Calendarul evenimentelor, 3 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 10:00 – participă la festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023; alocuțiune – la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
  • ora 19:00 – participă la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Unității Germane; alocuțiune – la Hotel Radisson Blu. Participă premierul Nicolae-Ionel Ciucă

 

– Parlament

* ora 12:30 – Şedinţa Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei – vot la raportul proiectului privind Statutul judecătorilor şi procurorilor – camera 25, corp B4, etaj 2

– Senat

* ora 12:00 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 –  Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plen  (la sediul Senatului și online)

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 16:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – la sala 5001, etaj 5
  • ora 16:30 – Comisia pentru știință, inovare și tehnologie – la sala 5058, etaj 5

 

– Camera Deputaților

* ora 14:00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică)

  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 13:30 – Comisia pentru tineret și sport – corp b4, etaj 3, cam. 3150
  • ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115, etaj 6
  • ora 16:00 – Comisia pentru știință și tehnologie – cam. 3150, etaj 3, corp B4

– Guvern

* ora 19:00 – Premierul Nicolae-Ionel Ciucă participă, împreună cu președintele României, Klaus Iohannis, la evenimentul organizat cu prilejul Zilei Unității Germane – la Hotel Radisson Blu

– Ministere

* Deschiderea anului universitar 2022-2023 la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti – ora 9:00, la Palatul Facultăţii de Medicină, bd. Eroii Sanitari, nr. 8. Participă ministrul sănătăţii, prof.univ.dr. Alexandru Rafila, ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, foşti rectori ai Universităţii de Medicină şi Farmacie – acad. Leonida Gherasim, prof.univ.dr. Florian Popa, acad. Ioanel Sinescu – cărora li se va acorda titlul de profesor emerit al UMFCD; ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti rectorului Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ‘Nicolae Testemişanu’ din Chişinău, prof.univ.dr. Emil Ceban

* Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 al Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) – ora 11:30, în Aula Magna a UPB, transmisie live pe website-ul şi pe pagina de Facebook a universităţii. Participă ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Sebastian Burduja – ministru interimar al educaţiei, ministrul economiei, Florin Spătaru, rectorul UPB, Mihnea Costoiu, şi preşedintele Senatului UPB, prof. dr. ing. Tudor Prisecaru

* ‘Cum aducem tinerii din mediul rural în universităţi?’ – dezbatere online organizată de Fundaţia World Vision România; invitaţi consilierul prezidenţial Ligia Deca, rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, şi rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David – ora 17:00, https://fb.me/e/3HxCauf7I

* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, participă la dialogul informal între prim-ministrul Statului Israel, Yair Lapid, şi miniştrii afacerilor externe din statele membre UE, în marja celei de-a 12-a reuniuni a Consiliului de Asociere UE-Israel, desfăşurată la Bruxelles, în sistem videoconferinţă

* Secretarul de stat pentru afaceri europene, Daniela Gîtman are o întrevedere cu ministrul de stat pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Leo Docherty – la sediul MAE

* Secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale Janina Sitaru îl primeşte pe directorul general adjunct al UNESCO pentru ştiinţe sociale şi umane, Gabriela Ramos – la sediul MAE

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 de milioane lei

* Ploieşti: Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, şi directorul general al operatorului Hidro Prahova, Dorin Ilian Leţea, semnează, la Ploieşti, Contractul de finanţare privind implementarea ‘Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Prahova, în perioada 2014-2020’ – ora 10:00, Sala de şedinţe a Palatului Administrativ din Ploieşti; declaraţii de presă – ora 11:00

– Apărare, Interne

* Jud. Prahova: Aproximativ 1.500 de militari români şi aliaţi din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, cu peste 240 de mijloace tehnice, se vor instrui în perioada 3-14 octombrie, în cadrul exerciţiului SARMIS 22 / OLT 22, în poligonul temporar de la Grohotiş, din Trăisteni şi Valea Doftanei. Militarii români aparţin Brigăzii 2 Vânători de Munte ‘Sarmizegetusa’ (Braşov), Brigăzii 61 Vânători de Munte ‘General Virgil Bădulescu’ (Miercurea-Ciuc), Regimentului 314 ISR ‘Vlădeasa’, Spitalului Militar de Urgenţă ‘Regina Maria’

– Partide

* Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, în sala Grupului liberal, et. 2. Şedinţa va avea loc în format hibrid

* Consiliul Naţional al partidului Forţa Dreptei – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, nivelul 1M, acces pe la intrarea S2

* Oradea: Conferinţă de presă organizată la PSD Bihor – ora 9:30

 

– Ambasade

* Ambasada Republicii Federale Nigeria organizează aniversarea Zilei naţionale a acestei ţări – ora 19:30, la Teatrul Naţional

* Sibiu: Consulatul Germaniei la Sibiu este închis, la această dată, în contextul sărbătoririi Zilei Unităţii Germaniei

 

– Casa Regală

* Seara Palatului Elisabeta dedicată Festivalului Internaţional de Film Bucureşti 2022; participă principele Radu – ora 18:00, grădina Palatului Elisabeta

– Administraţie

* Iaşi: De la această dată, municipalitatea ieşeană primeşte solicitările pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinţei, precum şi a stimulentelor pentru energie acordate în baza prevederilor Legii nr. 226 / 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Solicitările pentru acordarea ajutoarelor de căldură vor fi primite prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială. Solicitările primite până pe 20 noiembrie 2022 vor fi aprobate începând cu această lună. După această dată, aprobarea ajutorului se va face cu luna decembrie

* Jud.Tulcea: Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, şi primarul oraşului Isaccea, Anastase Moraru, se întâlnesc la Smârdan, judeţul Tulcea, cu o delegaţie din care fac parte vicepremierul Sorin Grindeanu, secretarul de stat Bogdan Mândrescu şi directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Din program:

  • ora 12:30 – conferinţă de presă – zona capăt pod
  • ora 14:30 – semnarea protocolului de elaborare a studiului de fezabilitate pentru drumul de acces spre Punctul Vamal Isaccea – la Primăria Isaccea, sala de şedinţe

* Târgovişte: Tinerii care au fost declaraţi admişi pentru posturile de interni la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în cadrul programului de internship, ce este organizat pentru al doilea an consecutiv, îşi vor începe activitatea astăzi, 3 octombrie. Timpul de muncă în cadrul acestui program va fi de 20 ore pe săptămână, 4 ore pe zi. Internii vor beneficia de o indemnizaţie pentru internship, plătită de Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Îmbunătăţirea cunoştinţelor tinerilor, dobândirea de experienţă profesională şi familiarizarea cu procesul administrativ pe care îl realizează instituţia sunt câteva dintre obiectivele urmărite de misiunea programului de internship al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

– Juridic

* Dezbaterea cu tema „Construim sau demolăm?” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Av. dr. Eugenia Marin, Av. prof. univ. dr. Ovidiu Podaru, Facultatea de Drept, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj, Jud. Liviu Ungur, Vicepreședinte Curtea de Apel Cluj. Moderator:Av. Monica Livescu, Managing Partner Livescu & Asociații

– Social

* Arad: Iluminatul arhitectural din municipiu va fi oprit începând din 3 octombrie, cu mici excepţii, pentru a se face economie la energie, măsura urmând să fie luată după ora 23:00. Singurele obiective care vor rămâne iluminate sunt podurile şi pasarela peste râul Mureş, care leagă centrul oraşului de Parcul Cetăţii şi Ştrandul Neptun

* Ploieşti: Conferinţă de presă organizată de MRS Residence în parteneriat cu Fundaţia Metropolis la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti; tema – organizarea unui spectacol umanitar în vederea în vederea strângerii de fonduri pentru renovarea Secţiei de Urgenţe a spitalului – ora 12:00, la sediul spitalului. Participă managerul unităţii spitaliceşti, Anca Miu, şi directorul executiv Maristar, Dan Constantin Aldea

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu în parteneriat cu UAT Judeţul Sibiu, privind proiectul ‘Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copilul cu dizabilităţi Prichindelul – Sibiu, prin realizarea unui centru de zi’ – ora 13:00, la sediul centrului, str. Bastionului nr. 6

Economic

* Metrorex va introduce alte 7 trenuri în reţeaua de metrou începând de luni, 3 octombrie, acestea urmând să fie utilizate în special în intervalele cu vârf de trafic: ora 7:00 – 9:00 şi ora 17:00 – 19:00, suplimentar faţă de trenurile aflate în program

* Forum cu tema ‘Provocări în criza energetică’, ediţia a VI-a – ora 9:00, la Hotel JW Marriott, Salon A

* Deschidere oficială la Bursa de Valori Bucureşti la debutul Săptămânii Mondiale a Investitorului (World Investor Week) – ora 9:30, Live pe canalele de social media ale BVB Facebook, YouTube şi LinkedIn

* Perioada de depunere a proiectelor pentru granturi nerambursabile pentru Pilonul II Start-Up Nation Diaspora 2022 a fost prelungită de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului până la data de 3 octombrie, ora 20:00

* Depozitarul Central va distribui, în perioada 3 octombrie 2022 – 2 octombrie 2025, dividende pentru acţionarii Antibiotice, valoarea dividendului brut pe acţiune fiind de 0,0031980923 lei

* Românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 2 ani şi dobânzi anuale de 7,75%, respectiv 8,10%, începând de luni, 3 octombrie. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate între 3 şi 25 octombrie online numai de persoanele fizice care sunt înregistrate în Spaţiul Privat Virtual (SPV)

* Banca Naţională prezintă date privind rezervele internaţionale în septembrie 2022

* Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) prezintă date privind numărul firmelor suspendate în primele opt luni din 2022

