Calendarul evenimentelor, 12 septembrie – selecțiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Parlament

* ora 17:00 – Ședința Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţie – la sala Mihai Viteazul

 

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plen

 

 

– Camera Deputaților

* ora 13:30 (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent și ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 –  Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen (prezenţă fizică)

  • ora 16:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
  • ora 17:00 – Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezenţă fizică)

  • ora 17:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual

* Şedinţele Comisiilor parlamentare:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 17:00 – Comisia pentru știință și tehnologie – cam. 3150, etaj 3, corp B4
  • ora 17:00 – Comisia pentru antreprenoriat şi turism – etaj 2, camera 25
  • ora 17:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi
  • ora 17:15 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156

 

– Guvern

* Premierul Nicolae Ciucă se întâlneşte cu editori, bibliotecari şi personalităţi culturale – ora 14:00, la Palatul Victoria

 

– Ministere

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 milioane lei

 

– Apărare, Interne

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Crişana’ al judeţului Bihor – ora 11:00, la sediul inspectoratului, str. Avram Iancu nr. 9

* Râmnicu Vâlcea: Cu ocazia manifestărilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România, în zilele de 12 şi 13 Septembrie 2022, între orele 10:00 – 14:00, se va organiza Ziua Porţilor Deschise de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘General Magheru’ al judeţului Vâlcea, la sediul din strada Decebal nr. 7. Cu această ocazie se vor organiza activităţi interactive pentru copii, prezentarea tehnicii şi a accesoriilor de intervenţie, exerciţii demonstrative, defilare, lecţii de prim ajutor şi informări preventive

 

– Administraţie

* Şedinţa Consiliului Local Sector 6 – ora 13:00, online

* Ploieşti: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal Ploieşti – ora 15:00

 

– Juridic

* Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti inaugurează o nouă cameră de audiere dedicată copiilor, martori sau victime ale infracţiunilor – ora 13:00, str. Scaune nr. 1-3, etaj 3, sălile 305 şi 306

* Dezbaterea cu tema „Costurile arbitrajului vs. costurile litigiului judiciar” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați: Av. conf. univ. dr. Bazil Oglindă, Managing Partner OGLINDĂ & PARTNERS, Av. Sorina Olaru, Partner NNDKP, Av. Alina Tugearu, Partner Zamfirescu Racoți Vasile & PARTNERS. Moderator: Av. Cornel Popa, Partner Țuca Zbârcea & Asociații

 

– Social

* Conferința „Educație pentru Siguranță”, în contextul celebrării rezultatelor primului an de implementare a Programului Național de Educație „România în Siguranță” – ora 10:00, la Guvernul  României, sala Transilvania. Conferința își propune să aducă pe agenda publică din România importanța educației pentru siguranță rutieră și îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă din Agenda 2030. Sunt invitați experți și reprezentanți ai autorităților publice care vor împărtăși exemple de bună practică, prin perspectiva calității de parteneri ai Asociației E.D.I.T. în Programul Național „România în Siguranță”, și viziunea pe care o au asupra operaționalizării principiilor dezvoltării durabile și educației pentru siguranță rutieră

 

– Economic

* Forumul Pieţei de Capital, ediţia a V-a, organizat de Financial Intelligence – ora 10:30, la Hotel Marriott

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind:

  • mişcarea naturală a populaţiei în iulie 2022
  • câştigul salarial mediu lunar în iulie 2022
  • indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2022

* Constanţa: Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) lansează proiectul DigitalUP, cu scopul de a pune față în față antreprenorii, cu factori de decizie din administrația centrală și locală, cu companii multinaționale furnizoare de soluții digitale, în scopul definirii unor instrumente de accelerare a IMM-urilor locale, o trambulină pentru o scalare inteligentă a afacerilor – ora 10:30, la Complex Diplomatic Mamaia

 

– Medicină, Sănătate

* Timișoara: De la ora 10:30, are loc o conferință de presă având ca temă lansarea primei platforme medicale din România de “Educare și Conștientizare a Bolilor Pulmonare”. La realizarea proiectului PNEUMOCONTROL au contribuit 15 medici pneumologi, imagiști, farmaciști și infecționiști din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Conferința de presă va avea loc în Sala Senatului Universității de Medicină și Farmacie Dr. Victor Babeș Timișoara, la etajul 1

 

