Facultatea de Filosofie a Universității București învață noile generații să gândească rațional

 

 

Masterul “Filosofie și gândire critică”, opțiunea de azi pentru viața bună de mâine

 

Facultatea de Filosofie a Universității București are și anul acesta o ofertă ideală pentru tinerii absolvenți de liceu și facultate. Toți cei care încă nu s-au hotărât cum să-și completeze educația sau ce cariera să aleagă mai pot încă opta pentru oferta Facultății de Filosofie. Până pe 20 septembrie continuă înscrierile la licență și masterat, și există opțiuni tentante și utile pentru orice student sau absolvent de facultate. Unul dintre programele cele mai interesante oferite de universitățile românești este programul masteral “Filosofie şi gândire critică” (FGC).

 

Acesta  face parte din oferta prin care Facultatea de Filosofie a Universității din București vrea să ghideze viitoarele generații spre o gândire critică, o înțelegere a teoriilor filosofice esențiale, a conceptelor sociale care ne influențează viața.

 

Masterul “Filosofie şi gândire critică” este axat pe trei direcții care-și propun să învețe studentul să întrebe, să gândească tot mai critic și să afle cum să folosească în viața cotidiană aceste metode de raționament pentru a avea o viață în care să se regăsească.

 

Mai întâi, proiectele propuse – şi abilitățile dobândite de studenți – presupun o temeinică pregătire generală în gândire critică şi în logica informală (Arta de a pune întrebări; Gândire critică în dezbaterile publice; Retorică şi argumentare).

 

A doua componentă importantă este identificarea pașilor de gândire critică așa cum apar în lucrări clasice de filosofie (Opere filosofice fundamentale, Metafizică; Cunoaștere şi adevăr) şi cercetarea fundamentelor culturii (Filosofie şi literatură; Cultură, cunoaștere, valori).

 

A treia componentă centrală este de a identifica rolurile gândirii critice, atente la argumentație, în ramuri centrale ale vieții noastre sociale (Știință şi pseudoștiințe; Minte, creier, conștiință; Filosofie, tehnologie şi media; Știință şi societate).

 

Pe durata studiilor masterale în cadrul programului “Filosofie şi gândire critică”, aceste componente sunt în echilibru şi sunt explorate în legăturile ce se nasc firesc între ele.  Mai multe detalii despre programul FGC pot fi aflate la: https://filosofie.unibuc.ro/masterat-in-filosofie-si-gandire-critica/ .

 

Cursurile sunt susținut de profesori cunoscuţi, cum ar fi Mircea Flonta, Mircea Dumitru, Sorin Costreie, sau Dana Jalobeanu, Laurențiu Staicu cât și alți profesori prestigioși.

 

Oferta Facultății de Filosofie include, pentru  sesiunea din luna septembrie, și  înscrierea la cursuri de licență (pentru locurile rămase disponibile) și pentru alte programe masterale, inclusiv în limba engleză, cum ar fi „Philosophy, Politics and Economics” şi „Mind the Brain!”, masterat în cognitive science. Mai multe detalii pot fi găsite la site-ul facultății, http://filosofie.unibuc.ro/

 

Cei interesați se pot înscrie la admitere pentru programele de licență şi master la Facultatea de Filosofie până pe 20 septembrie, iar detalii despre procesul de admitere pot fi aflate la: https://filosofie.unibuc.ro/admitere/ .