* Agenția Bucureșteană pentru Plăți și Inspecții Sociale (ANPIS) prezintă date privind alocaţiile plătite pentru susţinerea familiei în august 2022

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind turismul în august 2022

* Timişoara: Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș organizează o conferință de presă pe tema proiectelor de final de an – ora 12:00, la sediul asociației din str. Dacilor nr. 25, et.1, cam. B1

 

 

 

– Medicină, Sănătate

* București/Cluj-Napoca: Eveniment aniversar – 30 ani de psihoterapie europeană și românească – organizat de Federația Română de Psihoterapie în parteneriat cu Editura Trei, Librăriile Cărturești și revista ”Psychologies”, în perioada 3-7 octombrie.  Cu această ocazie au loc o serie de întâlniri, în afara cabinetului, cu terapeuți din diverse orientări – de la psihanaliză, psihodramă, terapie sistemică de familie și terapie adleriană la terapia cognitiv-comportamentală, analiza tranzacțională, terapia integrativă, psihoterapia pozitivă și terapia centrată pe persoană. Workshopurile vor avea loc fizic de la orele 19:00 în București (Cărturești Verona) și Cluj-Napoca (Cărturești Iulius Mall), vor fi moderate de Victor Popescu, redactor la Editura Trei, în București, și de Ovidiu Damian, psiholog și psihoterapeut, în Cluj (11-14 oct.), iar intrarea va fi liberă. De asemenea, workshopurile vor fi transmise în direct pe platformele de Facebook ale organizatorilor. Pe parcursul lunii octombrie, cărțile publicate de Editura Trei sunt incluse în promoția 2+1 în întreaga rețea a librăriilor Cărturești. Programul zilei:

  • ora 19:00 – „Viața de cuplu, între ideal și realizabil”, psihoterapeuți: Ramona Covrig (IPPA), Mara Priceputu (IRPI), Georgeta Niculescu (ARPCP). Asociații: Institutul de Psihologie și Psihoterapie Adleriană – IPPA, Institutul Român de Psihoterapie Integrativă – IRPI, Asociația Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană – ARPCP. Cărți recomandate: Cooperarea între sexe – Alfred Adler, Înțelegerea vieții – Alfred Adler, Cazul domnișoarei R- Alfred Adler, Cum să ne dezvoltăm și să fim fericiți în cuplu – Felicitas Römer, Iubirea în opt capitole – John Gottman, Julie Schwartz Gottman

– Arhitectură

* Ziua Mondială a Arhitecturii (3 oct.), cu tema de anul acesta ‘Arhitectura pentru creşterea calităţii vieţii’ este celebrată printr-o serie de evenimente:

  • La sediul organizaţiei Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Casa Mincu, sunt programate o serie de evenimente adresate atât publicului larg, cât şi celor din interiorul profesiei. Se vor vernisa instalaţia ‘The Uninvited’ a Asociaţiei Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS) şi expoziţia de fotografie ‘Florari’ semnată de Denise Lobonţ, alături de intervenţia ‘Fragil’ a lui Denis Nanciu.
  • Pe site-ul oar.archi se va lansa un concurs de grafică pentru geanta din pânză OAR, care îşi propune să transforme într-un mesaj vizual tema Zilei Mondiale a Arhitecturii
  • Jud. Ilfov: Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), împreună cu Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) demarează proiectul de elaborare a Politicii publice pentru arhitectură a României – ora 16:00, la Şcoala de la Piscu, str. Câmpului 39, comuna Ciolpani, jud. Ilfov. Transmisie în direct pe pagina de Facebook a OAR. Tema de anul acesta este ‘Arhitectura pentru creşterea calităţii vieţii’

 

– Învăţământ

* Ceremonii prilejuite de deschiderea noului an universitar 2022-2023 organizate la:

  • Academia Tehnică Militară ‘Ferdinand I’ – ora 9:00
  • Universitatea Naţională de Apărare ‘Carol I’ – ora 9:00
  • Institutul Medico-Militar din Bucureşti, la sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ Bucureşti, începând cu ora 9:00

* Ceremonii de deschidere a noului an universitar pentru studenţii Universităţii Bucureşti la Facultăţile de Biologie, Chimie, Filosofie, Fizică, Geologie şi Geofizică, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Litere şi Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – ora 10:00

* Reprezentanţii Facultăţii de Geografie îi aşteaptă pe studenţi la festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 – ora 12:00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, iar reprezentanţii Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială în complexul din Panduri al Universităţii din Bucureşti

* Are loc şi festivitatea organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Justinian Patriarhul’ – ora 12:00, în Amfiteatrul ‘Ioan G. Coman’, precum şi cea organizată de Facultatea de Istorie, în Amfiteatrul ‘Nicolae Iorga’

* Facultatea de Administraţie şi Afaceri va organiza evenimentul de deschidere a anului universitar 2022-2023 în Grădina Botanică a Universităţii din Bucureşti începând cu ora 13:00, în timp ce festivitatea organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice va avea loc începând cu ora 16:00 în Aula Magna a Facultăţii de Drept

* Ceremonii prilejuite de deschiderea noului an universitar 2022-2023 – în ţară

  • Academia Forţelor Aeriene ‘Henri Coandă’ din Braşov – ora 9:00
  • Academia Forţelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ din Sibiu – ora 9:00
  • Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’ din Constanţa – ora 9:00
  • Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti; conferinţă de presă – ora 9:00, sala Senatului UPG
  • Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca – ora 10:00, live pe pagina de Facebook a UBB
  • Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’ din Iaşi – ora 10:00, în parcul dintre căminele T9 – T11
  • Universitatea din Oradea – ora 12:00, Sala Polivalentă din Campusul central
  • Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu – ora 13:00, în Piaţa Mare. Ceremonia de deschidere va fi transmisă în direct pe site-ul www.ulbsibiu.ro
  • Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava deschide anul universitar 2022-2023 cu un concert susţinut de DJ Grim Ex – ora 19:00, pe esplanada din faţa corpului A al Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava

* De asemenea, ceremonii de deschidere a anului de învăţământ vor avea loc în instituţiile de formare continuă nonuniversitară militară – Şcoala de instruire interarme a forţelor terestre ‘Mihai Viteazul’ din Piteşti, Şcoala de instruire interarme a forţelor aeriene ‘Aurel Vlaicu’ din Boboc, Şcoala de instruire a forţelor navale ‘Viceamiral Constantin Bălescu’ din Mangalia, Şcoala de instruire a forţelor pentru operaţii speciale ‘Burebista’ din Vlădeni, Şcoala de instruire pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi apărare cibernetică din Sibiu şi Şcoala de instruire pentru logistică ‘General-maior Constantin Constantiniu’ din Chitila

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi compania CONCELEX dedicată inaugurării şantierului pentru construcţia viitorului cămin studenţesc al UVT – ora 11:00, în str. Renaşterii nr. 24B

– Cultură

* Mini-Cafeneaua critică: Raluca Ilaria Demetrescu – ora 19:00, la MNLR on-line

* Centrul Naţional al Dansului (CNDB) va demara, cea de-a doua ediţie a Academiei de Dans şi Performance, pentru artişti aflaţi la început de drum. Pentru următoarele opt luni, studenţii vor beneficia de workshop-uri, ateliere de creaţie, cursuri practice şi teoretice. Întreaga activitate de formare artistică şi profesională se va realiza sub mentoratul direct al unor coregrafi străini şi români de reputaţie internaţională. Evenimentul este organizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) în parteneriat cu organizaţiile Brain Store Project Foundation (Sofia) şi Stanica – Service for Contemporary Dance (Belgrad)

* Între 3 – 5 octombrie, spectatorii din Bucureşti sunt aşteptaţi la Cinema Elvire Popesco, Rezidenţa9 şi la Teatrul Apollo111 pentru a urmări o serie de documentare care vorbesc despre relaţia omului cu planeta şi resursele sale, ridicând întrebări esenţiale pentru viitor. Programul zilei:

  • ora 20:30 – proiectat documentarul Burning in the Sun (2010, SUA, regia Cambria Matlow & Morgan Robinson), care urmăreşte povestea unui tânăr din Africa întors în ţara natală Mali pentru a porni o afacere cu panouri solare, prima de acest fel – la Cinema Elvire Popesco. Daniel vrea să aducă curentul electric în sate care nu au avut energie niciodată, iar provocările unui tânăr antreprenor african sunt complet diferite de cele din Europa sau SUA

* Alba Iulia: Sociologul Alin Tomuş, de la Universitatea ‘1 Decembrie 1918’ Alba Iulia, va conferenţia pe tema ‘Despre temerile românilor’ – ora 17:00, la sediul Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba, în cadrul proiectului 3.34 Conferinţele bibliotecii şi va fi moderat de prof. Daniela Floroian. Proiectul cultural 3.34 Conferinţele bibliotecii face parte din programul 3 ANIMAŢIE CULTURALĂ al Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba, şi constă în organizarea de conferinţe, pe diferite domenii, susţinute de specialişti şi adresate publicului larg

 

– Sport

* Are loc o şedinţă specială a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în care se va supune spre aprobare propunerea Comisiei Tehnice de continuare a colaborării cu selecţionerul echipei naţionale, Edward Iordănescu – online

* Au loc meciuri în etapa a 12-a a Superligii de fotbal

‣ Botoşani

  • AFC Botoşani – FC Universitatea Cluj – ora 18:00, Stadion Municipal

‣ Ploieşti

  • AFC Chindia Târgovişte – FC Rapid Bucureşti – ora 21:00, Stadion ”Ilie Oană”

* Clinceni, jud.Ilfov: Are loc un meci în etapa a 8-a a Ligii a II-a de fotbal: AFC Unirea Constanţa – Gloria Buzău – ora 16:00, Arena 1