– Învățământ, Cercetare

* Pentru 110 copii ucraineni din ciclul primar de învățământ care și-au găsit refugiu în România, școala începe luni, 12 septembrie, la centrul educațional Salvați Copiii România din cadrul Școlii nr. 73 „Barbu Delavrancea”. Deschiderea anului școlar va fi marcată printr-un careu, la ora 13:00

* Timişoara: Conferinţa de presă prilejuită de lansarea şi semnarea Parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timişoara şi SCM Ohma Timişoara – ora 10:00, în amfiteatrul A01 al UVT

* Cluj-Napoca: ‘Comunicaţiile cuantice în România’ – conferinţă organizată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului ‘Elaborarea strategiei pentru dezvoltarea capabilităţilor naţionale în domeniul comunicaţiilor cuantice (QTSTRAT)’ (12-13 sep.) – ora 14:00, Aula Magna, str. M. Kogălniceanu nr. 1

 

– Cultură

* Cea de-a XI-a ediţie a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie şi a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), care va include lecturi publice, proiecţii de filme, expoziţii de artă, recitaluri, spectacole de teatru, concerte, performance-uri şi programe experimentale de artă digitală, se va desfăşura în perioada 12 – 18 septembrie. Programul festivalului cuprinde lecturi publice susţinute de poeţi din Argentina, Brazilia, Bulgaria, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Peru, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria. Festivalul va găzdui 35 de invitați din străinătate, alături de 85 poeți români. Printre invitați se numără Zalán Tibor, poet, scriitor, dramaturg și profesor universitar din Ungaria. Organizatori: Primăria Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din București. Co-organizatori: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, APLER, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Printre partenerii media: Radio România Cultural

­• Pe lângă lecturi publice, vor avea loc întâlniri cu editori şi traducători din Bulgaria, Italia şi Grecia şi vor fi vernisate trei expoziţii de artă plastică şi fotografie, care au ca temă diversitatea şi care iau pulsul actualităţii, punând în legătură arta şi literatura

  • Vor fi proiectate două filme documentare (Distanţa dintre mine şi mine, despre poeta Nina Cassian, în regia Monei Nicoară, după o idee de Ada Solomon, şi Bukovina – Ţara Oamenilor Fagi, Ţara Unirii Adevărate, în regia lui Florin Kevorkian) şi vor fi organizate nouă concerte de muzică clasică, jazz şi folk, precum şi recitaluri ale unor actori români îndrăgiţi de public: Horaţiu Mălăele, Ioana Crăciunescu, Răzvan Vasilescu, Simona Măicănescu şi Marius Bodochi
  • La ediţia din acest an au fost introduse evenimente noi, printre care cel mai important este Jeudi de la Francophonie, dedicat sărbătoririi poeziei, culturii şi valorilor francofoniei, a diversităţii şi bogăţiei pe care aceasta o oferă întregii lumi, eveniment realizat în parteneriat cu Agenţia Universitară a Francofoniei, Biroul Europa Centrală şi Orientală – AUF ECO, Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România – GADIF, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez

* Recital Dmitry Sitkovetsky (vioară), David Geringas (violoncel) & Alexander Gordon (violă), eveniment în cadrul Concursului Internaţional George Enescu 2022  – ora 19:00, la Atenul Român

* microMULTILATERAL prezintă avanpremiera filmului “OM CÂINE”, debutul în lungmetraj al regizorului Ștefan Constantinescu. Evenimentul va avea loc în prezența echipei, astăzi, 12 septembrie, ora 20:00, la Cinema Elvire Popesco. Filmul a avut premiera mondială în cadrul Goteborg Film Festival. Prezentat în avanpremieră națională la TIFF, „OM CAINE” a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului pentru cel mai bun lungmetraj românesc

* În perioada 8 – 18 septembrie, are loc cea de a zecea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional. Din program:

  • În parteneriat cu Centrul de Studii Arhitecturale și Urbane din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu vom găzdui workshop-ul Arta Paielor – Tablouri cu Paie, ce se va desfășura luni și marți, 12 și 13 septembrie, între orele 11:00 și 15:00, în curtea Muzeului Țăranului

* Alba-Iulia: Conferinţă de presă ocazionată de cea de-a XIII-a ediţie a Târgului de C’Arte Alba Transilvana – ora 13:00, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba

* Arad: Biblioteca Judeţeană „Alexandru D. Xenopol” din Arad organizează, începând cu ora 16:00, în Grădina de Lectură, conferinţa cu titlul „Xenopol. Manuscrisul de la Arad”, un eveniment de o importanţă deosebită pentru iubitorii cărţii, dedicat sărbătoririi patronului spiritual al instituţiei culturale arădene: Alexandru D. Xenopol (1847-1920). Volumul lansat la Arad cu acest prilej, va fi prezentat publicului bibliofil de cei doi editori, dr. Ștefan Lemny – Biblioteca Naţională a Franţei și dr. Alexandru Istrate – Academia Română, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. Evenimentul, moderat de dr. Doru Sinaci şi dr. Sorin Bulboacă, va include și un intermezzo muzical oferit publicului arădean, de Noemi Gabriela Szentesi, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad

* Braşov: Turneul Naţional ‘Fiori e Colori’, susţinut de soprana Rodica Vică şi harpista Maria Bîldea, se desfăşoară în perioada 10 – 14 septembrie, la Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Programul Zilei:

  • ora 18:00 – la Biserica Neagră

* Cluj – Napoca: Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca anunţă organizarea a două Ateliere de prezentare de tehnici de producţie şi prelucrare a pergamentului în cadrul proiectului FRAGMED – Un puzzle transilvan: reconstituind cultura medievală din fragmente de codice finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021, în cadrul Programului RO-CULTURA şi implementat de Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului, Academia Română Filiala Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba-Iulia şi Bjerkaker LearningLab din Norvegia:

  • Luni, 12 septembrie 2022 – ora 11:00 – la Biblioteca Academiei Române, Str. M. Kogălniceanu nr. 12-14
  • Marţi, 13 septembrie 2022 – ora 11:00 – la Biblioteca Academiei Române, Str. M. Kogălniceanu nr. 12-14

* Sibiu: ‘Grija faţă de om’ este tema conferinţei speciale pe care Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu (TNRS) şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) o oferă publicului – ora 18:00, la Centrul cultural HABITUS. Prof. Univ. Dr. Habil Constantin Chiriac, directorul general al TNRS şi preşedintele FITS, îi va avea invitaţi pe Conf. Univ. Dr. Victoria Bîrluţiu, medic şef al Secţiei Clinice Boli Infecţioase Adulţi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, şi pe Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Constantin Necula, prodecan al Facultăţii de Teologie din Sibiu. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile

 

– Sport

* Mioveni şi Bucureşti: Au loc meciuri în etapa a 10-a a Superligii de fotbal:

  • CS Mioveni – FC Universitatea Cluj – ora 18:00, Stadion Orăşenesc
  • FC FCSB – FC Voluntari – ora 21:00, Arena Naţională

* Începe turneul Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125) – la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti (12-18 sep.)

 

– S-a întâmplat într-o zi de 12 septembrie

 

* Acum 106 ani (1916), în timpul Primului Război Mondial, Bucureştiul a fost bombardat de aviaţia germană. La 4/17.VIII.1916 se semna, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (în prima conflagraţie mondială). În data de 14/27.VIII.1916 România declara război Austro-Ungariei, dată ce a marcat începutul războiul de eliberare şi întregire naţională (1916-1919) (12/25)

* Cu 103 ani în urmă (1919), la Cluj-Napoca, a fost înființată Universitatea Regele Ferdinand I. Vasile Pârvan, membru al Academiei Române din 1913, a inaugurat, în data 3 noiembrie 1919, cursurile universității, iar la 1 februarie 1920 regele Ferdinand al României a proclamat în mod solemn crearea acestei universități. Primul rector al noii universități românești a fost Sextil Pușcariu. Prin Decretul regal nr. 4090 din 12 septembrie 1919 Universitatea Franz Joseph din Cluj a fost transformată, cu începere din ziua de 1 octombrie 1919, în universitate românească, cu patru facultăți: Drept, Medicină, Litere și Filozofie, Științe. Profesorii și studenții maghiari s-au refugiat pentru trei semestre la Budapesta, apoi la Szeged. În 1927, după moartea regelui Ferdinand, Universitatea din Cluj adoptă oficial numele regelui, și devine Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj. Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj a fost o universitate de stat, care a funcționat în perioada 1919–1948. Din 1948 a funcționat sub numele de Universitatea Victor Babeș până la unificarea cu Universitatea Bolyai din Cluj în 1959, care a condus la formarea Universității Babeș-Bolyai din Cluj

