Alice Ene scrie istorie în Motorsportul românesc și mondial! „Regina Europei” la drift a ajuns în celebra Guinness World Records datorită performanței extraordinare obținute în 2021, când a cucerit titlul european, la doar 14 ani și 79 de zile!

„Încă nu realizez că sunt în Cartea Recordurilor. Și prietenii mă întreabă cum mă simt. Eu sunt aceeași Alice, un om normal” – Alice Ene, campioană europeană la Drift.

 Alice a primit vestea cea mare în urmă cu câteva zile.

„De un an facem demersuri, am trimis multe dovezi către cei de la Guiness World Records și am primit un mail, prin care îmi spuneau că cererea mea a fost acceptată, iar recordul meu este oficial în Cartea Recordurilor”– Alice Ene, campioană europeană la Drift.

Tatăl lui Alice, Sorin, cel de la care tânăra a moștenit pasiunea pentru drifturi, nu mai avea speranțe că performanță lui Alice ar putea fi certificată în celebra carte cu recorduri mondiale.

„Nu ne mai gândeam că ar putea să se întâmple. Apoi am primit vestea că acest record s-a certificat și în câteva săptămâni am primit și certificatul” – Sorin Ene, campion național de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România. 

Alice a mers împreună cu tatăl său la Federației Române de Automobilism Sportiv să îi dea vestea cea mare lui Norris Măgeanu!

“Fiecare pas de acest gen e important și încununează eforturile celor care obțin aceste rezultate. Pentru Alice Ene această performanță extraordinară vine pe fondul multor participări în competiții și a unui timp foarte îndelungat pe care îl petrece în mașina de curse” – Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

A concurat pentru prima dată pe Circuitul de la Nurburgring

Dacă anul trecut a fost unul de vis pentru Alice așa cum chiar ei îi place să spună, anul acesta pentru tânăra sportivă lucrurile nu au mai stat așa.

„2022 a început cu mai multe ghinioane, Alice a spart un motor nou și de aici au început multe abandonuri tehnice. Cu toate astea, fiica mea este pe locul 3 în Campionatul Național de Drift, la fel ca și mine” – Sorin Ene, campion național de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România. 

„Anul acesta nu se compară cu anul trecut, dar într-un fel mă așteptam. În viață nu putem să fim mereu acolo sus, există și momente mai bune, altele mai puțin bune. Într-un fel m-am așteptat  și tatăl meu mi-a spus că va trebui să trec și prin astea. Am început sezonul cu stângul și mi-am dat seama că nu va fi sezonul meu, cum a fost anul trecut. Până acum nu am lovit mașina, dar în prima etapă mi-am spart motorul” – Alice Ene, campioană europeană la drift.

Chiar dacă 2022 nu a fost anul pe care și l-a dorit din punct de vedere profesional, pe lângă apariția în Cartea Recordurilor, „Regina Europei” la drift mai are un motiv mare  de bucurie.

În urmă cu o lună, Alice a concurat pentru prima dată pe celebrul Circuit de la Nurburgring, din Germania, acolo unde s-a descurcat extraordinar!

„Concursul se desfășoară chiar pe o parte din Circuitul de Formula 1. Au fost peste 100 de piloți înscriși, iar Alice a concurat pentru prima dată la Clasa Pro. Din 79 de piloți la clasa ei,  a reușit să se claseze pe locul 22 ceea ce este o mare performanță” – Sorin Ene, campion național de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România.

„Sunt multe momente tensionate”

Sorin Ene, tatăl tinerei este cel care o însoțește peste tot și este omul bun la toate. Acesta recunoaște că de multe ori între el și fiica sa mai izbucnesc și conflicte.

„Sunt multe momente tensionate și încordate între noi.  Sunt supărat pe Alice nu atunci când se strică mașinile pentru că asta nu ține de ea. M-a supărat foarte tare la etapa din Ungaria când în antrenamente a mers extraordinar. Se prefigura o etapă cu un rezultat foarte bun, în două zile de antrenamente nu a făcut nicio greșeală, singurele două greșeli din trei zile au fost exact în rundele de calificare” – Sorin Ene, campion național de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România.

Driftul, un sport foarte costisitor

Alice Ene a ajuns în doar 6 ani de când s-a apucat de drift să fie cel mai bun pilot din Europa la categoria ei de vârstă. În 2020, tânăra, pe vremea aceea de doar 13 ani, și-a luat licența de pilot profesionist și a devenit cel mai tânăr pilot de drift din Europa și la nivel mondial. Într-un timp extrem de scurt și la o vârstă foarte fragedă, Alice a realizat niște performanțe extraordinare în Motorsport.

În 2021, în decurs de câteva luni a devenit campioană europeană, în Campionatul European „Drift Kings”, din Grecia, de la Serres, unde a reușit să stabilească un nou record mondial de vârstă în competițiile de drift. Datorită acestei reușite, Alice a ajuns în Guinness World Records. Tot anul trecut, Alice a câștigat finala campionatului Cehiei desfășurată pe circuitul de la Brno, la Clasa Pro2. Tânăra recunoaște că sportul pe care îl practică de ani buni a devenit unul foarte costisitor, mai ales atunci când merge să concureze în străinătate, unde nivelul este mult mai ridicat.

 „Îmi doresc să continui cu driftul, bineînțeles dacă mă susțin părinții, pentru că fără ei nu aș fi ajuns aici, clar. Sperăm să avem mai mulți sponsori pentru a putea continua. Avem buget dar nu este destul de mare”– Alice Ene, campioană europeană la drift.