* Sunt programate partide în grupele preliminare ale Cupei României la baschet masculin

‣ Ploieşti

  • FC Argeş Piteşti – CSM Baschet Petrolul Ploieşti – ora 19:00, Sala Olimpia

‣ Bucureşti

  • CSA Steaua Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00, Sala Dinamo

‣ Voluntari

  • CS Municipal Târgu Mureş – CSO Voluntari – ora 19:00, Sala ”Gabriela Szabo”

‣ Mediaş

  • SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara – BC CSU Sibiu – ora 19:00, Sala Sporturilor

‣ Bucureşti

  • CS Municipal Galaţi – CS Rapid Bucureşti – ora 19:00, Sala Rapid

* Timişoara: Universitatea de Vest din Timişoara decernează Medalia de Aur şi Diploma de merit UVT sportivului Mihai Covaliu – ora 9:00, în Aula Magna ‘Ioan Curea’ a UVT

– S-a întâmplat într-o zi de 3 octombrie

* Acum 283 de ani (1739) era semnat Tratatul de la Nissa (vechea Nyssa, din Cappadocia), de Imperiul Otoman, pe de-o parte şi Imperiul Rus, de cealaltă. Războiul ruso-turc (1735-1739) a fost provocat din dorinţa Rusiei de a câştiga Azov şi Crimeea ca un prim pas în încercarea ei de a domina Marea Neagră

* În urmă cu 233 de ani (1789) George Washington proclama prima sărbătoare Thanksgiving Day („Ziua Recunoştinţei”), sărbătoare anuală de o zi, în care se mulţumeşte pentru bogăţia recoltei din acel an. În 1863 președintele american Abraham Lincoln a declarat a patra zi de joi din luna noiembrie drept Thanksgiving Day („Ziua Recunoștinței”). Se sărbătoreşte în cea mai mare parte a Americii de Nord (Statele Unite şi Canada)

* Cu 184 de ani în urmă (1838) apărea (până la 25.IX.1839), la Craiova, primul periodic din Oltenia, săptămânalul „Mozaicul”, sub conducerea lui Constantin Lecca (3/15)

* Acum 106 ani (1916) sosea în România misiunea militară franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931). Ca şef al acestei misiuni, a contribuit la reorganizarea Armatei române în 1917 (3/16)

* Cu 104 ani în urmă, la 3/16 octombrie 1918, era publicat manifestul împăratului Carol I de Habsburg, suveran al Austro-Ungariei (1916-1918), intitulat „Către popoarele mele credincioase”, privind reorganizarea Austro-Ungariei într-o federaţie de şase state „independente” (austriac, ungar, ceh, iugoslav, polonez şi ucrainean), Transilvania rămânând în continuare în componenţa Ungariei, iar partea de nord-vest a Bucovinei (cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret) urma să intre în componenţa Ucrainei

* Se împlinesc 10 ani (2012) de când prof. dr. Dragoş Vinereanu, şeful secţiei de cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, a realizat în premieră naţională două proceduri de implantare a unui dispozitiv numit „stand pentru bifurcaţii” (dispozitiv special care se montează în arterele inimii şi permite ca în acele artere care se bifurcă în două ramuri să se menţină atât vasul principal, cât şi cele două ramuri deschise)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Pneumologiei Româneşti”, sărbătorită pentru prima dată în ţara noastră în anul 2012 ( – 10 ani); iniţiativa aparţine Societăţii Române de Pneumologie şi a venit în contextul în care din ce în ce mai mulţi români sunt diagnosticaţi cu afecţiuni pulmonare

– 1801: A murit poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (n. 1725)

– 1829: S-a născut George Creţeanu, poet şi publicist (a colaborat la principalele publicaţii paşoptiste şi postpaşoptiste); militant pentru Unirea Principatelor (de două ori ministru în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza); membru de onoare al Academiei Române din 1882 (m. 1887)

– 1839: S-a născut Teodor T. Burada, istoric al teatrului, folclorist, etnograf, muzicolog (primul culegător al bocetului popular), violonist, profesor, animator al vieţii cultural-artistice, ilustrând, prin enciclopedismul său, tipul cărturarului român din secolul al XIX-lea; membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1923)

– 1863: S-a născut Constantin N. Hurmuzaki, entomolog, filosof şi jurist, membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1937)

– 1883: S-a născut Agricola Cardaş, biolog, agronom şi publicist; este creatorul învăţământului mediu de zootehnie şi al Centrului universitar de zootehnie în Moldova, la Iaşi (m. 1955)