* Acum 103 ani (1919) apăreau decretele date de Consiliul Dirigent privind reforma agrară în Transilvania şi introducerea votului universal

* Tot în urmă cu 103 ani era înfiinţată Banca Agrară pentru aplicarea reformei agrare în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş

* Acum 78 de ani (1944) era semnată, la Moscova, Convenţia de armistiţiu între România şi Naţiunile Unite, reprezentate de URSS, care declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 milioane de dolari, urmând a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României. Armata română urma să participe cu 12 divizii, alături de cea sovietică, la eliberarea Transilvaniei. În cursul războiului din Est, armata română a suferit pierderi de 624.740 militari (din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi)

* Acum 73 de ani (1949) Adunarea Federală a ales primul preşedinte al Republicii Federale Germania, Theodor Heuss (1884-1963), liderul Partidului Liber Democrat (reales în 1954). Cu câteva zile mai devreme, la 7 septembrie, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La 15 septembrie 1949 a fost ales primul cancelar federal, Konrad Adenauer. La data de 7 octombrie 1949 a fost proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RFG şi RDG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania

* Cu 52 de ani în urmă (1970) avea loc lansarea sondei sovietice „Luna 16”, prima navă spațială fără pilot care a transportat probele lunare de sol înapoi pe Pământ și primul laborator selenar complet automatizat. Proba de sol obținut a fost compus din 101 grame de minerale lunare care au fost plasate mecanic într-un container (o sferă de culoare închisă plasată în partea de sus a sondei), pentru a fi introdus într-o capsulă etanșă, unde va găsi protecție pentru întreaga durată a călătoriei de întoarcere

* Acum 32 de ani (1990) era semnat, la Moscova, Tratatul pentru reglementarea definitivă privind Germania (în cadrul Conferinţei „2+4”: RFG şi RDG + SUA, Franţa, Marea Britanie şi URSS), tratat ce cuprindea aspectele privind reunificarea celor două Germanii. După Al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză. La data de 7.X.1949 a fost proclamată R. D. Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică, iar la 3.X.1990 cele două state germane s-au reunificat, Berlinul redevenind capitala R. F. Germania. Procesul de reunificare a început la 9 noiembrie 1989, odată cu căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane

* Se împlinesc 15 ani (2007), de când Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales pe Î.P.S. Daniel

Aniversări – Comemorări

 

– 1856: S-a născut juristul Victor Râmniceanu (Romniceanu); rol important în modernizarea justiţiei române; a contribuit la formarea jurisprudenţei; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (m. 1933)

 

– 1869: S-a născut chimistul Gheorghe Gh. Longinescu; contribuţii în domeniul chimiei analitice şi fizice; împreună cu matematicianul Gheorghe Ţiţeica a întemeiat revista „Natura”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1939)

 

– 1869: A murit Constantin (Costache) Stamati, poet şi traducător (a tradus mai ales din romantici: Lamartine, Hugo, Vigny, Jukovski, Puşkin), colaborator la „Albina Românească” şi „Dacia Literară”; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (n. 1786)

 

– 1882: S-a născut scriitorul şi ziaristul Ion Agârbiceanu; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1963) – 140 de ani

 

– 1883: S-a născut medicul Constantin Ionescu-Mihăieşti, microbiolog şi imunolog; a organizat, alături de dr. Ioan Cantacuzino, Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşti; eforturile sale în vederea introducerii vaccinului BCG în profilaxia tuberculozei au dus la situarea României printre primele ţări din lume în care acest vaccin a fost aplicat pe scară largă; membru titular onorific al Academiei Române din 1945 (m. 1962)

 

– 1887: S-a născut dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1964) – 135 de ani

 

– 1895: S-a născut Eftimie Vasilescu, operator, regizor şi producător; pionier al filmului românesc documentar şi de ficţiune; format la Serviciul cinematografic al Armatei la începutul anilor ’20, debutează ca operator de actualităţi; în 1923 înfiinţează laboratorul cinematografic şi firma „Româniafilm” (m. 1986)

 

