Calendarul evenimentelor, 29 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 9:00 – Lucrări în comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* ora 8:30 – Activitate în comisiile parlamentare (prezență fizică)

■ Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

■ Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

■ Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

– Guvern

* Dezbatere pe marginea ”Cartei Albe a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România”, organizată de Federația SenioriNET, în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului, eveniment la care participă secretarul general adjunct, Adrian Țuțuianu – ora 11:00, la Palatul Victoria

* Şedinţa de Guvern – ora 17:00, la Palatul Victoria. Intervenţia premierului va fi transmisă live pe conturile de Facebook şi YouTube ale Guvernului şi pe canalul de distribuţie al Palatului Victoria

– Ministere

* Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la reuniunea Consiliului Permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în format consolidat (Reinforced PC) cu tema „Agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei: încercări ilegale de a legaliza ocupaţia în estul Ucrainei” (sistem videoconferinţă)

* “Medicamentele generice şi biosimilare” este tema dezbaterii organizată de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România, la care vor participa reprezentanţi ai Parlamentului, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului de Finanţe, parlamentari europeni, reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai pacienţilor – ora 9:00, la Hotel Radisson, sala Atlas 2

* Ministrul Agriculturii, Petre Daea, participă la un eveniment dedicat Zilei Internaţionale de Conştientizare Asupra Risipei şi Deşeurilor Alimentare – ora 10:00, în Bd. Carol I nr. 2 – 4. Evenimentul este organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de beneficiar al proiectului „Consolidarea capacităţii MADR de a elabora politici şi reglementări specifice în vederea implementării unui sistem strategic naţional pentru trasabilitatea şi integritatea produselor agroalimentare” şi îşi propune conştientizarea asupra importanţei valorificării eficiente a resurselor, a rolului definitoriu al măsurilor de educaţie, în contextul prevenirii şi diminuării risipei alimentare

* Ziarul BURSA organizează a X-a ediţie a conferinţei “Energia în priză” – ora 10:00, la hotelul Sheraton Bucharest, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7. Evenimentul se va desfăşura cu participare fizică dar va fi transmis live pe www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de YouTube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media şi suport. Speakeri invitaţi: Dan-Dragoş Drăgan, secretar de Stat, Ministerul Energiei, Sándor Bende, Preşedintele Comiei pentru industrii şi servicii, Camera Deputaţilor, Zoltan Nagy-Bege, Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Harri Kiiski, Directorul General al Azomureş, Dan Paul, Preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Bold, Business Development Manager REI, Lucian Enaru, Country General Manager România, Moldova, Armenia, Schneider Electric, Laurenţiu Urluescu, Preşedintele AFEER, Silvia Vlăsceanu, Director executiv HENRO, Dumitru Coman, Chief Technical Officer – CTO, Chimcomplex, Petru Ruşeţ, Director General, Siemens Energy România, Dumitru Chisăliţă, Preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Theodor Livinschi, Vicepreşedintele Asociaţiei Companiilor

Consumatoare de Energie din România (ACCER), Mihai Bălan, Director Executiv, Asociaţia Română a Industriei Fotovoltaice. Moderator al evenimentului: Ovidiu Demetrescu – Partener OCD Capital & Resource şi London Brokers

* Deschiderea oficială a expoziţiilor Bucharest Food Expo & CARNEXPO, la care participă ministrul Agriculturii, Petre Daea – ora 11:30, la Romaero

* Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București organizează evenimentul online în cadrul proiectului „Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice în România”, finanțat prin Mecanismului Financiar SEE 2014 – 2021 – ora 12:00. Invitați: Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății, Prof. univ. dr. Sorin Aramă, Manager de proiect

Dr. Cătălin Apostolescu, Manager INBI MB, Dr. Adrian Marinescu, Director medical INBI MB. Moderator: Dr. Val Vâlcu. Link înregistrare:

https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZ0odOmrpj8tHNcAoCMG9H9MpDhHWKM7x-HF

* Borcea, jud. Călăraşi: Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, participă la ceremonia dedicată împlinirii a 70 de ani de la înființarea Bazei 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” – ora 10:00

* Sinaia: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează conferința de presă de lansare a Campaniei media de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la conservarea populației de urs brun din România – ora 15:00, în Sala Forum din cadrul Hotelului Internațional. De asemenea, în cadrul conferinței, va fi prezentat stadiul la zi al etapelor proiectului. Această campanie media se derulează în cadrul proiectului ”Implementarea Planului Național de acțiune pentru conservarea populației de Urs Brun din România”, Cod SMIS 136899, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020)

– Partide

* Craiova: Preşedintele USR, Cătălin Drulă, se află în vizită în municipiu; conferinţă de presă – ora 13:15, la sediul filialei USR, Str. Fraţii Buzeşti nr. 39; conferinţa va fi transmisă live pe pagina de Facebook a partidului

– Culte, Biserică

* Râmnicu Vâlcea: Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul spiritual al Râmnicului, va fi sărbătorit în municipiul reşedinţă, printr-o serie de manifestări culturale organizate pe parcursul a cinci zile, între evenimentele pregătite de organizatori fiind şi un spectacol susţinut de un cor de copii din Ude, Georgia, localitatea natală a lui Antim Ivireanul (25 – 29 sep.). Din program:

  • Manifestările culturale dedicate lui Antim Ivireanul se încheie cu o reuniune cultural educativă intitulată „Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul ctitor de limbă românească şi ierarh mărturisitor al dreptei credinţe”, ce va avea loc la sediul bibliotecii județene, şi în cadrul căreia vor fi prezentate o expoziţie cu lucrări realizate de elevi din municipiu şi o videoproiecţie documentară despre Antim Ivireanul ca artizan al tiparului românesc

– Administrație

* Ședința Consiliului General al Municipiului București – ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti; transmisie live pe site-ul şi pe pagina de Facebook ale PMB

* Baia Mare: Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare – ora 14:00, în sala Europa, din sediul Primăriei Municipiului Baia Mare

* Bistrița: Şedinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Bistriţa – ora 15:00, în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Bistriţa

* Brăila: Ședinţa de lucru a Colegiului Prefectural al Județului Brăila – ora 11:00

* Buzău: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Buzău – ora 10:00, la sediul Consiliului Județean Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 48, Sala Dimitrie Filipescu

* Cluj – Napoca: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cluj – ora 11:00, prin intermediul unei platforme on-line de videoconferință

* Focșani: Ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Focşani – ora 12:00, cu participarea fizică a consilierilor locali, la sediul Primăriei municipiului Focșani din Bd. Dimitrie Cantemir nr. 1 bis

* Ploiești: Ședinţa ordinară a Consiliului județean Prahova – ora 15:00, în Sala Europa, Intrarea B, din Palatul Administrativ din Ploiești, care se va desfășura cu participarea fizică a consilierilor județeni

* Sibiu: Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Sibiu – ora 15:00, la sediul Consiliului și transmisiune pe pagina de Facebook a instituţiei

* Sibiu: Consiliul Judeţean Sibiu, împreună cu Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, lansează proiectul „Sibiu Business Agency”, finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) – conferinţă de presă – ora 10:00. Participă preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Florin Jianu, preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii – IMMpact Sibiu, Adrian Rada

* Suceava: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Suceava – ora 10:00