– 1893, 3/15: S-a născut (la Sinaia) Carol al II-lea (primul copil al regelui Ferdinand I şi al reginei Maria), rege al României (1930-1940), principe de Hohenzollern-Sigmaringen; Carol al II-lea a părăsit România în septembrie 1940, a locuit un timp în Brazilia şi după 1947 s-a stabilit în Portugalia; membru de onoare al Academiei Române (1921); preşedinte de onoare şi protector (1930-1940) al Academiei Române (m. 1953, la Lisabona). NOTĂ: La 13.II.2003 Guvernul României a organizat acţiunea de repatriere a osemintelor regelui Carol al II-lea, iar a doua zi, la 14.II.2003, acestea au fost reînhumate într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş (necropolă domnească)

– 1923: S-a născut arhitectul Cezar Lăzărescu; autorul planurilor urbanistice ale oraşului Constanţa, ale staţiunilor Mamaia şi Eforie Nord, a numeroase proiecte pentru clădiri de importanţă naţională (Palatul Sporturilor şi Culturii din Bucureşti, aerogara Otopeni ş.a.), al unor clădiri din străinătate (Ambasada română de la Beijing sau clădirea Parlamentului de la Khartum, Sudan) (m. 1986)

– 1923: S-a născut Francisc Baranyai, pictor român de etnie maghiară (m. 2013)

– 1927: S-a născut matematicianul şi profesorul universitar Radu Miron; reprezentant de referință al şcolii matematice ieşene; contribuţii în domeniul geometriei diferenţiale şi al aplicaţiilor ei în fizica teoretică, în topologia algebrică ş.a.; o serie de rezultate şi noţiuni îi poartă numele: „reper M”, „spaţii M”; „conexiuni M”; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2022) – 95 de ani

– 1931: S-a născut fizicianul şi chimistul George Comşa, stabilit în Germania din 1972; specialist în construcţia de echipamente pentru vid înaintat (pompe ionice, valve); s-a concentrat şi asupra studiului suprafeţelor pure şi al proceselor de suprafaţă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1997

– 1932: S-a născut Mircea Drăgan, regizor de film şi scenarist (m. 2017) – 90 de ani

– 1933: S-a născut muzicologul, compozitorul și profesorul universitar doctor Dinu Ciocan

– 1937: S-a născut compozitorul şi profesorul român de etnie maghiară Csiky Boldiszár – 85 de ani

– 1938: A murit Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913) şi la războiul eliberare şi întregire naţională (1916-1919; a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); prim-ministru (ianuarie – martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 şi 1938; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1859, la Ismail, azi în Ucraina)

– 1941: S-a născut Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995, premiată în repetate rânduri) (m. 2013)

– 1941: S-a născut Nicolae-Şerban Tanaşoca, filolog şi istoric de origine aromână, specialist în filologia clasică, în studiul civilizaţiei bizantine şi al culturilor din Balcani (m. 2017)

– 1944: S-a născut Vasile Suceveanu, matematician din Republica Moldova (m. 2012)

– 1944: S-a născut actrița Ildiko Jarcsek-Zamfirescu; a jucat cu precădere pe scena Teatrului German de Stat din Timișoara, fiind directoare a acestui teatru între 1983 și 2001 (m. 2019)

– 1954: S-a născut Ioan Groşan, prozator, dramaturg şi publicist

– 1957: S-a născut (în Republica Moldova) actorul Constantin Chiriac; director al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu – 65 de ani

– 1959: S-a născut Silvia Dumitrescu, interpretă de muzică pop

– 1963: A murit Augustin Maior, fizician, pedagog şi inventator; a pus bazele telefoniei multiple; contribuţii în fizica teoretică (teoria relativităţii, a gravitaţiei, termodinamică); fondatorul Şcolii de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj; a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telegrafie şi telefonie din Transilvania (1919); membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1882)

– 1966: A murit compozitorul şi poetul Petre Andreescu (n. 1893)

– 1987: A murit pictorul, sculptorul şi poetul Ion Mirea, stabilit la Paris în 1965 (n. 1912) – 35 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://artindex.ro/2012/05/16/mirea-ion-2/) dau ca dată a morţii 30.X.1987

– 2000: A murit Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1900 (n. 1910)

– 2003: A murit scriitoarea Profira Sadoveanu; fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (n. 1906)

– 2006: A murit actorul Sandu Sticlaru (n. 1923)

– 2008: A murit (la Mannheim, Germania) Aurel Stroe, compozitor, muzicolog, publicist şi profesor (n. 1932)

– 2008: A murit compozitorul şi muzicologul George Draga (n. 1935)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Sesiunea plenară a Parlamentului European (3 – 6 oct.)

– Bruxelles: Reuniune a consiliului de asociere UE-Israel, prezidat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi de premierul israelian Yair Lapid

– Luxemburg: Reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup), la care participă secretarul general al OCDE, Mathias Cormann

– Paris: Deschiderea sesiunii ordinare a Parlamentului, cu declaraţia guvernului şi dezbateri privind războiul din Ucraina

– Montréal, Canada: Alegeri legislative în Quebec

– Londra: Ministrul britanic de finanțe Kwasi Kwarteng vorbește într-o conferință a Partidului Conservator cu privire la scăderea lirei sterline în urma bugetului său mic

– Marea Britanie: Monetăria Regală lansează de la ora locală 9:00, o serie de monede memoriale pentru a comemora viaţa şi moştenirea reginei Elisabeta a II-a

– Paris: Raport trimestrial al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) privind piața gazelor naturale

– Kinshasa, RD Congo: Reuniunea pregătitoare pre-COP27, înaintea conferinței climatice din noiembrie din Egipt (3 – 5 oct.)

