Patru organizații de mediu din Europa au inițiat oficial o acțiune legală împotriva Comisiei Europene pentru a opri includerea gazelor naturale în Regulamentul UE de finanțare durabilă. Gazul este un combustibil fosil a cărui utilizare amenință securitatea energetică europeană, ducând la creșterea prețului mărit la energie în toată lumea. Taxonomia UE include, alături de alte tipuri de producere a energiei, și gazul în categoria investițiilor „durabile”. ONG-urile susțin că această includere intră în conflict cu o serie de acte normative cheie ale UE, în special cu temeiul juridic al taxonomiei în sine.
Client Earth, Biroul pentru Politici Europene al WWF, Transport&Environment (T&E) și BUND (Friends of the Earth Germania) iau măsuri legale pentru a elimina gazele naturale din taxonomia investițiilor durabile a UE. Actul delegat complementar al taxonomiei (CDA), adoptat în mod controversat, oferă gazului o etichetă „sustenabilă”. ONG-urile susțin că CDA intră în conflict cu alte acte normative europene, în special cu Regulamentul taxonomiei însuși și cu Legea europeană a climei. De asemenea, nu respectă obligațiile UE în temeiul Acordului de la Paris.
Fiind un combustibil fosil, gazul are un impact negativ asupra mediului, prin eliberarea unor emisii mari de carbon și de metan. Etichetarea sustenabilă a gazului riscă să redirecționeze miliarde de euro de la investițiile în energie regenerabilă (eoliană, solară și alte tehnologii prietenoase mediului), către combustibili fosili. Această strategie nu va acționa pentru reducerea cererii.
„Promovarea gazului, un combustibil fosil care se află în prezent în centrul unei crize, subminează obiectivele fundamentale ale UE de obținere a energiei într-un mod mai curat, mai ieftin și mai sigur. Pentru a reduce facturile oamenilor, pentru a asigura aprovizionarea cu energie și pentru a proteja cetățenii de haosul climatic, UE trebuie să oprească etichetarea gazelor ca fiind „sustenabile” în taxonomia UE. Taxonomia ar trebui să reprezinte standardul pentru investitori, dar în forma actuală, acest act privind Taxonomia trimite investitorilor doar semnale eronate. Este absolut necesar ca acest act să fie abrogat”, a declarat un purtător de cuvânt al ClientEarth, WWF European Policy Office, T&E și BUND, unele dintre cele mai mari ONG-uri de mediu din Europa.
Grupul de ONG-uri a putut iniția această acțiune în justiție printr-o cerere de revizuire internă – un mecanism deschis pentru ONG-uri și pentru public, după o reformă majoră a legislației UE privind accesul la justiție din 2021. (https://www.clientearth.org/latest/press-office/press/hard-won-victory-european-parliament-opens-eu-courts-to-environmental-defenders/ ) Organizațiile solicită Comisiei UE să abroge Actul delegat complementar. Comisia Europeană are 22 de săptămâni pentru a răspunde solicitării. În cazul în care răspunsul va fi negativ, organizațiile vor putea cere Curții Europene de Justiție să se pronunțe.
Despre WWF (World Wide Fund for Nature):
WWF România este una dintre cele mai importante organizații specializată în conservarea mediului. De peste 15 ani, WWF România își propune să oprească degradarea naturii și să protejeze biodiversitatea. Astfel, WWF România participă activ la conservarea planetei, la restaurarea ecologică a mediului natural și construiește un viitor în care oamenii trăiesc și se dezvoltă în armonie cu natura. Misiunea WWF este implementată prin programe de policy și conservare a naturii, consolidarea capacității publice de a acționa în probleme de mediu și prin advocacy față de companii pentru a reduce amprenta de carbon. Zonele de conservare prioritare ale organizației sunt Maramureș, Transilvania, Sud Vestul Carpaților, Apuseni, Lunca și Delta Dunării. WWF România face parte din WWF International, existent de peste 60 de ani, în peste 100 de țări, pe 6 continente. Mai multe informații aici: wwf.ro