10 octombrie 1903: aspirina lansează industria farmaceutică

Context

Într-o zi de 10 octombrie 1903, compania Bayer scotea pe piață aspirina. Acesta a fost primul medicament de sinteză și începutul industriei farmaceutice.

Aspirina, sau acidul acetilsalicilic, este un medicament antiinflamator non-steroidian din familia salicilaților, folosit în general ca un analgezic minor, ca antipiretic sau ca antiinflamator. Luată în în doze mici, ea are un efect antiagregant și este folosit pe termen lung ca să diminueze riscul de infarct.

Cine a fost inventatorul acidului acetilsalicilic?

Oficial,  a fost Felix Hoffmann. Pe de altă parte, Arthur Eichengrün a spus în 1949 că el a plănuit și dirijat sinteza aspirinei, pe când rolul lui Hoffmann a fost doar sinteza inițială a medicamentului, folosind procesul lui Eichengrün. Versiunea lui Eichengrün a fost ignorată de istorici și chimiști până în 1999, când Walter Sneader de la Departamentul de Științe Farmaceutice de la Universitatea din Strathelyde (Glasgow, UK) a reexaminat cazul și a ajuns la concluzia că Eichengrün a avut dreptate și că într-adevăr el este cel care ar trebui recunoscut pentru invenția aspirinei. Compania Bayer nu recunoaște această variantă nici până azi.

De fapt, aspirina are o istorie mult mai veche

Sumerienii au fost primii care au folosit extractul de salcie (prezent în aspirină), pentru tratarea durerilor. Din perioada celei de a III-a dinastii sumeriene din Ur s-a găsit un tabel inscripţionat în piatră, cu o listă de plante vindecătoare, printre care şi salcia. Un document foarte cunoscut în istoria medicinei este Papyrus Ebers, un text egiptean, aproximativ din anul 1543 î.Hr., care este o copie îmbunătăţită a tabelului din Ur.  Faimoși și ei pentru tratamentele naturiste, chinezii  foloseau scoarţă şi esenţă de salcie pentru tratarea febrei reumatice, răcelii, şi hemoragiilor. Unul dintre rapoartele cele mai apreciate ale utilizării acidului acetilisalicilic aparţine părintelui medicinei moderne, Hipocrate, care în jurul anului 400 î.Hr. recomanda pacienţilor care au febră sau dureri să mestece scoarţă de salcie.

De asemenea, pentru a nu mai avea dureri în timpul naşterii, femeilor însărcinate le era recomandat să bea ceai din frunze de salcie. În jurul anului 100, medicul grec Dioscorides recomanda coaja de salcie ca anti-inflamator.

În 1763, reverendul  Edward Stone, care făcea parte din Societatea Regală din Londra, face primul studiu clinic despre efectele pulberii de scoarță de salcie asupra pacienţilor care sufereau de friguri, pe atunci febra considerându-se una din simptonele malariei. Aproximativ 100 de ani mai târziu, scoţianul  Thomas MacLagan demonstrează că  substanţa pe care o conţine salcia ameliorează durerea pacienţilor bolnavi de reumatism, reduce febra şi dezumflă articulaţiile inflamate.

 În secolul al XIX-lea, Napoleon blochează importurile pe continent. Pe atunci, în Europa se importa extractul de cinchona, o altă sursă naturală de acid salicilic. Începe astfel o cercetare chimică a proprietăţilor pe care le avea substanţă vindecătoare a salciei.

În 1828,  Johann Büchner, profesor la Universitatea din Munchen, reușește să izoleze o substanţă gălbuie din scoarţa de salcie, căreia îi dă numele ”salicină”,  cuvânt provenit din denumirea în latină a salciei.

O formă cristalină pură de salicină a fost dobândită de către farmacistul francez Henri Leroux, în 1829 şi a fost folosită pentru tratarea reumatismului. La sfârşitul anilor 1800 a fost lansată pe scară largă producţia de acid salicilic pentru tratarea durerii și febrei, la iniţiativa companiei Heyden Chemical din Germania.

Noul medicament a fost obținut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirina a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de salcie, dar în 1899 Bayer a realizat un procedeu de a-l obține prin sinteză.

Odată cu creșterea consumului, se observă că prea multă substanță afectează sistemul digestiv, care se manifestă prin ameţeli, vomă, sângerare, ulcer. În 1895, şeful echipei de cercetare de la  Bayer i-a încredinţat unuia dintre cei mai buni chimişti ai companiei, Felix Hoffmann, găsirea unei soluţii pentru îmbunătăţirea medicamentului. Hoffmann a fost încântat de noua sarcină. Cercetează și ajunge la concluzia că trebuie alăturat acidului salicilic unui alt acid, pe care corpul să îl absoarbă fără a afecta organele interne. Odată ingerat, acest acid avea să se transforme în acid salicilic în stomac, ficat şi sânge. Astfel a fost creat acidul acetilisalicilic, cunoscut şi sub denumirea de aspirină.

Denumirea de „aspirin”, fost lansată în 1899, de către compania Bayer, este compusă din litera „A” de la acetil, spir de la denumirea plantei Spiraea ulmaria (creţuşcă), care era la rândul ei o sursă de salicină, iar sufixul „in” era acordat tuturor medicamentelor realizate în aceeaşi periodă cu aspirina.  La începutul secolului XX, popularitatea aspirinei ajunsese atât de mare, încât medicamentul a fost considerat un miracol pentru medicină. În 1950, medicamentul intra în Cartea Recordurilor, ca fiind cel mai bine vândut tratament antidurere. Aspirina a ajuns chiar și în spațiul cosmic, fiind primul analgezic oferit astronauților care au participat la misiunea Apollo 11, în 16 iulie 1969.

Autor: Alexandru Balaci

Bibliografie

https://historia.ro/sectiune/general/aspirina-mostenirea-sumerienilor-575243.html

https://www.universfarmaceutic.ro/istoria/Istoria-celui-mai-longeviv-medicament-Aspirina-sau…-acidul-acetilsalicilic

https://ro.wikipedia.org/wiki/Aspirin%C4%83

RADOR – 10 octombrie