O epidemie de holeră din mai multe regiuni din Siria reprezintă o „ameninţare gravă pentru oamenii din Siria şi din regiune”, a afirmat reprezentantul ONU în ţară, care a solicitat o reacţie urgentă pentru controlarea răspândirii acesteia. Se crede că apariţia focarului are legătură cu irigarea culturilor cu apă contaminată şi cu faptul că sirienii beau apă din râul Eufrat, care traversează Siria de la nord la est, a declarat Imran Riza, coordonatorul umanitar al ONU pentru Siria. Distrugerea pe scară largă a infrastructurii naţionale pentru furnizarea de apă, după mai mult de un deceniu de război, face ca mare parte din populaţia siriană să se bazeze pe resurse nesigure de apă. Richard Brennan, director regional pentru urgenţe al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a afirmat că agenţia a înregistrat opt decese din cauza bolii, începând cu 25 august până în prezent: şase în Alep, în nord, şi două în Deir al-Zor, în est. „Aceasta este prima epidemie confirmată de holeră din ultima perioadă recentă… răspandirea geografică lasă loc îngrijorărilor, deci trebuie să acţionăm rapid”, a declarat el pentru Reuters într-o discuţie telefonică. Epidemia are punctele centrale în regiunea nordică Alep, unde au fost înregistrate mai mult de 70% din totalul de 936 de presupuse cazuri, şi Deir al-Zor, unde au fost înregistrate 20% dintre acestea. Un număr mai mic de posibile cazuri au fost declarate în Raqqa, al-Hasaka, Hama şi Lattakia. Numărul cazurilor de holeră confirmate în Alep este de 20, patru în Lattakia şi două în Damasc. Înaintea epidemiei recente de holeră, criza apei a provocat o creştere a numărului de cazuri de diaree, malnutriţie şi probleme dermatologice în regiune, potrivit organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Brennan a afirmat că apelează la donatori să crească finanţările, deoarece organizaţia de confruntă deja cu un număr de focare de holeră în regiune, inclusiv în Pakistan, unde inundaţiile au agravat situaţia existentă deja. „Trebuie să intensificăm capacitatea de supraveghere şi testare… sunt depuse eforturi pentru transportul de apă curată către comunităţile cele mai grav afectate”, a afirmat el.(REUTERS – 13 septembrie, ora 11:00)/aionita/sdm2