Pachetul de legi pe justiţie şi ordonanţa de urgenţă în domeniul energiei se vor afla în atenția senatorilor şi deputaţilor

Pachetul de legi pe justiţie şi ordonanţa de urgenţă în domeniul energiei se vor afla, din nou, la începutul săptămânii viitoare în atenţia senatorilor şi deputaţilor. Ce schimbări sunt aşteptate şi când vor fi adoptate documentele, ne spune Alina Bordeiaşu.

Reporter: Ordonanța guvernului în domeniul energiei va fi cel mai probabil modificată de senatorii din comisiile de specialitate, în condițiile în care există amendamente depuse atât de putere, cât și de opoziție. Modificările vizează extinderea categoriilor de beneficiari de prețuri plafonate, după cum spunea președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Ordonanța se află în acest moment la prima cameră sesizată, la Senat, săptămâna viitoare se va da raportul. Deja am convenit modificări pentru instituțiile de cult, pentru serviciile publice, respectiv companiile de apă, dar și pentru companiile de transport.

Reporter: Pe lista beneficiarilor ordonanței din energie vor fi incluse și fabricile de medicamente, a adăugat liderul PSD. Mâine, parlamentarii din Comisia specială pentru legile justiției vor relua dezbaterile pe proiectul privind statutul judecătorilor și procurorilor și vor da votul pe organizarea judiciară. Dacă ministrul justiției își dorește adoptarea rapidă a celor trei legi, opoziția cere amânarea votului. Deputatul USR Stelian Ion explică:

Stelian Ion: Nu grăbiți adoptarea legilor justiției până nu avem avizul Comisiei de la Veneția. Avem timp în PNRR, am stabilit un jalon pentru adoptarea legilor până la jumătatea anului viitor, avem răgazul necesar să adoptăm niște legi care să fie și bune, care să fie un plus pentru justiție și nu un regres.

Reporter: Ministrul justiției preciza că aceste trei lege reprezintă un obiectiv în cadrul MCV și PNRR, iar de adoptarea lor depinde aderarea țării noastre la Spațiul Schengen. /ctuluc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 septembrie