– 1910: S-a născut (la Bacău) Alexandru Şafran, cărturar, teolog, filosof, istoric şi literat evreu, român şi elveţian; în 1940, Congresul Comunităţilor Evreieşti l-a ales şef-rabin al Cultului Mozaic din România (cel mai tânăr rabin din lume), fiind, totodată, şi singurul reprezentant al populaţiei evreieşti în Parlamentul României; în 1947 a fost expulzat din ţară şi s-a stabilit la Geneva; şef-rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva (1948-1997); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997) (m. 2006)

 

– 1922: S-a născut pictorul Ion Murariu (m. 2012) – 100 de ani

 

– 1926: S-a născut Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă (m. 1998)

 

 

– 1943: S-a născut filologul Dan Sluşanschi, specialist în filologie clasică, indo-europenistică şi lingvistică comparată; a tradus din marii autori greci şi latini; editor al lui Dimitrie Cantemir (m. 2008)

 

– 1956: S-a născut graficianul și profesorul Dragoş Pătraşcu

 

– 1960: S-a născut Cristian Moraru, eseist, critic şi teoretician literar, profesor universitar de literatură americană și teorie critică în SUA, unde este stabilit din 1992

 

– 1961: S-a născut compozitoarea, pianista, dirijoarea și muzicologa Ana-Maria Avram; reprezintă, alături de Iancu Dumitrescu, curentul hiperspectral în muzica actuală; împreună au iniţiat şi realizat importante festivaluri internaţionale dedicate muzicii electronice şi muzicii spectrale, în România şi în Europa (m. 2017)

 

– 1977: A murit eseistul, criticul şi istoricul literar Ovidiu Cotruş (n. 1926) – 45 de ani

 

– 2002: A murit poetul Călin Angelescu; stabilit în Olanda în 1991 (n. 1957) – 20 de ani

 

– 2017: A murit scrimerul și antrenorul emerit de floretă Tudor Andrei Petruș; a fost numit maestru al sportului în anul 1976; a participat la ambele probe de floretă la Jocurile Olimpice din 1976 de la Montréal, clasându-se pe locul 45 la proba individual și pe locul 9 cu echipa; la Olimpiada din 1980 de la Moscova s-a clasat pe locul 35 la individual și pe locul 5 pe echipe; după ce s-a retras din activitatea sportivă de performanță, a devenit antrenor de scrimă la CSA Steaua, apoi la lotul olimpic de floretă feminină, inițial ca secund lui Ștefan Haukler în perioada 1986-1990, apoi ca antrenor principal; sub conducerea sa, echipa României a fost dublă campioană mondială, în 1994 și în 1995, iar Laura Badea a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta (n. 1949)  – 5 ani

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European (12 – 15 sep.)

 

– Luxemburg: Raportul Curții de Conturi a UE privind comenzile europene pentru vaccinuri anticovid

 

– SUA: Vizita preşedintelui american Joe Biden la Boston. Alocuţiune a preşedintelui Joe Biden pe tema luptei împotriva cancerului

 

– Regatul Unit: Activităţi ale noului rege Charles al III-lea şi perioadă de doliu în Regatul Unit după moartea reginei Elisabeta a II-a

 

– Dakar, Senegal: Noul parlament se reunește pentru prima dată, având o mică majoritate prezidențială

 

 

– Geneva: A 51-a sesiune ordinară a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (12 sep. – 7 oct.)

 

– Viena: Reuniunea trimestrială a Consiliului guvernatorilor AIEA (12 – 16 sep.)

 

– Tel Aviv: Miniștrii Sănătății și reprezentanți din 53 de țări din Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății se vor întâlni pentru cea de-a 72-a sesiune a Comitetului Regional OMS pentru Europa, în perioada 12-14 septembrie, la Tel Aviv, Israel. Comitetul Regional este organismul decizional al OMS/Europa, iar reuniunea anuală este prima întâlnire privind sănătatea publică din Regiunea Europeană, care convoacă miniștrii sănătății, șefii de stat și de guvern și alți demnitari pentru a discuta și a susține politicile, activitățile și activitățile financiare regionale. planuri de îmbunătățire a sănătății și bunăstării oamenilor. Sesiunea din acest an, găzduită cu amabilitate de Ministerul Sănătății din Israel, este prima care se desfășoară în persoană de la începutul pandemiei de COVID-19

 

– Jakarta, Indonezia: Demonstrație de avioane de luptă Rafale de către Forțele Aeriene Franceze

 

– Islamabad, Pakistan: Apariția fostului prim-ministru Imran Khan în fața unui tribunal acuzat de judecarea actelor de terorism, acuzație pentru care a fost eliberat pe cauțiune

 

– Paris: Procesul în apel al atacurilor din ianuarie 2015 de la Paris împotriva ziarului satiric Charlie Hebdo și a magazinului Hyper Cacher (12 sep. – 21 oct.)

