Context
Chestiunea Transilvaniei a fost incertă în luna septembrie 1918, întrucât armistițiul pentru oprirea focului în Vest a fost semnat pe 11 noiembrie 1918. În acest context, Rusia a încheiat în 1917 Tratatul de la Brest-Litovsk, prin care s-a retras din război și a limitat și mai mult opțiunile României, care a fost nevoită să suporte confruntări pe mai multe fronturi.
Mai mult decât atât, din 1916, împăratul Frantz Joseph a trecut decedat iar moștenitorul tronului, Frantz Ferdinand, a fost asasinat în 1914. Din 1916, pe tronul dualismului austro-ungar a urcat Carol I care a domnit până la dispariția acestei forme de organizare.
Principiul autodeterminării popoarelor a presupus două abordări:
- Abordarea wilsoniană
- Abordarea leninistă
În ordine cronologică, abordarea leninistă a urmărit dreptul popoarelor de a-și alege singure conducătorii, din dorința ca noul regim să nu fie asociat în nici un fel cu fostul regim țarist. Acest concept a fost folosit pentru a determina popoarele aflate în interiorul statelor multinaționale să răscoale împotriva opresorilor. Un exemplu reprezintă conglomeratele de minorități care s-au aflat în interiorul Austro-Ungariei, care s-au desprins de sub stăpânirea coroanei. Cu toate acestea, Lenin s-a ferit să discute de autonomie culturală pentru a nu permite evreilor mai ales să-și formeze un stat, prin desprinderea acestora de Rusia. Conceptul de autodeterminare a fost votat în cadrul Internaționalei a doua, în 1896 și ulterior la primul congres, în 1898. La polul opus, abordarea propusă de președintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, a presupus un cadru liberal, diferit de cel al lui Lenin, prin intermediul votului majorității, cu mențiunea că acest concept trebuie să fie în conformitate cu dreptul internațional.
Autodeterminarea reprezintă un concept prezent și în Carta Națiunilor Unite, ca un principiu democratic, care este definit ca fiind: dreptul popoarele de a-și hotărâ singure destinul.
Declarația de la Oradea
În contextul frământărilor cauzate de înfrângerile militare și destrămarea Imperiului Austro-Ungar, Partidul Național Român se întrunește în formulă restrânsă la casa avocatului Aurel Lazăr, pe data de 12 octombrie /29 septembrie, pentru a discuta ce este de făcut pentru viitorul Transilvaniei. Ungaria a dorit să păstreze Transilvania pe care o considera un teritoriu de drept al său, fără a ține cont și de existența unei minorități românești. Ședința s-a desfăşurat în cel mai mare secret şi a avut ca rezultat elaborarea Declaraţiei de Autodeterminare a Românilor din Ardeal şi Ungaria, cunoscută şi sub numele de “Declaraţia de la Oradea”. La ședință au participat Teodor Mihali, președintele Comitetului Executiv al PNR, Vasile Goldiș, Ştefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Lazăr și Ioan Ciordaș.
Aceștia au parafat un document prin care au făcut apel la “Temeiul dreptului firesc că fiecare națiune poate dispune și hotărî singură asupra sorții ei, națiunea română … dorește să facă acum uz de acest drept și pretinde în consecință pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură așezarea ei printre națiunile libere”. La scurtă vreme, Alexandru Vaida-Voevod a citit declarația în cadrul parlamentului ungar.
La 30 octombrie a fost înființat Consiliul Național Român Central care a funcționat „ca un guvern” provizoriu care, după cum afirma istoricul Keith Hitchins în volumul său, România 1866-1947: „Consiliul… şi-a asumat atribuţiile unui guvern provizoriu român”. Cu alte cuvinte, casa personală în care locuia Ştefan Cicio-Pop a devenit sediul guvernului român al Transilvaniei. Era casa în care au poposit de-a lungul timpului o serie de personalități uriașe ale poporului român, cum ar fi: Octavian Goga, Ion Luca Caragiale, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
https://historia.ro/sectiune/general/aradul-sediul-consiliului-national-roman-central-569440.html
https://historia.ro/sectiune/general/declaratia-de-la-oradea-documentul-care-a-566191.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/cum-s-a-parafat-in-1918-declaratia-de-1691647.html
https://www.jstor.org/stable/4204138?read-now=1&seq=3#page_scan_tab_contents
https://www.un.org/en/about-us/un-charter
RADOR – 29 septembrie
