Giorgia Meloni a făcut apel la unitate şi a promis un guvern pentru toţi italienii

Giorgia Meloni, care urmează să devină premierul Italiei, a făcut apel la unitate şi a promis să guverneze pentru „toţi italienii”. Rezultatele estimate ale alegerilor generale indică victoria pentru o coaliţie condusă de partidul de extremă dreaptă al lui Meloni, Fraţii Italiei. Se estimează că alianţa de dreapta va câştiga 43% din voturi. Pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, Italia pare că va avea un premier de extremă dreaptă, cu rădăcini politice în neofascism. Giorgia Meloni a încercat să îşi atenueze imaginea în campania electorală, în speranţa de a câştiga voturi din curentul principal. În prezent, ea spune că doreşte să schimbe soarta ţării. Ar mai putea dura câteva zile sau săptămâni până când Italia va avea o coaliţie de guvernare. Italienii sunt nerăbdători, în timp ce se luptă cu facturi tot mai mari şi creşterea costului de trai.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 26 septembrie)/aionita/asalar