Lovitură de stat în Burkina Faso: Ucraina face apel la alungarea mercenarilor ruşi din Africa

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev, Oleh Nikolenko, a făcut apel la alungarea mercenarilor ruși din Africa de Vest, acuzând că aceştia împiedică dezvoltarea democraţiei în țările din regiune. „Rapoarte alarmante despre o nouă lovitură de stat în Burkina Faso. Prezența mercenarilor ruși în Africa de Vest subminează în mod semnificativ pacea și securitatea acesteia. Aceştia trebuie să părăsească regiunea. Susținem eforturile Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest vizând promovarea unui plan pentru tranziția Burkina Faso la democrație” – a subliniat Nikolenko. Amintim că, în cursul zilei de vineri, armata din Burkina Faso, condusă de noul lider autoproclamat al țării, Ibrahim Traore, l-a înlăturat pe președintele de tranziție, locotenent-colonelul Paul-Henri Sandaogo Damiba, care preluase puterea cu forța în luna ianuarie a acestui an. Unii dintre rebeli cer ajutorul mercenarilor ruși, așa cum s-a întâmplat în timpul loviturii de stat din Mali.

(Agenția de presă RBC – 2 octombrie)/sdan/denisse