 

– Bruxelles: Audiere preliminară în procesul atentatelor jihadiste din martie 2016 cu dezbatere privind constituirea listei de martori

 

– Madrid: Prezentarea evenimentelor organizate pentru Anul Picasso de ministrul culturii spaniole și omologul său francez, Franck Riester

 

– Los Angeles: Cea de-a 74-a ceremonie a de decernare a premiilor Primetime Emmy, supranumite ‘Oscarurile televiziunii americane’

  • ‘Succession’, un serial dramatic despre lupta pentru putere între membrii unei familii influente din Statele Unite, care complotează şi se sfâşie între ei, conduce în acest an în cursa pentru premiile Primetime Emmy, cu 25 de nominalizări în total. Serialul ‘Succession’ va concura mai ales cu serialul sud-coreean de succes ‘Squid Game’ (Netflix), care scrie istorie, fiind prima producţie în altă limbă decât engleza aflată în cursă la categoria emblematică a Premiilor Emmy, dedicată celei mai bune serii dramatice
  • În ceea ce priveşte comediile, serialul ‘Ted Lasso’ (Apple TV+), câştigător anul trecut, a primit cele mai multe nominalizări, 20. Serialul, care prezintă povestea unui antrenor de fotbal american ce ajunge la o echipă engleză de fotbal, va concura în special cu ‘The Marvelous Mrs. Maisel’, ‘Barry’ şi ‘Hacks’
  • La categoria dedicată miniseriilor, producţia ‘The White Lotus’ (HBO), o satiră despre ipocrizia şi superficialitatea în rândul clienţilor bogaţi ai unui hotel de lux din Hawaii, se face remarcată cu 20 de nominalizări

 

– Juba, Sudanul de Sud: A 4-a aniversare de la semnarea acordului de pace din 2018, care a dus la formarea unui guvern de unitate în februarie 2020

 

– Belgrad, Serbia: Marșul Mândriei EuroPride 2022 (12 – 19 sep.)

 

– Slovenia şi India: Încep turnee de tenis WTA la Portoroz şi Chennai (12 – 18 sep.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua ONU pentru Cooperarea Sud-Sud”, sărbătoreşte evoluţiile economice, sociale şi politice în multe ţări în curs de dezvoltare; Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia 58/220, din 23 decembrie 2003, a proclamat data de 19 decembrie ca Ziua Naţiunilor Unite pentru Cooperarea Sud-Sud, pentru prima dată marcându-se în 2004. În decembrie 2011, Adunarea Generală a decis schimbarea datei pentru marcarea acestei zile de pe 19 decembrie pe 12 septembrie pentru a celebra şi adoptarea, în 1978, a Planului de acţiune pentru promovarea cooperării tehnice între ţările în curs de dezvoltare, adoptat la Buenos Aires, Argentina (prin Rezoluţia 33/134)

 

– 1764: A murit Jean-Philippe Rameau, compozitor şi teoretician francez (n. 1683)

 

– 1789: A murit Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (n. 1709)

 

– 1829: S-a născut pictorul german Anselm Feuerbach (m. 1880)

 

– 1888: S-a născut şansonetistul francez Maurice Chevalier (m. 1972)

 

– 1889: A murit istoricul francez Numa Denis Fustel de Coulanges (n. 1830)

 

– 1891: S-a născut Arthur Hays Sulzberger, cunoscut publicist american; a condus publicaţia „Times” între anii 1935 şi 1968 (m. 1968)

 

– 1897: S-a născut fiziciana şi chimista franceză Irène Joliot-Curie; studii şi cercetări în domeniul fizicii nucleare şi radiochimiei; Premiul Nobel pentru chimie pe 1935 (împreună cu soţul său, fizicianul Frédéric Joliot-Curie); membru de onoare străin al Academiei Române (1948) (m. 1956) – 125 de ani

 

– 1910: S-a născut medicul brazilian Carlos Chagas; de numele său se leagă descoperirea unui important protozor patogen, agent al bolii ce-i poartă numele („boala Chagas”), gravă afecţiune viscero-sangvină; în 1945 a înfiinţat Institutul de Biofizică din Rio de Janeiro, pe care l-a condus, cu unele întreruperi, până în 1973; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 2000)

