Alegerile din Italia, urmărite ”cu sufletul la gură de restul Europei”, după cum remarcă The Guardian, țin capul de afiș al presei internaționale întrucât există riscul formării ”celui mai radical guvern de dreapta de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu un premier pregătit să devină un model pentru partidele naționaliste din Europa”, explică același cotidian britanic. The Washington Post vorbește despre ”un punct de cotitură pentru Europa”, iar Les Echos atrage atenția că un ”guvern eurosceptic ar putea arunca țara într-o criză a datorie publice”, în condițiile în care economia italiană, a treia că mărime din Uniunea Europeană, rămâne ”veriga slabă” a blocului comunitar. Votul de duminică a reprezentat ”punctul culminant a ceea ce, fără nicio umbră de dubiu, a fost cea mai slabă campanie electorală de care își amintește țara de la începutul celei de-a doua republici”, consideră Euronews, avertizând că în ciuda acestei apatii, ”următorul guvern va legifera într-un moment absolut epocal nu numai pentru Italia, ci pentru întregul Occident”. Publicația italiană Avvenire consideră că ”drumul spre formarea unui nou guvern va fi lung și complex” întrucât ”vremurile nu sunt favorabile unei soluționări rapide a puzzle-ului”. Certitudinile sunt, sau par a fi, doar două: Prima, în orice scenariu, responsabilitatea formării unui guvern va cădea de data aceasta pe umerii Giorgiei Meloni, care nu se va putea sustrage atât în prezența unei majorități politice, cât și în cazul în care ar trebui să găsească formule diferite. Iar a doua certitudine, lumea nu se va opri din mers să aștepte ca Italia să aibă un guvern. Războiul, facturile, pandemia, criza socială și economică, temerile piețelor financiare, așteptările aliaților UE și atlantici… realitatea va continua să bată cu pumnii la poarta politicii şi să ceară răspunsuri”, conchide Avvenire. Le Monde analizează ascensiunea Giorgiei Meloni, lidera formațiunii Fratelli d’Italia și observă o „imagine abil construită pentru a face ideile sale radicale mai digerabile”. Astfel, ”propaganda lui Meloni operează pe două registre: în timp ce cultivă o imagine liniștitoare pentru a obține un consens larg, face trimiteri repetate la fascism pentru a-și păstra electoratul tradițional”, constată Le Monde.
Tot Le Monde notează că ”Rusia îşi organizează referendumurile de anexare a unor zone din Ucraina, în ciuda unui val de critici occidentale”. Astfel că la şapte luni de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, locuitorii din regiunile ucrainene separatiste Donețk și Luhansk sau aflate sub ocupaţie, Herson și Zaporijia, sunt chemați să voteze în cadrul referendumurilor de anexare. Un proces ce se întinde pe durata a cinci zile, deși o mare din populația existentă înainte de război în aceste zone a fugit deja, remarcă Deutsche Welle. În plus, autoritățile instalate de Moscova colectează voturile mergând din ușă în ușă în prezența unor soldați ruși înarmați, subliniază oficiali ucraineni citați de New York Times. ”Nu este greu de înțeles ce vor marca oamenii pe buletinul de vot sub amenințarea unor arme automate”, a scris pe Telegram, guvernatorul regiunii Zaporojie, Olexsandr Starukh. Potrivit agenției Tass, referendumurile din republicile Donețk și Luhansk au fost deja declarate valide după trei zile de scrutin, deoarece prezența la vot a depășit 50% din populație. Tot agenția Tass invocă observatori străini care au monitorizat referendumul din regiunea Herson și care susțin că nu au descoperit nicio încălcare în procesul de votare. Însă reacția internațională, sintetizată de Liberation, este una de a respinge ”fără echivoc aceste referendumuri fictive”, considerate a fi niște „simulacre”, ”fără efect juridic și fără legitimitate”, după cum se arată într-o declarație comună a G7 din care fac parte cele mai dezvoltate țări din lume: Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Italia, Japonia și Marea Britanie. Chiar și China, cel mai apropiat partener al Moscovei, deși nu a denunțat în mod deschis aceste scrutinuri, a mers pe aceeași direcţie în criticile formulate, cerând respectarea „integrității teritoriale a tuturor țărilor”, remarcă Liberation. Izolarea Rusiei pe plan internațional a fost evidentă și la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, unde nicio țară importantă nu s-a situat de partea sa, după cum observă The Guardian. Chiar și aliații Moscovei, China și India, au evitat să exprime un sprijin solid față de Rusia, pledând pentru negocieri în vederea stopării războiului din Ucraina. După o săptămână de presiuni la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, ministrul de externe al Rusiei s-a folosit de tribuna Adunării Generale ca să dea o dură ripostă țărilor occidentale pentru ceea ce, în opinia sa, ar fi o campanie „grotescă” împotriva rușilor, mai notează The Guardian. Între timp, ”Protestele anti-mobilizare se răspândesc în Rusia”, titrează Financial Times. The Guardian vorbește despre 2.000 de arestări în cadrul acestor proteste, dar și despre îngrijorările aliaților lui Putin cu privire la ”excesele” mobilizării parțiale decretate de Putin săptămâna trecută, care alimentează tensiunile în rândul populației. New York Post scrie despre ”exodul” bărbaților ruși care se înghesuie la punctele de trecere a frontierei cu Finlanda, Georgia și alte țări învecinate, formând cozi lungi în încercarea de a fugi, în timp ce regimul Putin încearcă să recruteze pe aproape toată lumea, inclusiv pe cei morți. Pentru Europa, problema primirii dezertorilor ruși devine una spinoasă, după cum constată Le Monde, explicând că statele membre sunt profund dezbinate cu privire la acordarea sau nu a statutului de refugiat sau a unei vize umanitare pentru rușii care se prezintă la granițele UE.
În Iran, ”protestele împotriva vălului islamic s-au transformat într-o contestare a regimului de la Teheran” remarcă Le Figaro. Demonstrațiile s-au răspândit în peste 31 de regiuni și în aproape toate centrele urbane, reprezentând cea mai mare amenințare din ultimii 13 ani pentru linia dură a autorității statului, detaliază The Guardian, reținând și avertismentul lansat de președintele iranian cu privire la reprimarea acestor mișcări. Mai sceptică, agenția Associated Press consideră că cel mai probabil acest protest nu va fi ultimul pentru regimul de la Teheran, având în vedere istoria modernă a intensificării represaliilor împotriva protestatarilor. La ultimele proteste majore din Iran, produse în urmă cu trei ani şi jumătate, şi-au pierdut viaţa 1.500 de protestatari, iar alte mii au fost arestate, ceea ce măreşte potenţialul ca şi aceste proteste să devină o baie de sânge, comentează BBC. Site-ul International Iran consideră însă că ”prezența la proteste a zeci de mii de iranieni născuți după anul 2000 arată faptul că propaganda de stat nu are succes în rândul lor. Ei au crescut cunoscând o Republică Islamică marcată de cazuri majore de corupție, de o politică economică și externă ineficientă, precum și de o politică internă coercitivă”. Sloganurile lor ”devin din ce în ce mai serioase” și doresc ”nici mai mult nici mai puțin decât o schimbare de regim”. ”Dacă acest lucru va fi realizabil sau nu va depinde, printre altele, de determinarea guvernului și a protestatarilor, dar și de abilitatea și mijloacele de care dispun pentru a continua această confruntare”, conchide site-ul Iran International. (Carolina Ciulu)/cciulu/sdm2
