Leul încheie săptămâna bancară cu deprecieri în raport cu principalele valute

Leul încheie săptămâna bancară cu deprecieri în raport cu principalele valute. Banca Națională a României a anunțat un curs de 4,94 lei pentru un euro, în vreme ce pentru dolarul american cursul a fost de 5,06 lei, ceea ce reprezintă un nou record. Analiștii spun că tendința de apreciere a monedei americane, nu doar pe piața din România, se datorează faptului că dolarul este o monedă de refugiu pentru investitorii care sunt îngrijorați că economia Uniunii Europene ar avea de suferit din cauza războiului din Ucraina, mai ales după ultimul discurs al președintelui Federației Ruse. Întărirea dolarului va genera creșteri de preț la materiile prime pe care România le importă, dar și la unele servicii ale căror tarife sunt stabilite încă în funcție de moneda americană./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)