Statistici ale Asociației Constructorilor Europeni de Automobile

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut în luna august cu aproape 17% față de aceeași perioadă a anului trecut – arată datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. Luna trecută, în Europa au fost înmatriculate peste 36.400 de autoturisme Dacia. comparativ cu 31.000 de unități înregistrate în august 2021.
Marii producători – Mercedes Benz, Ford sau Volkswagen – au raportat evoluții mixte ale vânzărilor. Datele sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene plus Marea Britanie și țările din Asociația Europeană a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 septembrie)/cvanatoru