Rusia trimite pe frontul din Ucraina locuitori din Kamceatka și din Orientul Îndepărtat (GUR)

Rusia trimite la război cetăţeni din Orientul Îndepărtat și din Kamceatka, fiindcă aceştia sunt mai bine adaptați la vremea rece și ger – potrivit Direcției Principale de Informații (GUR) din Ministerul Apărării de la Kiev. „Acești militari nu sunt obișnuiți cu confortul și vor îndura cu ușurință lipsa unui stil de viață bine stabilit” – se arată în raportul GUR. În plus, a adăugat GUR, ruşii au reușit să atragă în război o anumită parte a ceţăţenilor din regiunile nordice ale Rusiei. Acestora le sunt promise salarii mari, „pe care nu le-ar putea câștiga în întreaga viață”. „De asemenea, în Rusia a fost anunțată o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea de uniforme militare de iarnă pentru contingentul de ocupație din Ucraina” – mai menţionează agenția de informații a armatei ucrainene. Astfel, Kremlinul recunoaşte oficial că nu are suficiente resurse pentru nevoile existente. Cu toate acestea, potrivit GUR, militarii sunt trimişi la război având un nivel foarte scăzut de pregătire și nu știu mare lucru despre starea reală a ostilităților din regiune./mamarie/sdan/sdm2

(SLOVO I DILO – 13 septembrie)