Însărcinatul cu afaceri al Belarus a fost convocat la MAE

Ministerul român de Externe l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Belarusului la București, după ce președintele Alexandr Lukașenko a declarat sâmbătă că Statele Unite împing Europa într-o confruntare militară cu Rusia pe teritoriul Ucrainei și că și alte state, inclusiv România, ar urma să fie direct implicate. Șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, a transmis că România respinge ferm astfel de afirmații inadmisibile, care alimentează retorica bazată pe apel la forță și amenințarea cu forța în relațiile internaționale. Ministerul român de Externe adaugă, într-un comunicat dat duminică publicității, că nu pot fi ignorate rolul și responsabilitatea internațională ale Belarusului în calitate de complici ai Rusiei în susținerea războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Totodată, diplomația de la București reamintește că România este stat membru al NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, și beneficiază de toate garanțiile de securitate care decurg din acest statut./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie)