Singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, a primit titlul de Cetățean de onoare al municipiului București

Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a primit astăzi titlul de Cetățean de onoare al municipiului București, în cadrul unei ceremonii pentru care a trebuit să aștepte aproximativ trei ore.

În discursul rostit la Primăria Capitalei, Dumitru Prunariu a vorbit despre experimentul reușit de NASA, care a trimis o navă pentru devierea unui asteroid, proiect în care el însuși a fost implicat.

Dumitru Prunariu: Asteroizii reprezintă un pericol evident pentru Pământ, deși cei de dimensiuni mai mari îl ciocnesc odată la câteva sute de ani, poate mii de ani, nu ne așteptăm în perioada generației noastre să avem un impact major, iar studiul lor, studiul posibilității devierii orbitelor lor, este luat în considerare foarte serios. Iar chiar acum două zile s-a petrecut impactul unei nave cosmice cu un asteroid – misiunea DART, în care, pentru prima dată cu succes, s-a reușit demonstrarea unui tehnologii care va fi aplicată în viitor./ilixandru/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie