Rusia are patru teritorii noi, a spus Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a prezidat vineri o ceremonie de anexare a patru regiuni ucrainene parțial ocupate de forțele sale, amplificând astfel războiul său de șapte luni și ducându-l spre o nouă fază, imprevizibilă.

„Aceasta este voința a milioane de oameni”, a spus el într-un discurs susţinut în fața a sute de demnitari în Sala Sf. Gheorghe de la Kremlin. Ceremonia a avut loc la trei zile după finalizarea referendumurilor organizate în grabă, în urma cărora împuterniciții Rusiei din regiunile ocupate ucrainene au anunţat majorități de până la 99% în favoarea aderării la Rusia.

În discursul întrerupt în mod repetat de aplauze, dl Putin a declarat că Rusia are patru noi regiuni. El a cerut totodată Ucrainei să înceteze acțiunile militare și să revină la masa negocierilor. Autorităţile de la Kiev au promis că vor recuceri toate teritoriile ocupate de Rusia și au spus că decizia Rusiei de a anexa teritoriile a distrus orice posibilitate de negocieri./opopescu/gpodea

REUTERS – 30 septembrie