– Washington D.C.: Deschiderea unei sesiuni a Curţii Supreme, sub conducerea noii magistrate Ketanji Brown Jackson

– Islamabad, Pakistan: Înfățișarea fostului prim-ministru Imran Khan în fața Înaltei Curți

– Ankara: Publicarea cifrelor privind inflația

– Franţa: Începe Campania de vaccinare anti-COVID-19 cu noile vaccinuri adaptate la varianta Omicron

– Baghdad: Sunt marcați 90 de ani de la independența Irakului

– Bayeux, Franța: Decernarea Premiului Bayeux pentru corespondenții de război (3 – 9 oct.)

– Stockholm: Săptămâna Premiilor Nobel 2022 (3-10 oct.). La această dată este anunţat laureatul Premiului Nobel pentru Medicină sau Fiziologie

– Londra: Aniversarea a 90 de ani de la apariţia primului număr al cotidianului The Times după ce a adoptat printul cu font Times New Roman

– Japonia, Kazahstan, Tunisia, Cehia: Încep turnee de tenis ATP la Tokyo şi Astana (3-9 oct.) şi WTA la Monastir şi Ostrava (3-9 oct.)

– Cape Canaveral, SUA: Decolarea unei rachete SpaceX care transportă misiunea Crew-5 către ISS, planificată iniţial pentru 3 octombrie, va avea loc cu întârziere de cel puţin o zi

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Arhitecturii”; se marchează pe baza unei hotărâri a Consiliului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor din iunie 1985 şi este consacrată calităţii în arhitectură şi urbanism; după cea de-a XX-a reuniune a Consiliului, de la Barcelona, s-a decis ca din 1997 ( – 25 de ani) să se celebreze în aceeaşi zi cu cea a habitatului, adică în prima zi de luni din octombrie, în loc de 1 iulie ca până atunci

– „Ziua Mondială a Habitatului”; se sărbătoreşte în prima zi de luni din octombrie, în baza Rezoluţiei 40/202 din 7.XII.1985 a Adunării Generale a ONU, la recomandarea Comisiei pentru aşezări umane; se marchează din 1986, când s-au împlinit zece ani de la prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru aşezări umane, de la Vancouver, Canada

– Ziua naţională a Republicii Coreea – Ziua Fondării Naţiunii (potrivit legendei, în anul 2333 î.Hr., în această zi, ”Ziua în care s-au deschis Cerurile”, a fost întemeiat primul stat coreean Joseon („Ţara dimineţilor liniştite”) de către DanGun – 4355 de ani. NOTĂ: În R. Coreea se mai celebrează o Zi naţională, la 15 august – Ziua eliberării de sub dominaţia niponă, în 1945

– Ziua Unităţii Germane; se aniversează reunificarea celor două state germane (RDG şi RFG), la 3.X.1990; sărbătoarea naţională a Republicii Federale Germania. NOTĂ: După Al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată R. F. Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată R. D. Germană (cu capitala la Berlin), în zona de ocupaţie sovietică; data de 3.X.1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane, Berlinul redevenind capitala Germaniei

– 1713: S-a născut Antoine Dauvergne, compozitor şi violonist francez (m. 1797)

– 1803: S-a născut medicul american John Gorrie, pionier în cercetarea tehnicilor de refrigerare şi aer condiţionat (în 1851 a patentat invenţia privind producerea gheţii artificiale) (m. 1955)

– 1814, 3/15: S-a născut poetul rus Mihail Lermontov (m. 1841, într-un duel)

– 1828: S-a născut Woldemar Bargiel, compozitor german (m. 1897)

– 1848: S-a născut pictorul francez Henry Lerolle (m. 1929)

– 1853: A murit George Onslow, compozitor francez (n. 1784)

– 1858: S-a născut actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (m. 1924)

– 1863: S-a născut exploratorul rus Piotr Kozlov (m. 1935)

– 1867: S-a născut Pierre Bonnard, pictor, ilustrator de carte şi litograf francez (m. 1947) – 155 de ani

– 1867: A murit americanul Elias Howe, inventatorul maşinii de cusut (brevetată în 1846) (n. 1819) – 155 de ani

– 1888: S-a născut actorul american Wade Boteler (m. 1943)

– 1889: S-a născut Carl Von Ossietzky, jurnalist şi pacifist german; Premiul Nobel pentru Pace pe 1935 (m. 1938)

