Prințul William a spus că mersul în spatele sicriului reginei i-a readus unele amintiri

Prințul William le-a spus susţinătorilor săi că mersul în spatele sicriului bunicii sale a fost o provocare și i-a adus amintiri, făcând aluzie la o zi din urmă cu 25 de ani când, băiat fiind, a urmat sicriul mamei sale pe drumul spre înmormântarea ei. William, moștenitor al tronului, a mers în spatele tatălui său, regele Charles, și alături de fratele său mai mic, Prințul Harry, în timpul procesiunii solemne de miercuri în cursul căreia sicriul regretatei Regine Elisabeta a fost transportat de la Palatul Buckingham la Westminster Hall. „Plimbarea de ieri a fost o provocare”, le-a spus William membrilor publicului care îşi exprimau simpatia pentru pierderea sa, în timp ce se uita la florile depuse în fața moșiei regale Sandringham, din estul Angliei, pentru a o onora pe regină. „A readus câteva amintiri”, a putut fi el auzit spunând. William și Harry, atunci în vârstă de 15 și 12 ani, au urmărit sicriul mamei lor, prințesa Diana, prin centrul Londrei, după ce aceasta a murit într-un accident de mașină la Paris, la vârsta de 36 de ani, în 1997, aceea fiind o imagine definitorie a vieții lor. Frații, a căror relație a devenit tensionată în ultimii ani, au vorbit în trecut despre trauma de durată pe care au suferit-o după moartea mamei lor și despre acea plimbare, în timpul căreia și-au menținut o mină stoică, în ciuda durerii lor. Deși circumstanțele au fost diferite de data aceasta, regina murind în mod pașnic la vârsta de 96 de ani în casa ei din Scoția, au existat asemănări – emoția, spectacolul solemn și sentimentul unui eveniment important care se desfășoară în fața mulțimilor și a camerelor de filmat. (REUTERS – 15 septembrie)/opopescu/ddaniela