Răzvan Moceanu
Motto: „Ca orice creaţie artistică ea e menită să crească puterile cele bune ale spiritului nostru, să contribue la înfrumusețarea vieţii prin desăvârşirea spiritului. Ea trebue să vină în ajutorul omului, în luptă împotriva instictelor oarbe. Cea mai înaltă frumuseţe rămâne cea spirituală.” – Ion Agârbiceanu în „Mărturisiri”
Ion Agârbiceanu, scriitor, ziarist, prozator, adept al sămănătorismului, parlamentar, academician și protopop unit al Clujului, s-a născut la 12 septembrie 1882, la Cenade, judeţul Alba, fiind al doilea din cei opt copii ai lui Nicolae Agârbiceanu, pădurar din Agârbiciu, jud. Sibiu, și ai Anei.
În anul 1889 a început şcoala în satul natal, în acelaşi an trimite la ziarul ”Unirea” din Blaj, o poezie, apoi, şi schiţe şi poezii, semnate Alfius, iar din anul 1892 a urmat la Blaj gimnaziul şi liceul, avându-i profesori pe Gavril Precup și pe Ambrosiu Chețianu, luându-şi bacalaureatul în anul 1900.
A urmat cursuri universitare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900-1904), precum şi la Facultatea de Litere, secţia de limbi clasice, istorie şi română (1904-1905).
În anul 1901, prima scriere literară semnată cu numele său apare tot în ”Unirea”, schiţa „În postul Paştelui”, iar din anul 1902, începe să publice în ”Luceafărul”, editat la Budapesta de Oct. C. Tăslăoanu, revistă pentru care va deveni prozatorul reprezentativ.
Va colabora şi la alte reviste şi ziare, precum ”Drapelul” din Lugoj (1902-1903), ”Răvaşul” din Cluj (1903-1904), ”Sămănătorul” (1903).
În ianuarie 1906 renunţă la studiile filologice şi revine la Blaj, angajându-se ca funcţionar la Mitropolie.
În 1906 îi apare volumul ”De la ţară”, pentru care a fost premiat, în 1907, de ASTRA.
Nuvela sa, „Fefeleaga”, publicată în 1906, una dintre cele mai cunoscute scrieri ale lui Agârbiceanu, înclusă în manualele școlare, a deschis zecilor de generații de elevi o fereastră spre lumea tristă a satelor sărace din Munții Apuseni. Nuvela vorbeşte despre o femeie care a trăit printre buciumani, la poalele Detunatei. Fefeleaga lui Agârbiceanu era o femeie simplă şi singurul ei ajutor era calul ei, Bator, cu care trudea din zi până-n seară.
Agârbiceanu a fost ipodiacon, apoi diacon, după care a fost hirotonit preot (de rit unit) în comuna Bucium-Şasa din Munţii Apuseni (1906-1910).
În continuare publică volumele ”În întuneric”, ”Două iubiri” (1910), ”Schiţe şi povestiri” (1912), ”De la sate” (1914), precum şi romanul ”Arhanghelii” (1914).
Primul roman apare în ”Luceafărul” (1912), cu titlul ”Povestea unei vieţi”, reluat în volum abia în 1926. Îi urmează, în acelaşi an, ”Căsnicia lui Ludovic Petrescu”, în ”Cosânzeana”, apoi ”Arhanghelii”, cel mai cunoscut dintre toate, în 1913 (şi în volum în 1914)”.
În 1912 devine membru al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).
Este transferat apoi la Orlat, lângă Sibiu, unde rămâne până în 1919, cu o întrerupere pe perioada războiului.
În toamna anului 1916, s-a refugiat din Ardeal la Râmnicu Vâlcea, apoi la Iaşi, pentru ca în 1917 să se afle la Chişinău.
A fost numit preot militar al Corpului de voluntari ardeleni şi bucovineni din Armata Română.
Pe parcursul acestor ani, va colabora la ”Viaţa românească” (din 1906), ”Revista politică şi literară” (Blaj), ”Lupta” (Budapesta), ”Tribuna” şi ”Românul” (Arad) ş.a., continuând să publice în ”Luceafărul”.
După înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, revine pentru scurt timp la Orlat, renunţă la parohie şi devine membru al Partidului Naţional Român.
Între anii 1919-1927, va conduce ziarul ”Patria”, care apărea la Sibiu, apoi la Cluj. A fost membru al Marelui Sfat Naţional, deputat, senator, vicepreşedinte al Senatului, se implică cu pasiune în dezbaterea modalităţilor de afirmare a specificului naţional şi, mai ales, a tradiţiilor.
Va pleca însă din Partidul Naţional Român şi, în 1927, se va înscrie în Partidul Poporului.
În 1921, este ales preşedinte al Sindicatului Presei Române din Ardeal, iar în 1923, membru în comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Români.
În anul 1928 este numit în conducerea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).
Va continua să colaboreze la numeroase reviste şi ziare: ”Adevărul literar şi artistic”, ”Ramuri”, ”Flacăra”, ”Gândirea”, ”Transilvania”, ”Cugetul românesc”, ”Societatea de mâine”, ”Universul literar”, ”România literară”, ”Viaţa românească” ş.a.
În această perioadă îi apar volumele: ”Legea trupului (Povestea unei vieţi)” (1926), ”Legea minţii (Povestea altei vieţi)” (1927), ”Stana” (1929), ”’Dolor”, ”Biruinţa” (1930), ”Răbojul lui Sf. Petre” (1934), ”Minunea” (1936).
Va tipări, la Beiuş, numeroase broşuri cu caracter religios, în 1930 este numit protopop al districtului, iar în 1931 este înaintat arhidiacon.
În perioada octombrie 1938 – august 1940 se află la conducerea ziarului ”Tribuna”.
După anul 1940 se va refugia la Sibiu, unde rămâne până în 1945, când va reveni la Cluj.
În aceşti ani îi apar volumele: ”Amintirile” (1940), ”Jandarmul”, ”De vorbă cu Ilarie” (1941), ”Domnişoara Ana”, ”În pragul vieţii”, ”Rana deschisă” (1942), ”Vremuri şi oameni. Lume nouă” (1943), ”Vâltoarea” (1945), precum şi culegeri de articole pe teme religioase.
În scrierile sale, din sămănătorism, Agârbiceanu preia doar cadrul general, pe care îl modifică mult, trecându-l prin filtrul propriu. Chiar faţă de Slavici el se delimitează cu un accent personal, deschizând totodată drum lui Liviu Rebreanu.
În anii ’50, i-au mai apărut, între altele, volumele: ”Schiţe şi povestiri” (1954), ”Pagini alese” (1956), ”Din copilărie” (1956), ”Din munţi şi din câmpii” (1957), ”File din cartea naturii” (1959) ş.a., iar romanele ”Acasă” şi ”Pe drumuri” îi vor fi interzise de cenzură.
La 5 iunie 1919 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar la 2 iulie 1955 devine membru titular al Acestui înalt for.
Ion Agârbiceanu a publicat peste 2000 de articole, în 66 de ziare și reviste românești, în perioada 1903-1962.
A fost distins cu Premiul Naţional pentru Proză (1927), cu Ordinul Muncii (1954) şi cu Ordinul ”Steaua Republicii” (1962).
A fost căsătorit cu Maria Agârbiceanu, din anul 1906, şi a avut doi copii, Ion şi Nicolae.
Ion Agârbiceanu a murit la la 28 mai 1963, la Cluj-Napoca, la vârsta de 80 de ani.
