PHILELEFTHEROS: Declarație-bombă din România: ”Ucraina să cedeze teritorii către patru vecini”

PHILELEFTHEROS (Cipru), 19 septembrie 2022 – Fostul ministru român de externe (și al Educației), filosof și politolog, Andrei Marga a declarat la lansarea cărții sale „Soarta democrației” că Ucraina ar trebui să cedeze o parte din teritoriile sale Rusiei și către alți trei vecini.

 

„În granițe nenaturale”

 

„Suntem într-o situație absolut extraordinară și spun cu toată responsabilitatea că Ucraina se află în granițe nenaturale. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei (Transcarpatia), Poloniei (Galiția), României (Bucovina) și Rusiei (Donbass și Crimeea). Acestea sunt teritorii ale altor țări”, a spus el, potrivit site-ului Digi24.

Marga a adăugat că, deocamdată, conflictul poate fi rezolvat doar prin negocieri cu Rusia și prin mediere de către SUA, Germania și China.

„Cât timp nu se rezolvă printr-o discuţie şi cu America şi cu Rusia, Germania, Ucraina şi cu China şi nu se va ajunge la un acord, nu va fi linişte în Europa. Nefiind linişte, democraţia va suferi”, a spus fostul ministru de externe al României în guvernul lui Victor Ponta.

„Personal, sunt pentru realismul politic. Ar trebui ca supraputerile Statele Unite, China, Rusia și Uniunea Europeană să aibă înțelegere pentru o nouă structură de securitate în Europa și în lume. Cât timp nu e această structură de securitate, și încă nu e deocamdată, toate părțile se înarmează și vin pe câmpul de luptă din Ucraina, nu va fi posibilă democratizarea nici în Ucraina, nici în rest”, a adăugat el.

 

„Nu vorbim despre democrație”

 

În plus, el a subliniat că în Ucraina „nu vorbim despre democrație”: „Acolo mai e mult până la democrație. Acolo, la ora actuală partidele sunt interzise, televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele. Acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă, pleacă, pleacă cu banii din țară. O țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani, cu tot, n-are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată. Mai mult până la democrație”.

Marga a mai afirmat că „România nu are ce căuta în acest război. (…) România are toate resursele să nu sufere cu criza energetică”.

 

Reacție puternică din partea Ucrainei

 

O reacție puternică a venit din partea Ambasadei Ucrainei la București, care într-o postare pe Twitter a precizat că astfel de declarații sunt inacceptabile în orice condiții: ”Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina își apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe”, subliniază ambasada ucraineană. Și adaugă: ”Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent”.

 

România acordă sprijin

 

De la începutul invaziei ruse, România acordă ajutor Ucrainei în domeniul militar și umanitar. Pe 23 august, Bucureștiul a livrat Forțelor Armate ale Ucrainei încă un lot de muniție și piese de schimb pentru tehnică militară.

Președintele României, Klaus Iohannis, în timpul unei vizite la Kiev în iunie, a declarat că Ucraina și cetățenii săi pot conta pe guvernul român și pe poporul român atât timp cât este nevoie.

Sursa: in.gr

Traducerea: Carolina Ciulu/cciulu