Opoziţia cere Procuraturii Generale a Republicii Moldova să verifice veniturile vicepremierului Andrei Spînu

Liderul partidului „Şor”, de opoziție, din Republica Moldova, Ilan Şor, s-a adresat Procuraturii Generale cu cererea de a verifica informațiile despre prezența a 43 de milioane de dolari în conturile offshore ale vicepremierului moldovean, Andrei Spînu. „Am depus o plângere la Procuratura Generală împotriva vicepremierului Andrei Spînu, care este multimilionar în dolari și euro, dar nu își declară averea, așa cum prevede legea, ci o ascunde în conturi offshore” – a scris Ilan Şor, marţi, pe canalul Telegram. Luni, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, comentând această informație, a dat asigurări că banii au fost „câștigați de Spînu, în mod cinstit, în sectorul privat”. Ulterior, Spînu a numit informațiile despre prezența unor conturi ascunse drept calomnie. Acesta consideră că Ilan Şor pune astfel presiune asupra Guvernului, pentru a obţine demisia. Spînu a mai amintit că, anterior, însuși Şor a fost în centrul unui scandal de corupție și era interesat de încetinerea anchetei. Ilan Şor figurează în cazul retragerii a 1 miliard de dolari din sistemul bancar al Republicii Moldova, care a primit numele de „Jaful secolului” în republică. (https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/15878697)/ssirbu/asalar

(www.tass.ru – 27 septembrie)