Preţul combustibililor a crescut în ultima perioadă

Realizator: Laurențiu Văduva – Preţul combustibililor a crescut, în ultima perioadă, stabilizându-se în jurul valorii de 6,70 lei pentru benzină şi de 8 lei pentru motorina standard. Piaţa a reacţionat, astfel, la uşoara creştere a cotaţiilor petrolului de acum două săptămâni, însă este posibil ca tendinţa de ieftinire a carburanţilor să fie reluată în câteva zile. Bogdan Isopescu relatează:
Reporter: Carburanții au scăzut continu în ultimele trei luni, așa cum și cotațiile petrolului Brent indicau încă de acum patru luni. La începutul lui octombrie, însă, scăderea combustibililor s-a stabilizat, iar de câteva zile avem o creștere ușoară, de câțiva bani. Creșterea coincide cu evoluția similară ascendentă a petrolului din ultima săptămână a lui septembrie, de la 83 de dolari barilul la aproape 100, dar dacă este să ne luăm după aceleași cotații internaționale, putem aprecia că de la sfârșitul acestei săptămâni prețul la pompă va începe și el să scadă sub 6,50 de lei pentru benzină, spre exemplu. Pe termen mediu însă, anunțul OPEC de a reduce producția aruncă nesiguranță în piață, astfel că analiștii se așteaptă la o scumpire mai accentuată decât ieftinirea pentru sfârșitul anului. Zilele acestea prețul combustibililor la pompele Petrom nu mai este cel mai mic, ci la cele alimentate aproape exclusiv de petrolul rusesc, 6,59 de lei pentru benzină și 8,03 bani pentru motorină, ambele variante standard./azamfir/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 octombrie)