* Vaslui: Şedinţa Colegiului Prefectural Vaslui – ora 14:00, la Palatul Administrativ Vaslui, sala Al. I. Cuza

– Social

* Organizaţia Umanitară CONCORDIA organizează principalul eveniment de strângere de fonduri al anului, Concertul Caritabil „Pentru ca poveştile triste să aibă un final fericit!” cu ocazia aniversării a 30 de ani – ora 18:30, la Teatrul Odeon. Pe scena evenimentului vor urca violonistul Alexandru Tomescu, pianista Adela Liculescu şi alţi invitaţi speciali care au fost alături de Concordia de-a lungul timpului, precum şi Corul copiilor din CONCORDIA sub coordonarea prof. Teodora Banu Nistoroiu, acompaniat la pian de Daniel Dumitraşcu, iar la vioară de Lucian Duţă. Gazda evenimentului va fi jurnalista Irina Păcurariu. Accesul la eveniment se va face pe baza biletului în valoare de 100 lei. Evenimentul este realizat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Maria a României şi cu sprijinul Teatrului Odeon

– Economic

* „Industrial Parks Summit 2022 – Atragerea de investiţii străine prin dezvoltarea reţelei de parcuri industriale”, organizat de GOVNET Romania cu suportul APITSIAR și InvestRomania – ora 9:00, la Hotel Crowne Plaza Bucuresti,  sala Primavera (https://lnkd.in/dy5BZhte)

* Ziarul Financiar organizează cea de-a șaptea ediție a Conferinței “ZF Birouri și Rezidențial” – ora 9:00

* Cea de-a şaptea ediţie a conferinţei RONOG  „Beyond the Internet!” – ora 9:00, la Hotel JW Marriott Grand

* BCR Tech Experr Hub, întâlnire cu Maurizio Polleto, Chief Platform Office Erste Group, cel carea a construit şi coordonat platforma de banking digital „George” cu 8 milioane de utilizatori – ora 9:30, la Palatul Dacia, Str. Lipscani nr. 20

* Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România organizează cea de-a IV-a ediţie a Summitului AAF – ora 9:30, la Face Social, Romexpo

* Conferinţa „Cybersecurity Healthcare Summitt – 2022” – ora 10:00, la Sala Arcub, Lipscani nr. 84-90

*  Compania Sipex organizează o conferinţă de presă pentru prezentarea rezultatelor în cei 25 de ani de activitate pe piaţa construcţiilor – ora 10:00, la Grand Hotel Continental

* MyBenefits şi Sodexo Benefits & Rewards România îşi unesc forţele pentru a oferi angajatorilor din România cel mai inovativ concept de management personalizat al beneficiilor extra salariale – ora 10:30, la Palatul Universul

* YouTube România şi LooLoo Kids organizează evenimentul dedicat „împlinirii” a 50 de milioane de abonaţi – ora 18:00, la Palatul Universul

* Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva va suplimenta cu 500.000 de metri cubi volumul de lemn pentru industrie, dar va majora şi cantităţile de lemn pentru foc destinat populaţiei. Conform prevederilor legale, această măsură va fi supusă aprobării Consiliului de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în şedinţa de astăzi, 29 septembrie

– Mediu

* Masă rotundă în cadrul Bucharest Science Week pornind de la expoziţia „ECO? Designul ceh în drum spre sustenabilitate”, în care diverse produse au fost supuse unei evaluări a impactului pe care îl au asupra mediului. Discuţia „Science’s eye on sustainability and greenwashing” propune o privire mai atentă asupra fenomenelor din titlu. Gazda întâlnirii este Corina Negrea, jurnalist de ştiinţă la Radio România Cultural, realizatoare a mii de interviuri cu cercetători români şi străini. Proiectul Laboratorul Viitorului (The Future Lab) este organizat de Centrul Ceh Bucureşti, în parteneriat cu Ambasada Republicii Cehe, Romanian Design Week, The Institute, Ototo, Revista Zeppelin, Bucharest Science Festival, Mai bine, Baza, ARCEN, cu sprijinul Budweiser Budvar

– Medicină, Sănătate

* Conferința Cybersecurity Healthcare Summitt – 2022 – ora 10:00, la Sala ARCUB, Str. Lipscani nr. 84-90

* Asociația KinetoBebe lansează ghidul „Cum să creștem copii sănătoși” – ora 10:30, la Studio 80, Aleea Privighetorilor nr. 80. Dezvoltat de o echipă de specialiști – Șerban Damian, medic nutriționist, de la Centrul medical Superfit, Irina Drăgan, psiholog clinician & doctor în psihologie, Adina Dumitrescu, psiholog, și Iulian Nicolae, kinetoterapeut -, ghidul se adresează părinților, familiilor, profesorilor, educatorilor și tuturor celor interesați de dezvoltarea armonioasă a copiilor. Va avea loc un dialog cu autorii pe orice subiect legat de rolul nutriției și al mișcării în dezvoltarea fizică și psihică a copiilor. Micii bucătari vor participa la un atelier de gătit cu chef George Ioniță

* Simpozionul internaţional „Screeningul tuberculozei şi migraţia în Europa”, organizat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în colaborare cu specialiştii de la Centrul de Cercetare Borstel – Institutul Plămânilor Leibintz, Germania (29 sep. – 1 oct.)

■ ora 17:00 – deschiderea oficială – conferinţă de presă – la Hotel Ramada Nord Conference Center, Str. Daniel Danielopolu 44A

– Academie

* Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române lansează proiectul „Tradiţia constituţională şi perspectivele constituţionalismului în România”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la adoptarea Constituţiei României, în martie 1923, eveniment la care participă preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache – ora 10:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române

– Învățământ

* Timișoara: Universitatea de Vest din Timișoara organizează festivitatea deschiderii anului universitar 2022-2023 – ora 12:00, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT. Momentul va fi îmbogățit și valorizat prin prezența invitatului special al Universității de Vest din Timișoara,  Carlos Moedas, actualul primar al Lisabonei, personalitate politică și academică de talie internațională, fost comisar european pentru Cercetare și Inovare, căruia UVT îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa în cadrul festivității de decernare, care va avea loc în aceeași zi, începând de la ora 10:00, în Aula Magna „Ioan Curea” a UVT

– Cercetare

* Bucharest Science Festival 2022, desfășurat în perioada 28 septembrie – 2 octombrie. Evenimentele au loc în diferite facultăți, în centre culturale, dar și comerciale, stații de pompieri și librării din București. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Salonul de Știință al Școlilor – la Promenada Mall. Echipe de elevi, sub îndrumarea profesorilor de științe, vor face demonstrații practice pentru ceilalți elevi vizitatori. De asemenea, vom avea și demonstrații de chimie, demonstrații de robotică, un stand despre ingineria spațială etc.
  • ora 18:00 – Atelier de Jurnalism Științific – la librăria Cărturești Verona. Atelierul de Jurnalism Științific este coordonat de Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune (AIVI) care din decembrie 2019 a lansat platforma AIVImedia.hub

– Arhitectură

* Timişoara: Vernisajul expoziţiei-concurs „Beta 2022” în cadrul Bienalei Timişorene de Arhitectură, ediţia a IV-a (23 sep. – 23 oct.) – în Piaţa Libertăţii din municipiu

– Media

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* Biletele şi abonamentele pentru evenimentele muzicale ale toamnei (octombrie-decembrie 2022) – la Sala Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice din România, vor fi disponibile începând de joi, 29 septembrie. În perioada 29 septembrie – 4 octombrie vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru primele 3 luni ale noii stagiuni de concerte (octombrie-decembrie). Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naţionale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele pot fi consultate în secţiunea de program, pe www.orchestreradio.ro. Tot începând de joi, 29 septembrie, vor putea fi achiziţionate biletele individuale pentru concertele susţinute de Orchestra de Muzică Populară Radio, Big Band-ul Radio şi Corul de Copii Radio. Biletele pentru evenimentele prezentate de Orchestra Naţională Radio şi Orchestra de Cameră Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu 5 octombrie

* Trupa Alternosfera se va întâlni astăzi cu fanii în cadrul unui eveniment inedit, organizat înaintea primului concert din seria de show-uri organizate sub numele „Theatroll | Corbul Troian” – ora 13:00, la Opera Naţională Română. „Theatroll | Corbul Troian” reprezintă o serie de evenimente care vor avea loc în săli de teatru, operă şi concerte din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu şi Braşov. Show-urile vor avea loc în Bucureşti pe 29 şi 30 septembrie, la Opera Naţională Română, Cluj-Napoca pe 31 octombrie, la Opera Naţională, Timişoara pe 2 noiembrie, la Opera Naţională, Sibiu pe 4 noiembrie, la Filarmonica de Stat, Sala Thalia şi Braşov pe 7 noiembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”

* Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu, organizează lansarea volumului „Fals tratat de muzeologie”, autor Emil Păunescu – ora 13:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României, Calea Victoriei nr. 12, în prezența autorului și a invitaților săi. Lucrarea „Fals tratat de muzeologie” este alcătuită din două volume ce însumează peste 1000 de pagini și a fost publicată în 2021 (vol. I), respectiv 2022 (vol. al II-lea) la Editura „Sud” din Bolintin Vale. Accesul se va face gratuit, în limita locurilor disponibile

* Elite Art Club UNESCO, organizează în perioada 29 septembrie – 8 octombrie, o serie de ateliere de creație concentrate în jurul curentului artistic Bauhaus, parte a proiectului cofinanțat de Asociația Fondului Cultural Național (AFCN), intitulat “Bauhaus – Form and Reform”. Primul workshop, intitulat „Introduction to 3D Perspectives: Structure and Restructure”, susținut de artistul Ștefan Crețu, se va desfășura în zilele de 29, 30 septembrie și 1 octombrie, în incinta Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite nr. 3 – 5), și are ca scop simplificarea imaginii arhitecturale specifice mișcării artistice Bauhaus prin tehnica colaj-basorelief – ora 17:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Lansarea NEZUMI by Nemira, primul imprint de manga în limba română, la Cărturești Fandom din Mall Băneasa – ora 18:30. Sunt pregătite o serie de activități, precum: Caligrafie cu Alex Paraschiv, Taiko (tobe japoneze) cu Cristi Diaconu, întâlnire cu traducătorii celor două serii manga: Antonia Ivanciu, Cosmin Tiţa, Mălina Coşan, Alexandra Baranyi, Andrei Perciun, cu Marian Coman, coordonatorul imprintului NEZUMI și cu Șerban Georgescu de la Centrul Româno-Japonez Angela Hondru. La final, Origami & Autografe, un after party cu Alexandra Baranyi

* 2/3 Galeria vernisează, începând cu ora 19:00, expoziția “Suprapuneri” un proiect colaborativ inițiat, coordonat  și curatoriat de artistul vizual Răzvan Neagoe. Evenimentul va avea loc la 2/3 Galeria din Str. Franceză nr. 4, și va putea fi vizitat până pe 21 octombrie. Vernisajul va fi al treilea dintr-o serie de patru vernisaje successive marcând patru expoziții distincte în patru spații de artă ale Bucureștiului. “Suprapuneri” este o expoziție colaborativă între artiștii: Răzvan Neagoe, Mircea Modreanu, Horațiu Lipot, Claudia Retegan, Andreea Elena Teleagă, Ștefan Dinu, Irina Dora Dumitrașcu, Alexandru Maxim, Sabina Suru, Mihai Zgondoiu, Mircea Sorin Albuțiu, Justinian Scărlătescu, Andrei Fărcășanu, Olimpiu Bandalac și Sandu-MileaLucian

* A XVIII-a ediţie a Bucharest International Film Festival (BIFF), organizat de Fundaţia Charta şi Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu – la Cinema Muzeul Ţăranului Român şi Sala Auditorium MNAR (29 septembrie – 9 octombrie). Printre partenerii media: Radio România Cultural

  • ora 19:00 – Gala de deschidere BIFF 2022, urmată de proiecția filmului „No Bears”, regia: Jafar Panahi – la Cinema Muzeul Ţăranului Român

* Teatrului Mic prezintă spectacolul „MĂCEL” de Yasmina Reza, traducerea Ionuţ Grama, coordonator proiect Andreea Grămoşteanu,

consultant scenografie Ioana Pashca, cu Manuela Hărăbor, Marin Grigore, Claudia Prec, Andrei Seuşan – ora 19:00, Sala Studio, str. Gabroveni nr.57

* Au loc „Zilele Jazzului Maghiar la Bucureşti”, ediția a IV-a (28 – 30 sep.). În cadrul festivalului vor urca pe diferite scene unii dintre cei mai faimoşi jazzişti contemporani din Ungaria, dar şi câţiva invitaţi din România. Programul zilei:

  • ora 19:00 – concertul Perspectives Project adus în faţa publicului de un trio condus de chitaristul Bende Zsolt, contrabasistul Arnie Somogyi, la tobe pe talentatul muzician Tálas Áron

* Teatrul de Artă București prezintă spectacolul „Fata din Casa Vagon” după un roman de Ana Maria Sandu – ora 19:00, Str. Sfântul Ștefan nr. 21.  Cu: Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna. Scenografia: Maria Nicola. O creație de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

* Cea de-a 18-a ediţie a Bucharest International Film Festival (29 sep. – 9 oct.) aduce în Capitală filme în premieră naţională. Programul zilei:

  • Gala de deschidere BIFF 2022 urmată de proiecția filmului „No bears”, secţiunea Panorama BIFF 2022, regia Jafar Panahi, scenariu Jafar Panahi – ora 19:00, la Cinema Muzeul Taranului, Studio H. Bernea

* De la ora 19:30, Sala Dalles din Bucureşti va găzdui premiera spectacolului „La Serva Padrona” (Servitoarea Stăpână), de Giovanni Battista Pergolesi. Protagoniști: Soprana Cleopatra David şi baritonul Andrei Marinache. Punere în scenă actualizată de Alexandru Pătraşcu. Cu participarea cvartetului alcătuit din membri ai Filarmonicii „George Enescu”: Natalia Pancec – vioară, Tania Zâmbreanu – vioară, Alexandra Marin – violă, Eugen Bogdan Popa – violoncel. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Spectacolul „Delirium” de Enda Walsh, după Kraţii Karamazov de F.M. Dostoievski, traducerea şi regia: Vlad Massaci – ora: 19:30, la Teatrul Odeon, sala Studio

