Consiliul de Ascensiune din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – un organism alcătuit din membri ai familiei regale, prim-ministru şi alţi politicieni de rang înalt, alături de Arhiepiscopul de Canterbury – s-a reunit la Palatul St. James – reşedinţa oficială a suveranului, pentru a proclama regele. Penny Mordaunt a anunţat oficial decesul reginei. Ulterior, a fost citită proclamaţia – Charles al III-lea este declarat rege. Prinţul Charles Philip Arthur George este acum Regele Charles al III-lea.(www.bbc.com – 10 septembrie)/mbrotacel/dsirbu

Regele Charles va fi proclamat oficial monarh al Marii Britanii, sâmbătă

Regele Charles al III-lea va fi proclamat oficial monarh, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Londra în orele următoare. Un organism ce datează din perioada anglo-saxonă va confirma rolul regelui, la o reuniune ce va fi televizată pentru prima dată. Charles a devenit rege în momentul în care regina a murit, însă există un proces formal, încărcat de istorie, ce va marca proclamarea domniei sale. Consiliul de Ascensiune se va reuni la Palatul St. James sâmbătă dimineaţă şi îl va confirma pe Regele Charles drept monarh. O dată confirmat, regele va prezida consiliul, care este alcătuit, în mare, din politicieni de rang înalt, în funcţie şi pensionaţi. Ulterior, va fi făcută o proclamare publică a regelui Charles ca monarh, mai întâi la Palatul St. James, iar apoi la Londra. Duminică vor urma proclamaţii la Belfast, Cardiff şi Edinburgh.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 septembrie)/mbrotacel/dsirbu