Ucraina va primi un nou sprijin financiar de la FMI

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat alocarea unei noi asistenţe financiare din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), în valoare de 1,4 miliarde de dolari. „Am avut o conversație la telefon cu directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, căreia i-am mulțumit pentru sprijinul suplimentar alocat – 1,4 miliarde de dolari – şi am discutat despre viitoarea cooperare, pentru consolidarea stabilității financiare a Ucrainei” – a scris Zelenski pe Twitter, marţi seară. Ulterior, directorul general al FMI, de asemenea, a anunţat că a discutat cu președintele Zelenski „despre un angajament pe termen mai lung, care ar presupune un program de finanțare cu drepturi depline pentru Ucraina”. Potrivit Reuters, Kristalina Georgieva a precizat că o echipă a FMI se va întâlni cu autoritățile ucrainene în următoarele săptămâni, „pentru a stabili o cale de angajament mai profundă”./mamarie/sdan/cpodea

Agenția de presă RBC – 14 septembrie