* În cadrul celui de-al cincilea sezon al Creative Night Talks (1 sep. – 6 oct.), în care discuţiile moderate de Mihaela Ion sunt despre arta contemporană, târguri de artă, festivaluri de design şi industriile creative, de la ora 21:00, va avea loc o discuție cu Ioana Chira despre proiectele Galeriei GAEP şi arta contemporană. Fiecare ediţie Creative Night Talks este live, distribuită simultan pe mai multe pagini de facebook şi platforme partenere. Discuţia este interactivă, publicul poate pune întrebări directe invitaţilor prin comentarii la stream-ul video. Ediţiile Creative Night Talks se desfăşoară în fiecare joi seara pe pagina de Facebook Revista Atelierul şi în crossposting pe paginile finanţatorilor şi partenerilor: Ministerul Culturii, Radio România Cultural, Depoul de Artă Urbană, Casa Artelor – Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş şi alţii. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Festivalul multidisciplinar UNFINISHED a anunțat primii speakeri care vor veni la București, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie. Beniamin Mincu (RO) – fondatorul Elrond, una dintre cele mai inovatoare companii blockchain din lume; medicul neurolog Anil Seth (UK); Alice Cabaret (FR) – specialista în reconversie industrială; muzicianul Toby Ibitoye (NRA-RO), finalist al show-ului Vocea României și trupa Passepartout Duo vor explora conceptul de descentralizare prin filtrul disciplinei lor și vor susține prezentări, dezbateri și workshopuri reunite sub tema OFF-CENTER. UNFINISHED22 revine anul acesta în format fizic, într-o ediție hibridă și se va întâmpla concomitent online și offline. Oamenii vor putea participa la eveniment atât online, pe platforma proprie, Sessions, cât și offline, în București, la Casa Universitarilor, Sala Radio și Teatrul Bulandra

* Filarmonica „George Enescu” deschide noua stagiune camerală 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie – 2 octombrie, în Sala mare a Ateneului Român. Organizate în parteneriat cu Asociaţia ciobART, cele patru recitaluri aduc împreună artişti din şase ţări, muzicieni cu cariere remarcabile şi laureaţi ai unor mari concursuri internaţionale. Protagonistul principal va fi Daniel Ciobanu, artist în rezidenţă al Filarmonicii, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti din tânăra generaţie, câştigător al Premiul al II-lea şi al Premiului Publicului la Concursul Arthur Rubinstein – Tel Aviv 2017, cea mai importantă competiţie pianistică din lume, o veritabilă olimpiadă a claviaturii, ce se desfăşoară o dată la trei ani. Printre partenerii media: Radio Romania Muzical. Programul zilei:

  • ora 20:00 – Daniel Ciobanu va urca pe scenă alături de Simon Trpčeski, pianistul emblematic din Macedonia de Nord care este invitat frecvent să cânte cu cele mai prestigioase orchestre din Europa şi SUA. Într-un veritabil duel al prietenilor, cei doi interpreţi vor apărea când pe rând, când împreună, aşezaţi la un singur pian sau la două, pentru a traversa istoria muzicii prin universul dansului, în muzica lui Ravel, Grieg, Mozart, Schubert şi Bužarovski

* Concert susținut de trupa Draconian o trupa de doom metal din Säffle, Suedia, formată în 1994, în Quantic Club din București – ora 19:00

* Alternosfera, una dintre cele mai îndrăgite trupe rock de limbă română, lansează proiectul Theatroll – o serie de concerte în cele mai frumoase săli de spectacol din România și Republica Moldova. Primele 6 evenimente Theatroll Corbul Troian vor avea loc în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu și Brașov, după cum urmează:

  • 29, 30 septembrie 2022, ora 20:00 – București, Opera Națională Română

* Concert susținut de formația rock Coma la Expirat Club din București – ora 21:00

* Jud.Alba: De la ora 12:00, Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba inaugurează un nou raft în teritoriu, cel de-al XVIII-lea, de această dată în comuna Poiana Vadului, la biblioteca comunală. Cu această ocazie va avea loc semnarea oficială a parteneriatului între instituţiile implicate în proiect, respectiv Primăria Comunei Poiana Vadului şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba. De asemenea, cei prezenţi se vor bucura de un moment recitativ, susţinut de poetul Teofil Haneş, precum şi de unul artistic, pregătit de gazde. Prin intermediul proiectului 2.9 Fondul special – Raftul Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga în Judeţul Alba, Consiliul Judeţean Alba, împreună cu Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba, oferă comunităţilor din judeţ câte o mini bibliotecă, cu circa 300 de volume, cărţi noi, din toate domeniile biblioteconomice, sporind atractivitatea bibliotecilor partenere

* Arad: Filarmonica Arad prezintă concertul “Muzică de film” – ora 19:00. Dirijor: Christopher Petrie (Marea Britanie). Muzica de film, un subiect special ales pentru cei care iubesc filmele și muzica, reprezintă tema simfonică a concertului. O seară de muzică din Sunetul muzicii, Gladiatorul, Superman, Parfum de femeie, Fantoma de la operă, Star Wars, Pirații din Caraibe, Chariots of Fire

* Brăila: De la ora 13:00, violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga vor inaugura, în Sala de Festivităţi a Şcolii Populare de Arte ‘Vespasian Lungu’ din Brăila un proiect cultural inedit, concentrat pe informarea şi conştientizarea publicului, cu precădere a publicului tânăr, asupra importanţei regenerării resurselor şi a reciclării valorilor de orice natură. Cei doi muzicieni vor desfăşura o serie de acţiuni culturale foarte diverse: turneu naţional de recitaluri camerale, lansare de videoclipuri ale creaţiilor cuprinse în program, crearea şi lansarea paginii web www.recyclassic.ro, comunicări şi informări publice etc., toate abordând obiectivul principal al proiectului într-o manieră originală, foarte accesibilă şi atractivă. Proiectul „Recyclassic” este organizat de Asociaţia Gargui în colaborare cu Asociaţia Culturală Innovarte, cu finanţarea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Radio România Muzical şi cu instituţiile care găzduiesc evenimentele incluse în program

* Cluj – Napoca: A XVII-a ediţie a Festivalului internaţional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie. Printre partenerii media: Radio Cluj, Radio România Muzical, Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 19:30 – „Romanţa pe un tren cu aburi” va putea fi audiată la Casa Boema

* Focşani: Festivalul “Classic for Teens” revine între 22 septembrie şi 2 octombrie 2022 la Focşani, cu a treia ediţie, director artistic fiind în acest an Mara Dobrescu, pianistă de origine română stabilită în Franţa. Principalele instituţii culturale ale municipiului Focşani, Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia şi Teatrul Municipal Maior Gheorghe Pastia, dar şi alte spaţii emblematice din oraş, vor găzdui evenimentele acestui proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Iaşi, RFI România. Programul zilei:

  • ora 19:00 – Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia Focşani – ROMANIAN RHAPSODY – concert susţinut de flautistul Matei Ioachimescu (România-Austria) şi pianista Mara Dobrescu (România-Franţa)

* Iaşi: „Stefan Zeromski” din Kielce, Polonia, împreună cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi au iniţiat un proiect comun, intitulat „Podul Romantic Mickiewicz – Eminescu”. În cadrul acestui proiect, cele două instituţii teatrale au realizat coproducţia #mickiewiczeminescu, un spectacol în limbile română şi poloneză, care aduce împreună cele mai cunoscute poezii ale lui Adam Mickiewicz şi ale lui Mihai Eminescu ce are premiera astăzi – ora 19:00, la Sala Teatru (Teatru la Cub). Regia e semnată de Tanja Miletic Orucevic şi Radu Ghilaş

* Lugoj: Primul lungmetraj regizat de Ştefan Constantinescu, „Om Câine” / „Man and Dog”, cu Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii în rolurile principale, rulează de astăzi şi la Cinema ‘Bela Lugosi’ din localitate

* Oradea: Filarmonica de Stat din Oradea prezintă concertul simfonic Grieg & Rahmaninov – ora 19:00, la Sala de concerte „Enescu – Bartók”. Dirijor: Romeo Rîmbu. Solist: Horia Mihail. În program: Edvard Grieg – Concert pentru pian și orchestră în la minor, op. 16. Serghei Rahmaninov – Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27

* Ploiești: Orchestra simfonică „Paul Constantinescu” și dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea, împreună cu Corul Bărbătesc al Filarmonicii și actorii Cristian și Gabriela Iacob susțin concertul „D-ale carnavalului”, un proiect imaginat de pianistul Sorin Petrescu, în sala „Ion Baciu”, de la ora 19:00. Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziţionate de aici:

https://virtualconcerthall.ro/produs/bilet-virtual-transmisie-live-concert-simfonic-29-septembrie-2022/. Programul cuprinde lucrări de Andrei Tănăsescu – „Târgul Moșilor”, Laura Manolache – „Jalba hoților”, Leonard Dumitriu – „Aland’ale Carnavalului”, Julius Fucik – „Intrarea gladiatorilor” și Ioan Dobrinescu – „Nenea Iancu în Carnaval”

* Satu Mare: Deschiderea Festivalului Internațional „Zilele Muzicale Sătmărene” Ediția 45 – ora 19:00, sala Filarmonicii „Dinu Lipatti”. Dirijor: Paul Mann. Solist: Áron Petruș-Bölöni – violoncel. În program: Franz Schubert: Simfonia a IV-a “Tragica” în do minor; Antonín Dvořák: Concertul de violoncel în si minor op. 104

* Sibiu: Conferinţă de presă dedicată turneului pe care Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu îl va desfăşura, în luna octombrie, în Japonia, la Tokyo Metropolitan Theatre, cu spectacolul „Povestea prinţesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, şi celor două noi premiere pe care TNRS le va prezenta în perioada imediat următoare; participă directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, precum şi regizorii Hunor Horvath şi Bogdan Sărătean – ora 11:00, în foaierul TNRS, Bd. Corneliu Coposu nr. 2

* Sibiu: Ediţia din acest an a maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop” va fi urmată de un epilog, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „Mutat de la Noi – work in progress” este un spectacol-instalație pe tema migrației, care îmbină artele performative cu cele vizuale – la Grădina Bis. Script & concept: Bogdan Sărățean. Scenografie/ instalații: Alexandra Budianu. Muzică originală: Charlie Fălămaș. Video: Alexandru Radu. Performeri: Shama Leah, Charlie Fălămaș, Bogdan Constantin, Viky Olar

* Târgu Mureş: Teatrul Naţional – Compania „Liviu Rebreanu” prezintă spectacolul „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia artistică Nicu Mihoc, scenografia Măriuca Ignat, regia tehnică Stelian Chiţacu – ora 19:00, la Sala Mare

* Tecuci: Ansamblul Musica Viva continuă seria de concerte din turneul „Memorii Sonore” cu concertul „Memorii Sonore” – ora 19:00, la Sala Ateneu a Fundației Pelin Tecuci. Spectacolul de sunet şi imagine aduce în atenţia publicului partituri uitate sau foarte noi din peisajul muzicii româneşti, lucrări de o inestimabilă valoare pe care Ansamblul Musica Viva le va face să înflorească. Artiştii ansamblului sunt pianista Andreea Butnaru, violonistul Adrian Florescu, violoncelistul Florin Mitrea şi îl au ca invitat pe regizorul de imagine Andrei Nicolescu. Partenerii media: Radio România Muzical

* Timișoara: F-SIDES Crash Course – un program de introducere în feminism prin film ajunge, în premieră, la Timișoara. Zilnic, în perioada 27 septembrie – 2 octombrie, la Cinema Victoria, rulează un program atent curatoriat cu filme regizate de femei din diverse colțuri ale lumii, din anii ’70 până azi. Din program:

  • Corpul: teren personal, dar profund politic – Filmul “Papicha (2019)”, r. Mounia Meddour – ora 18:00

* Budapesta: Ministerul Culturii participă la cea de a 27-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte ‘Festivalul Cărţii’ de la Budapesta, unul dintre cele mai importante saloane de gen din Europa Centrală şi de Est, organizat în perioada 29 septembrie – 2 octombrie în capitala Ungariei. Standul naţional, aflat în organizarea Ministerului Culturii, este situat în complexul expoziţional Millenaris, parter, zona D, poziţia 44. Pentru ediţia din acest an a festivalului, ministerul îi are invitaţi pe Ion Mureşan, Ciprian Măceşaru şi Demeny Peter, iar programul de evenimente este realizat împreună cu partenerul tradiţional, Institutul Cultural Român Budapesta

– Sport

* Sunt programate partide în play-off-ul Cupei României la fotbal

■ FC Braşov – AFC Hermannstadt – ora 16:00, pe Stadionul Tineretului – Braşov

■ CSM Alexandria – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – ora 16:30, pe Stadionul CSS Peco – Alexandria

■ CS Concordia Chiajna – AS FC Universitatea Cluj – ora 18:45, pe Stadionul Concordia 2 – Chiajna

■ ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti – ora 21:30, pe Stadionul Municipal – Târgu Jiu

* Partide din prima etapă a Ligii Naţionale de baschet masculin

■ CSM Baschet Petrolul Ploieşti – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 18:00, la Sala Olimpia – Ploieşti

■ CSO Voluntari – ABC Laguna Bucureşti – ora 18:30, la Sala ”Gabriela Szabo” – Voluntari

* Bistriţa: Trofeul Carpaţi la handbal feminin – la Complexul Sportiv şi de Agrement – Unirea:

■ Serbia – Spania – ora 17:30

■ Romania – Austria – ora 20:00

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de clubul de fotbal Universitatea Craiova – ora 15:00, la Sala de conferinţe ”Sebastian Domozină” – Stadionul ”Ion Oblemenco”

* Het Ravijn/Olanda: CSA Steaua Bucureşti evoluează în Grupa preliminară 1 a Ligii Campionilor la polo pe apă masculin – ZPC Het Ravijn – CSA Steaua – ora 21:30

– Diverse

* În perioada 29 septembrie – 2 octombrie se va desfăşura, în Parcul IOR, zona Biserica maramureşană, Festivalul Plăcintelor. Sloganul festivalului este „La Plăcinte Înainte!”, iar evenimentul va aduce în faţa vizitatorilor bucătari şi producători din toate colţurile ţării, cu o diversitate de plăcinte pregătite atât după reţete tradiţionale, cât şi după reţete inedite din bucătăria modernă, plăcinte ce vor atinge dimensiuni record, în toate formele şi pentru toate gusturile

– S-a întâmplat într-o zi de 29 septembrie

* Cu 104 ani în urmă, la data de 29.IX/12.X.1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adopta în unanimitate o declaraţie, redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa) şi recunoaşterea Comitetului ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. În acest scop s-a constituit, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş

* Acum 82 de ani (1940) noile autorităţi române (instalate la începutul lunii) hotărau retragerea ţării din „Înţelegerea Balcanică”, alianţă regională de securitate şi cooperare, încheiată la 9.II.1934, la Atena, între reprezentanţii României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei. Aceasta avea drept scop menţinerea statu-quo-ului statornicit în Balcani în urma Primului Război Mondial

* În urmă cu 81 de ani (1941) a avut loc masacrul de la Babi Iar. Babi Iar sau Babin Iar era o râpă pe teritoriul orașului Kiev, capitala Ucrainei, aflată în trecut în afara orașului. Ea se întindea pe o lungime de 2,5km, având o adâncime între 10-50 m. În prezent, parcul memorial „Babin Iar” se află în nord-vestul Kievului, pe un teritoriu între raioanele Sâreț și Lukianovka, aproape de stația de metro Dorogojici. Aici s-a desfășurat în anul 1941 cel mai mare masacru comis într-un timp scurt sub auspiciile armatei Germaniei naziste, Wehrmacht. Unități numite Einsatzgruppen ale SD (Sichercheitdienst) au omorât, între 29 și 30 septembrie, peste 33.000 evrei

* Cu 68 de ani în urmă (1954) era ratificată Convenția de constituire a Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (cunoscută mai ales prin acronimul CERN, păstrat de la vechea denumire din limba franceză „Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire” – Consiliul European pentru Cercetare Nucleară), cel mai mare laborator de fizica particulelor din lume. Primul președinte al CERN a fost Sir Benjamin Lockspeiser. CERN are în prezent 23 de state membre și multe țări non-europene sunt implicate în diferite moduri în domeniul său de activitate

* În urmă cu 67 de ani (1955) avea loc premiera mondială a operei „Îngerul aprins” de Sergei Prokofiev, la Teatro La Fenice din Veneţia

* Acum 54 de ani, într-o zi de 29 septembrie 1968, la Opera din Berlin, avea loc premiera mondială a operei „Ulisse”, de Luigi Dallapiccola; conţine un Prolog şi două acte şi a fost ultima creaţie a lui Dallapiccola pe care a compus-o în 8 ani

* Cu 39 de ani în urmă (1983) oraşul american Chicago găzduia premiera mondială a operei „Symphonie No. 3”, de Witold Lutosławski, scrisă între anii 1973 şi 1983

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Mihail, Gabriel şi Rafael, Arhangheli (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1812: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Eudoxiu Hurmuzaki (Hurmuzachi), istoric şi om politic din Bucovina; luptător pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic; principala sa activitate a constat în adunarea a peste 6.000 de documente latine şi germane referitoare la români (din arhivele de la Viena, Pesta, Lemberg, dar şi din cele româneşti); după moartea sa, acestea au intrat în posesia Academiei Române, formând colecţia de documente ce poartă numele generic „Colecţia Hurmuzaki”; membru titular al Societăţii Academice Române din 1872 (m. 1874) – 210 ani

– 1887: A murit Iacob Mureşianu, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”) şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1812) – 135 de ani

– 1888, 29.IX/11.X: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan; lucrări în domeniul lingvisticii romanice, al limbii române contemporane, al stilisticii, al toponimiei şi al antroponimiei; membru titular al Academiei Române din 1946 şi vicepreşedinte al forului (1957-1966), membru fondator, în 1925, al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică (Franţa), membru fondator şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică, membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Hispanice, membru corespondent al Academiei Saxone de Ştiinţe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Ştiinţe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Ştiinţe (1966), al Academiei Bavareze de Ştiinţe din München (1968) şi membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) şi al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975) (m. 1986)

– 1899: S-a născut Ion Muşlea, folclorist şi bibliograf, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne; a organizat şi a condus Arhiva de Folclor a Academiei Române (1930-1948); membru corespondent al Academiei Române din 1947 (m. 1966)

– 1910: S-a născut ieromonahul Arsenie Boca (prenumele la naştere: Zian-Vălean), renumit duhovnic, teolog și pictor bisericesc; în 1939 intră în viaţa monahală (până în 1948 la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, până în 1959); din 1945 intră în vizorul Securităţii, fiind arestat prima oară în 1948, acuzat că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului (invocându-se pretinse legături ale acestuia cu mişcarea legionară, nesusţinute de nici o dovadă); în 1952 a fost dus un an la Canal; în 1959 i se stabileşte domiciliu forţat la Bucureştri; este pictor la biserica de la Drăgănescu (1968 – 1984); după 1984 se retrage la aşezământul mănăstiresc de la Sinaia, unde şi moare; este înmormântat la Prislop, loc de pelerinaj şi rugăciune pentru credincioşi, în anii care au urmat (m. 1989)

-1919: S-a născut inginerul Constantin Aramă; a desfăşurat o bogată activitate tehnică la „Locomotive” – Craiova, „Timpuri Noi” – Bucureşti, „Aro” – Câmpulung, „Dacia” – Piteşti; lucrări privind exploatarea motoarelor cu ardere internă; membru titular al Academiei Române din 1991 (m. 2003)

– 1927: S-a născut Maria Simionescu, antrenoare federală a loturilor de gimnastică ale României şi arbitră internaţională de gimnastică; a fost vicepreşedinta Federaţiei Române de Gimnastică; fondatoare (împreună cu soţul său, Gheorghe Simionescu) a Liceului de Gimnastică din Oneşti, unde a creat o şcoală unică cu acest profil în ţară, care a fost ulterior duplicată la Deva; a contribuit direct la obţinerea de către gimnastele române a 234 de medalii (m. 2012) – 95 de ani

– 1928: A murit Ion D. Berindei, arhitect şi urbanist (printre lucrările sale, de factură neoclasică şi neobarocă, Palatul Culturii din Iaşi, Muzeul George Enescu din Bucureşti ş.a.) (n. 1871)

– 1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio; primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990 – septembrie 1994); a lucrat la Radiodifuziunea Română din martie 1950; a scris cărţi de istorie a politicii şi a economiei contemporane, precum şi cărţi de evaluare a contextelor militare postbelice; după 1990 întreaga sa energie s-a concentrat asupra reorganizării Radiodifuziunii (m. 2000)

– 1929: S-a născut pictorul şi sculptorul Ion (Alin) Gheorghiu; membru titular al Academiei Române din 1999 (m. 2001)

– 1929: S-a născut Jean Pârvulescu, scriitor, ziarist şi filosof; emigrat în Franţa în 1950 (m. 2010)

– 1947: S-a născut Mihai Bărbulescu, istoric, arheolog și profesor universitar; domeniile de cercetare: istoria și arheologia Daciei romane, spiritualitate antică (religie, arte plastice), istoria și arheologia militară, epigrafie; membru titular al Academiei Române din 2021 – 75 de ani

– 1949: S-a născut Horia Stoicanu, compozitor, textier, solist vocal și instrumentist (chitară); reprezentant al generației care a pus bazele mișcării folk din România (alături de artiști precum Nicu Vladimir, Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Dorin Liviu Zaharia, Vali Sterian sau Mircea Florian) (m. 2020)

