ruși. (…) În timpul ăsta doi ruşi au oprit o maşină românească în care era un maior şi un subofiţer. Şi i-a spus subofițerului: “Davai maşina!” Subofiţerul a spus “nu!” A scos pistolul şi pac, pac, i-a împuşcat pe ruşi! Şi cu maşina au dispărut! Ca replică, ruşii au umplut oraşul cu pistolari şi au arestat pe cine a[u] putut. Eu aveam un văr care era carmangerist, era în clădirea pieţii din Craiova, şi el şi cu alţii au fost trimiși în patrulă prin oraş pentru ordine. Ruşii pur şi simplu i-au dezarmat. În faţa unui automat cu 72 de focuri, cu o puşcă nici nu se discuta treaba asta. Nu aveau ce face! Au ridicat mâinile sus, i-a dezarmat şi i-a adunat cu un colonel şi cu circa 10-13 inşi. I-a înşirat la un zid ca să-i împuşte. Au împuşcat pe colonel, au împuşcat un soldat, şi de undeva a pornit o rafală de armă automată peste capul ruşilor. Ruşii s-au trântit pe burtă, iar cei puşi la zid, printre care şi vără-meu, au fugit peste ei…. au fugit, s-au împrăştiat. Deci, a fost împuşcat un colonel şi un soldat. La un sfert de oră după ce am ajuns eu acasă, a venit şi vără-meu cu pantalonii rupţi, fără caschetă… “Măi, era să mă împuşte ruşii!” “Şi pe mine la fel!” Şi ne-am consolat reciproc şi ne-am bucurat reciproc că am scăpat cu viaţă”.
