Nouă sesiune plenară la Strasbourg a Parlamentului European

Realizator: Ciprian Sasu – Parlamentul European începe luni o nouă sesiune plenară la Strasbourg. Reuniunea este importantă pentru România, care aşteaptă cu interes adoptarea unei rezoluţii referitoare la aderarea ţării noastre şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen. Cu detalii, trimisul RRA, Andrei Şerban:
Reporter: Plenul Parlamentului European va vota o rezoluție referitoare la aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, în urma dezbaterii din 5 octombrie. Atunci, majoritatea eurodeputaților a îndemnat statele membre să recunoască faptul că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile Schengen și că ar trebui să fie admise în spațiul de liberă circulație cât mai curând posibil. În acest context este de așteptat ca și rezoluția să conțină aceleași recomandări. Tot legat de Spațiul Schengen, europarlamentarii vor dezbate împreună cu Consiliul și cu Comisia subiectul controalelor la frontierele interne din accest spațiu. În aprilie, Curtea de Justiție a decis o perioadă de până la şase luni pentru efectuarea controalelor la frontieră din cauza unor amenințări grave. Controalele pot fi prelungite numai dacă apare o nouă amenințare. Se așteaptă ca eurodeputații să solicite statelor membre să respecte normele actuale de liberă circulație în Spațiul Schengen, care reprezintă pentru mulți una dintre principalele realizări ale UE. Şi tot în această sesiune se vor dezbate teme precum situația din Ucraina, bugetul Uniunii de anul viitor sau schimbările climatice./lcoman/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 octombrie)