– 1956: S-a născut Florin Anton, actor al Teatrului de Comedie (din 1982) (m. 2020)

– 1958: S-a născut folkistul și cantautorul Cătălin Condurache (m. 2021)

– 1963: S-a născut Radu Bălănescu, medic specialist în chirurgie și ortopedie pediatrică

– 1964: S-a născut dirijorul Camil Marinescu (m. 2020)

– 1966: A murit Marcel Breslaşu (nume real: Marcel Bresliska), poet, fabulist, compozitor şi traducător (n. 1903)

– 1967: A murit medicul Basil Theodorescu, unul dintre fondatorii cardiologiei româneşti; în 1947 a pus bazele Societăţii de Cardiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1891) – 55 de ani

– 1987: S-a născut Gabriel Bebeşelea, „unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” – 35 de ani

– 1992: A murit basul şi actorul Nicolae Secăreanu (n. 1901) – 30 de ani

– 1997, 29/30: A murit (la Bonn) Iosif Antochi, pedagog român stabilit în Germania; a desfăşurat o susţinută activitate publicistică, abordând diferite domenii ale pedagogiei generale, istoriei pedagogiei şi pedagogiei comparate; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1914) – 25 de ani

– 2001: A murit Gellu Naum, poet, prozator, dramaturg şi traducător (n. 1915)

– 2004: A murit violonistul, dirijorul şi profesorul român de etnie maghiară Ştefan Ruha (Ruha István) (n. 1931)

– 2006: A murit Edmond Deda, compozitor, muzicolog, pianist, dirijor şi profesor (n. 1920)

– 2015: A murit George Popovici, textier şi scenarist (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Competitivitate (Piaţă şi Industrie) al UE

 – Atena: Discurs susținut de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Forumul Democrației

– Atena: Vizita comisarului european pentru valori și transparență, Vera Jourová

– Seul: Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, se va întâlni cu vicepreședintele SUA, Kamala Harris

– Bamako, Mali: Vizita preşedinţilor din Senegal, Macky Sall, din Ghana, Nana Akufo-Addo şi din Togo, Faure Gnassingbé

– Berlin: Conferinţă de presă a cancelarului german Olaf Scholz şi a primului ministru francez Elisabeth Borne

– Beijing: Conferința lunară de presă a ministerului chinez al Apărării (online)

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 94 de hotărâri și/sau decizii privind Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia și Ucraina

– Dublin: Miniștrii justiției din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei se vor reuni pentru o conferință intitulată „Niciun refugiu sigur: măsuri integrate de prevenire pentru a pune capăt violenței domestice, sexuale și de gen”, în cadrul președinției irlandeze a Comitetului de Miniștri.  Sunt așteptate alocuțiuni din partea ministrului irlandez al justiției, Helen McEntee TD, a secretarului general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Tiny Kox, a directorului Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE, Michael O’Flaherty, și a lui Iris Luarsi, președinta Grupului de experți al Consiliului Europei privind acțiunile împotriva violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (GREVIO). Sesiunile ulterioare vor aborda schimbarea normelor sociale pentru a combate violența împotriva femeilor, schimbarea comportamentului bărbaților care au fost violenți și formarea profesioniștilor care să lucreze cu victimele. Se așteaptă ca la sfârșitul conferinței să fie adoptată o Declarație de la Dublin privind violența domestică, sexuală și de gen (29 – 30 sep.)

– Varșovia: Cu ocazia Conferinței de la Varșovia privind Dimensiunea Umană, organizată de Președinția poloneză a OSCE cu sprijinul OSCE/BIDDO, va fi organizat un eveniment secundar pentru reprezentanții statelor membre OSCE și partenerii societății civile pentru a discuta despre Recomandarea privind combaterea discursului instigator la ură, recent adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, și despre oportunitățile de implementare viitoare a acesteia – Sofitel Victoria Warsaw, Królewska St. 11

– Novi Sad, Serbia: Congresul Autorităților Locale și Regionale participă la Conferința anuală a Asociației Regiunilor Europene de Frontieră (ARFE) pe tema „Noi soluții pentru viitorul regiunilor transfrontaliere” (28 septembrie-2 octombrie). Thomas Andersson, președintele Comisiei pentru afaceri curente a Congresului, va prezenta bunele practici și recomandările Congresului în materie de cooperare transfrontalieră și participare a tinerilor  – ora 13:30, în Sala Mare a Adunării Provinciei Autonome Voivodina, Str. Banovinski Prolaz

– Moscova: Duma ce Stat, camera inferioară a parlamentului rus, urmează să dezbată alipirea la Rusia a provinciilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie

– Haga: Începe procesul împotriva lui Félicien Kabuga, pentru genocid și crime împotriva umanității în Rwanda

– Goslar, Germania: Marcarea a 1100 de ani de la fondarea orașului, cu participarea fostului cancelar Angela Merkel

– Kuweit: Alegeri parlamentare

– Vatican: Summit internaţional dedicat sportului (29 – 30 sep.)

– Helsinki: Publicarea evaluării anuale de securitate a serviciilor de informații

– Washington: Sunt prezentate date privind PIB-ul din al doilea trimestru (a treia estimare)

– Berlin: Prognoze de toamnă ale institutelor economice

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Libia

– Stanford, SUA: Discurs susținut de președintele Băncii Mondiale, David Malpass, înaintea reuniunilor anuale ale BM și FMI

– Alger: Sunt marcați 60 de ani de la aderarea la putere a lui Ahmed Ben Bella, primul lider al Algeriei independente

– Rio de Janeiro: Dezbaterea candidaţilor la alegerile prezidenţiale este difuzată de Globo TV

– Franţa: Unul dintre vaccinuri, dezvoltat de compania Moderna, a fost adaptat pentru a combate subvarianta BA.1. Primele doze comandate de Franţa urmează să sosească în ţară între 29 septembrie şi 4 octombrie

– Stockholm, Suedia: Conferință de presă de anunțare a câștigătorilor Premiului Right Livelihood 2022

– Bruxelles: Lansarea celui mai recent album al cântărețului belgian Arno, produs chiar înainte de moartea sa în aprilie, marcat în special de un duet cu Mireille Mathieu

– Rabat, Maroc: Are loc Festivalul „Jazz au Chellah” (29 sep. – 2 oct.)

