75 de ani de dansuri româneşti la Aletea (Elek)

Peste 500 de persoane, au participat sâmbătă, 10 septembrie 2022, la ampla manifestare prilejuită de aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea ansamblului de dansuri populare româneşti din oraşul Aletea (Elek), judeţul Bekes.

Manifestarea, la care a participat și consulul general al României la Gyula, Florin  Vasiloni, a fost organizată la Sala Sporturilor din oraş de Autoguvernarea Românească din localitate, cu sprijinul primăriei locale şi al mai multor instituţii.  Evenimentul a fost deschis prin mesajele adresate de Gheorghe Cozma,  preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU) şi a primarului oraşului Aletea, Gyorgy Szeleszan. Au participat printre alţii Traian Cresta, purtător de cuvant al românilor în Parlamentul Ungariei; vicepreşedinţii AŢRU Bertold Netea şi Elvira Ardelean (în acelaşi timp primar al localităţii Otlaca-Pustă); Maria Novac, directorul Centrului de Documentare şi Informare al AŢRU; Vasile Botaş, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Aletea; etnici români din Micherechi, Gyula, Bătania, Chitighaz  şi mulţi dansatori şi iubitori de folclor din diferite zone ale Ungariei,

Evenimentul cultural  a oferit publicului prezent un regal de dansuri tradiţionale, oferit de către mai multe ansambluri profesioniste de dansuri populare din Ungaria. Pe scenă a evoluat şi ansamblul românesc din Micherechi.

Punctul culminant al manifestării l-a constituit recitalul oferit de către cei sărbătoriţi,  „Echipa de Păstrare a Tradiţiilor din Aletea”, în care evoluează şi  ultimul membru fondator al echipei care se află în viaţă, Petru Sabău, dar şi Gheorghe Bagy, ambii distinşi cu titlul de “artist al poporului”, în Ungaria.