– 1896: A murit William Morris, desenator, decorator, critic de artă, arhitect, scriitor şi traducător englez (n. 1834)

– 1897, 3/15: S-a născut scriitorul rus Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg); a scris romane satirice în colaborare cu Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) (m. 1937) – 125 de ani

– 1897: S-a născut poetul, romancierul şi eseistul francez Louis Aragon (pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux) (m. 1982) – 125 de ani

– 1898: S-a născut regizorul de film, scenaristul și producătorul american Leo McCarey (m. 1969)

– 1900: S-a născut scriitorul american Thomas (Clayton) Wolfe (m. 1938)

– 1904: S-a născut chimistul american Charles John Pedersen; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1987, împreună cu Donald J. Cram şi Jean-Marie Lehn (m. 1989)

– 1908: S-a născut compozitorul american Johnny Burke (m. 1964)

– 1919: S-a născut actorul francez Jean Lefebvre (nume complet: Jean Marcel Lefebvre) (m. 2004)

– 1919: S-a născut James M. Buchanan, economist și profesor american; considerat fondatorul şcolii opţiunilor publice; Premiul Nobel pentru Economie pe 1986, pentru contribuțiile sale la dezvoltarea teoriei contractuale și constituționale fondate pe studiul procesului de pregătire și luare a deciziilor politice și economice (m. 2013)

– 1923: S-a născut compozitorul și dirijorul polonez-american Stanisław Skrowaczewski (m. 2017)

– 1925: S-a născut Gore Vidal, prozator, dramaturg, eseist şi scenarist american (m. 2012)

– 1928: S-a născut Erik (Belton Evers) Bruhn dansator danez, coregraf, director artistic, actor și scriitor (m. 1986)

– 1929: A murit Gustav Stresemann, om politic german; fondator și lider al Partidului Popular German; Premiul Nobel pentru Pace pe 1926, ca recunoaștere a muncii de reconciliere dintre națiuni după Primul Război Mondial, realizată împreună cu omologul său francez, Aristide Briand (n. 1878)

– 1931: A murit Carl August Nielsen, compozitor, dirijor şi violonist danez, considerat cel mai important compozitor al ţării (n. 1865)

– 1935: S-a născut celebrul actor sovietic de origine armeană Armen Djigarhanean; cunoscut pentru filme ca „Teheran 83” şi „Locul întâlnirii nu poate fi schimbat”; a jucat în peste 250 de filme pentru marele şi micul ecran (m. 2020)

– 1938: S-a născut cântăreaţa croată Tereza Kesovija

– 1938: S-a născut cântăreţul, chitaristul şi compozitorul american Eddie Cochran (m. 1960)

– 1941: S-a născut bas-baritonul italian Ruggero Raimondi

– 1945: S-a născut violonistul şi dirijorul francez Jean-Jacques Kantorow

– 1953: A murit Sir Arnold Bax, compozitor englez (n. 1883)

– 1958: S-a născut dansatoarea canadiană Louise Lecavalier

– 1967: A murit Sir Harold Malcolm Sargent, dirijor englez (n. 1895) – 55 de ani

– 1967: A murit Woodrow Wilson „Woody” Guthrie, cântăreț și compozitor american; una dintre figurile legendare ale muzicii folk americane (n. 1912) – 55 de ani

– 1969: S-a născut Gwen Stefani, cântăreață de muzică pop-rock, compozitoare, designer vestimentar și actriță americană

– 1993: A murit Katerina Gogou, actriţă şi poetă greacă (n. 1940)

– 1998: A murit Roddy McDowall (nume complet: Roderick Andrew Anthony Jude McDowall), actor, regizor de film și fotograf englez-american (n. 1928)

– 1999: A murit Akio Morita, inginer şi inventator japonez (a inventat walkman-ul); cofondator al holdingului electronic „Sony” (1946) (n. 1921)

– 2002: A murit profesorul, istoricul şi scriitorul american Raymond T. McNally; specialist în cultura horror, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (n. 1931) – 20 de ani

– 2003: A murit William Steig, scriitor, scenarist, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de desene animate din America, creatorul, printre altele, al personajului Shrek (”New York Times Magazine” îl numea pe Steig ”regele desenelor animate”) (n. 1907)

– 2003: A murit actriţa americană Florence Stanley (n. 1924)

– 2004: A murit actriţa, cântăreața și dansatoarea americană Janet Leigh (n. 1927)

– 2008: A murit André Bellec, cântăreţ francez, fondator al grupului „Les Frères Jacques” (n. 1914)

– 2017: A murit Evangelina Elizondo, actriţă mexicană de film şi televiziune (n. 1929) – 5 ani

– 2018: A murit Leon Max Lederman, fizician american; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1988, împreună cu Melvin Schwartz și Jack Steinberger, „pentru metoda fasciculului de neutrini și demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic” (n. 1922)

– 2019: A murit Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept; liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974; a jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură (n. 1941)