Liderii vestici condamnă Rusia după descoperirea a peste 400 de cadavre lângă Izium

Liderii vestici au condamnat Rusia după descoperirea a mai mult de 400 de cadavre într-o pădure de lângă Izium, în nord-estul Ucrainei. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că trebuie traşi la răspundere cei responsabili de crime şi atrocităţi. Investigatorii au petrecut ziua de vineri examinând cadavrele exhumate dintr-o groapă comună, la marginea Iziumului, care a fost recent eliberat de sub ocupaţia forţelor ruse. Oficialii ucraineni susţin că au fost comise crime de război. Corespondentul BBC de la faţa locului transmite că nu sunt certe împrejurările în care au murit oamenii. Într-un mormânt erau îngropate 27 de cadavre de soldaţi ucraineni, pe ale căror trupuri se pot vedea semne de tortură, iar unii aveau mâinile legate. Un alt mormânt conţinea o întreagă familie. Mormintele au cruci simple de lemn, pe unele fiind inscripţionate doar numere. În condiţiile retragerii ruşilor din zonă, autorităţile ucrainene pot investiga atrocităţile comise.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 septembrie)/aboboc/ilapadat