De programul „Bani de liceu” pot beneficia şi elevii care primesc bursă socială de studiu, de merit sau de performanță

„Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu – Elevii care primesc bursă socială de studiu, de merit sau de performanță pot beneficia și de bursa „bani de liceu”, dacă sunt întrunite anumite condiții. Ministerul Educației anunță că, în precedentul an școlar, aproape 23.000 de elevi au primit aceste burse. Felicia Mocanu explică cine poate beneficia de acest ajutor:
Reporter: Elevii care primesc fie bursă de performanță, de merit sau bursă de studiu pot fi beneficiari în același timp ai programului „Bani de liceu”, dacă provin din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei. Sunt eligibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit. Sprijinul financiar de 250 de lei din cadrul programului „Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă, dar și pe perioada practicii în producție. Conform calendarului de desfășurare a Programului Național de Protecție Socială „Bani de liceu”, depunerea cererilor se poate face în perioada 15 septembrie-25 septembrie. Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea eligibilității cererilor depuse se vor face între 26 septembrie și 15 octombrie./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 septembrie)