– Harare, Zimbabwe: Hotărâre în cazul scriitorului Tsitsi Dangarembga acuzat de incitare la violență publică

– Auckland: Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), Raliul Noii Zeelande (29 sep. – 2 oct.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Conştientizare a Risipei Alimentare” desemnată în 2019, la cea de-a 74-a Adunare Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (Rezoluţia A/RES/74/209), se dorește a fi un semnal de alarmă la nivel global asupra necesităţii de a transforma şi reechilibra modul în care sunt produse şi consumate alimentele. O treime din alimentele produse pentru consumul uman sunt pierdute sau irosite la nivel global, în timp ce peste 820 de milioane de oameni din lume continuă să sufere de foame în fiecare zi. În prezent, pierderea şi risipa de alimente este responsabilă de aproximativ 8 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră

– „Ziua Mondială a Inimii” (ZMI) a fost celebrată, sub auspiciile Federaţiei Mondiale a Inimii, începând cu anul 2000, în ultima duminică din septembrie; din 2009 această Zi este marcată la dată fixă, la 29 septembrie, şi este coordonată, pe plan internaţional, de Federaţia Mondială a Inimii, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii. NOTĂ: La 4 mai se sărbătoreşte, în România, „Ziua naţională a inimii”

– „Ziua Mondială Maritimă”, instituită de Organizaţia Maritimă Internaţională (IMO) în 1978, pentru a atrage atenţia asupra importanţei securităţii maritime, a siguranţei transporturilor maritime, a protejării mediului marin şi pentru a sublinia aspecte ale muncii din domeniul maritim. Tema de anul acesta este: „Noi tehnologii pentru transportul ecologic”. Data de marcare a evenimentului variază în funcţie de an şi ţară, dar de fiecare dată are loc în ultima perioadă a lunii septembrie (predilect în ultima zi de joi)

– 1547: S-a născut poetul, dramaturgul şi romancierul, spaniol Miguel De Cervantes Saavedra; considerat simbolul literaturii spaniole; cunoscut în primul rând ca autorul romanului „Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha”, pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale (m. 1616) – 475 de ani

– 1571: S-a născut pictorul italian Michelangelo Merisi da Caravaggio, numit după oraşul său natal Caravaggio, lângă Milano; este considerat precursor al stilului baroc şi indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii (m. 1610). NOTĂ: Site-ul https://www.caravaggio-foundation.org/ menționează ca dată a nașterii 28.IX.1571

– 1703: S-a născut pictorul şi desenatorul francez François Boucher (m. 1770)

– 1758: S-a născut amiralul britanic Horatio Nelson; victorii asupra flotelor spaniolă, daneză şi franceză; comandant al flotei din Mediterana (din 1803); a distrus definitiv flota franceză în bătălia de la Trafalgar, dar a fost ucis în luptă (m. 1805)

– 1765: S-a născut Karl Ludwig Harding, astronom german cunoscut drept descoperitor al asteroidului 3 Juno (m. 1834)

– 1810: S-a născut Elizabeth Gaskell, scriitoare britanică din perioada victoriană; autoarea primei biografii a scriitoarei Charlotte Brontë (m. 1865)

– 1864: S-a născut scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (m. 1936)

– 1881: S-a născut Ludwig Von Mises, economist şi filosof austriac – american (m. 1973)

– 1901: S-a născut Enrico Fermi, fizician american de origine italiană; unul dintre pionierii fizicii atomice; în 1939 se stabileşte în SUA, fiind cooptat în Proiectul Manhattan, care a condus la construirea primei bombe nucleare; contribuţii şi în domeniul radioactivităţii şi în mecanica cuantică; în 1942 a condus lucrările de construcţie a primei pile nucleare (la Universitatea din Chicago) şi a realizat, împreună cu fizicianul ungar Leo Szilard, prime reacţie nucleară în lanţ controlată (2.XII.1942); Premiul Nobel pentru fizică pe 1938 (m. 1954)

– 1902: A murit romancierul francez Émile Zola; teoreticianul şi principalul exponent al naturalismului francez şi european (n. 1840) – 120 de ani

– 1904: S-a născut scriitorul rus Nikolai Ostrovski (m. 1936)

– 1912: S-a născut regizorul şi scenaristul italian de film Michelangelo Antonioni (m. 2007) – 110 ani

– 1913: S-a născut Stanley Kramer, regizor şi producător american de film (m. 2001)

– 1913, 29/30: A murit Rudolf Diesel, inginer german, inventator al motorului cu aprindere prin compresiune care-i poartă numele (brevetat în 1892) (n. 1858)

– 1920: S-a născut Peter D. Mitchell, biochimist britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987 (m. 1992)

– 1920: S-a născut dirijorul ceh Václav Neumann (m. 1995)

– 1922: S-a născut actrița americană Lizabeth Scott (m. 2015) – 100 de ani

– 1927: A murit medicul şi fiziologul olandez Willem Einthoven; a utilizat galvanometrul cu coardă pentru înregistrarea electrocardiogramei, punând astfel bazele studiului electrofiziologic al activităţii inimii; a folosit pentru prima oară (1906) electrocardiografia pentru diagnostic; Premiul Nobel pentru medicină pe 1924 (n. 1860) – 95 de ani

– 1930: S-a născut solistul, compozitorul, chitaristul şi actorul american Billy Strange (m. 2012)

– 1930: S-a născut scriitorul britanic Colin Dexter (m. 2017)

– 1930: A murit pictorul și sculptorul rus Ilia Repin (n. 1844)

– 1931: S-a născut actriţa italiană de origine suedeză Anita Ekberg, una dintre muzele regizorului italian Federico Fellini (m. 2015)

– 1932: S-a născut Robert Benton, regizor, scenarist şi producător american de film – 90 de ani

– 1935: S-a născut Jerry Lee Lewis, compozitor, interpret şi pianist american de muzică rock and roll, rockabilly şi country

– 1935: S-a născut (la Shaghai) scriitoarea germană Ingrid Noll

– 1936: S-a născut pianistul chinez Li Ming-Qiang

– 1943: S-a născut Lech Walesa, om politic polonez; electrician pe şantierul naval de la Gdansk, lider sindical şi activist pentru drepturile omului; a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, „Solidaritatea”; ca lider al sindicatului (din septembrie 1980), s-a implicat în mişcarea grevistă şi de opoziţie faţă de regimul comunist; preşedinte al Poloniei (1990-1995); Premiul Nobel pentru Pace pe 1983

– 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după primul război mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române (1923) (n. 1875)

– 1997: A murit pictorul şi sculptorul american Roy Lichtenstein, reprezentant important al „pop art” (n. 1923) – 25 de ani

– 1998: A murit geologul elveţian Albert Streckeisen; profesor (1928-1934) de mineralogie şi petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti; cercetări asupra structurilor geologice ale României; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (n. 1901)

– 2008: A murit Konstanin Pavlov, poet şi dramaturg bulgar, nume important al literaturii bulgare a secolului al XX-lea (n. 1933)

– 2010: A murit fizicianul francez Georges Charpak; a inventat numeroase detectoare de particule (camerele proporţionale multiple, camerele de derivă); Premiul Nobel pentru fizică pe 1992 (n. 1924, în Ucraina, într-o familie de origine poloneză)

– 2010: A murit actorul american de film Tony Curtis (n. 1925)

– 2012: A murit editorul american Arthur Ochs Sulzberger, fost director şi preşedinte general al „New York Times”; a condus compania de media „New York Times” timp de 34 de ani, perioadă în care publicaţia a câştigat 31 de premii „Pulitzer” (n. 1926) – 10 ani

– 2017: A murit rusoaica Ludmila Belousova, campioană olimpică, mondială şi europeană la patinaj artistic (alături de partenerul şi soţul ei, Oleg Protopopov) (n. 1935) – 5 ani. NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 26.IX.2017

– 2018: A murit Otis Rush, chitarist şi cântăreţ american; pionier al genului Chicago blues (n. 1935)

– 2020: A murit cântăreaţa australiană Helen Reddy, autoarea melodiei „I Am Woman”, devenită imnul feministelor (n. 1941)

– 2020: A murit cantautorul de muzică country şi actorul american Mac Davis (n. 1942)