Kadîrov a anunțat că va organiza evenimente de amploare în Cecenia pentru a sărbători ziua de naştere a lui Putin, pe 7 octombrie

Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a declarat că în luna octombrie intenționează să organizeze o serie de evenimente de mare amploare în regiune, evenimentul central fiind aniversarea zilei de naştere a președintelui rus Vladimir Putin, pe 7 octombrie. El a făcut acest anunţ pe canalul său de Telegram.

”Am discutat cu membrii comitetului de organizare despre pregătirile pentru sărbătorirea Zilei Orașului, Zilei Învățătorului, Zilei Tineretului Cecen, precum și a celui mai important eveniment, care va avea loc pe 7 octombrie, aniversarea zilei de naştere a președintelui Vladimir Putin”, a scris Kadîrov. Preşedintele Ceceniei a menționat că pe 7 octombrie se vor deschide Centrul Olimpic de Judo ”V.Putin”, precum și complexul multifuncțional Minutka. De asemenea, potrivit acestuia, vor avea loc numeroase evenimente sportive în cinstea aniversării a 70 de ani a șefului statului rus. Kadîrov l-a numit pe președintele Federației Ruse patriotul numărul unu din țară, subliniind că, de fapt, cu ajutorul unor evenimente de mare amploare, rușii vor putea demonstra tuturor inamicilor că își iubesc și îşi apreciază liderul. ”Nimeni nu își face atâtea griji pentru Patria noastră la modul în care își face Vladimir Putin. Ultimul său discurs din timpul semnării acordurilor privind aderarea la Rusia a regiunilor Luhansk şi Doneţk, Herson și Zaporojie, întregul discurs al președintelui a fost literalmente pătruns de dragoste, sentimente de mândrie pentru Patrie”, a spus el. Liderul Ceceniei a mai spus că republica va sărbători eroismul militarilor care se află în zona operațiunii militare speciale în Ucraina.
”Repertoriul trebuie să includă compoziții, care să-i elogieze prin intermediul muzicii pe eroii noștri, despre vitejia, curajul, noblețea, spiritul și curajul lor. Este important ca artiștii și formaţiile să alterneze cu spectacolele tinerei generații”, a subliniat Kadîrov. Ramzan Kadîrov a anunțat luni că intenționează să-și trimită cei trei fii minori să lupte în cadrul operațiunii speciale militare. El a promis că băieții săi se vor afla în cele mai dificile zone ale liniei frontului.

(www.gazeta.ru – 7 octombrie)/vdraguta/ilapadat