 

 

– 1930: S-a născut Akira Suzuki, chimist japonez; laureat, alături de chimistul japonez Negishi Ei-ichi și de cel american Richard F. Heck, al premiului Nobel pentru chimie în 2010, pentru munca sa în utilizarea paladiului ca și catalizator în producerea de molecule organice

 

– 1931: S-a născut Roger Planchon, regizor, actor şi dramaturg francez, considerat unul dintre cei mai importanţi regizori ai teatrului francez contemporan (m. 2009)

 

– 1931: S-a născut solistul şi compozitorul american de muzică country George Jones (m. 2013)

 

– 1931: S-a născut actorul britanic Ian Holm (nume complet: Sir Ian Holm Cuthbert) (m. 2020)

 

– 1938: S-a născut mezzosoprana americană Tatiana Troyanos (m. 1993)

 

– 1940: S-a născut actriţa americană Linda Gray, cunoscută mai ales pentru rolul Sue Ellen Ewing din filmul serial „Dallas”

 

– 1944: S-a născut violonistul și dirijorul rus Vladimir Spivakov; fondatorul (1979) și dirijorul orchestrei de cameră „Virtuozii Moscovei”

 

– 1944: S-a născut cântăreţul afro-american Barry White, legendă a muzicii soul (m. 2003)

 

– 1948: S-a născut tenorul argentinian Luis Lima

 

– 1952: S-a născut muzicianul canadian Neil Peart, baterist și textier al celebrei trupe de rock progresiv „Rush” (m. 2020) – 70 de ani

 

– 1957: S-a născut Hans Florian Zimmer, compozitor german de muzică de film și producător de coloane sonore; considerat părintele integrării muzicii realizate digital în aranjamentele orchestrale tradiționale; unul dintre cei mai solicitați compozitori din lume – 65 de ani

 

– 1973: S-a născut Paul Walker, actor american (m. 2013)

 

– 1977: A murit poetul american Robert (Traill Spence) Lowell; Premiul Pulitzer pe 1974 (n. 1917) – 45 de ani

 

– 1981: A murit Eugenio Montale, poet, prozator şi editor italian; Premiul Nobel pentru literatură pe 1975 (n. 1896)

 

– 1992: A murit Anthony Perkins, actor american de teatru, film şi televiziune (n. 1932) – 30 de ani

 

– 1995: A murit actorul englez Jeremy Brett (născut Peter Jeremy William Huggins), devenit celebru pentru interpretarea personajului Sherlock Holmes în patru seriale produse de postul britanic Granada TV (n. 1933)

 

– 2003: A murit Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock, compozitor şi chitarist (n. 1932)

 

– 2009: A murit Norman Ernest Borlaug, agronom american, specializat în patologie vegetală şi genetică; părintele „Revoluţiei Verzi” (un ansamblu de practici agricole moderne care a dus la o sporire spectaculoasă a producţiilor); Premiul Nobel pentru pace pe 1970, pentru efortul său de a rezolva problema foamei în lume. A fost criticat de unii pentru a fi promovat agricultura intensivă, cu cortegiul ei de efecte nocive, de asemenea, pentru faptul că utiliza încrucişările genetice și soiurile de plante modificate genetic; membru de onoare al Academiei Române din 2009 (n. 1914)

 

– 2010: A murit Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez, alături de Jean-Luc Godard şi François Truffaut; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (n. 1930)

 

– 2013: A murit inginerul american Ray Dolby, inventatorul sistemului de reducere a zgomotelor de fond şi al sunetului multicanal – denumit şi „sunet surround” – cu care sunt echipate majoritatea sălilor de cinema din lume; fondator al Dolby Laboratories (n. 1933)

 

– 2013: A murit actorul şi regizorul german Otto Sander (n. 1941)

 

– 2018: A murit cântăreţul francez de origine algeriană Rachid Taha; figură emblematică a rockului francez în anii 80 ai secolului XX (n. 1958)

 

– 2020: A murit Barbara Jefford, una dintre cele mai cunoscute actriţe britanice de teatru şi film; în cariera de 70 de ani a jucat pentru Royal Shakespeare Company, National Theatre şi The Old Vic (n. 1930)