Pe 19 octombrie 1933, Comitetul care organiza Olimpiada de la Berlin (1936) anunța că baschetul va fi catalogat ca sport olimpic. Însă baschetul se juca de mulți ani. Este singurul sport american important care are un inventator cunoscut, respectiv pe James Naismith.

El a scris primele 13 reguli ale sportului, acestea făcând parte dintr-o temă dată în  luna decembrie a anului 1891 la o şcoală de pregătire a Asociaţiei Creştine pentru Tineri (Young Men’s Christian Association – YMCA) din Springfield, Massachusetts. Naismith s-a născut în Canada și a ajuns în sudul Statelor Unite, pe fundalul său preocupărilor său privind sportul  şi preoţia. Acesta a dezvoltat o temă pentru un joc care putea fi practicat în sălile de sport ale YMCA pe timpul iernii.

Primele mingi folosite au fost de fotbal

Meciurile s-au jucat cu câte nouă jucători de fiecare parte, care încercau să arunce mingea în coşurile suspendate de balcoanele din capetele sălii (de câte ori era înscris un coş, se făcea o mică pauză pentru ca un om cu scara să poată scoate mingea din coş). După primul meci public din anul 1892, jocul capătă popularitate și se răspândește rapid prin reţeaua globală a asociaţiilor creştine. Primul meci intercolegial, dintre Şcoala de Agricultură din Minnesota şi Colegiul Hamline, s-a jucat în anul 1895. Primul meci feminin, în care Universitatea Standford a învins U.C. Berkley, se desfășura în 1896.  Prima ligă profesionistă de baschet a fost înfiinţată în anul 1898, cu şapte ani înainte ca plasele să înlocuiască fostele coşuri.

Din punct de vedere organizatoric, cinci ani după inventarea jocului de baschet, devine sport oficial disputat în campionatul național american, pentru ca în 1897, la 20 martie, să aibă loc primul joc în care au evoluat 5 contra 5 jucători. Cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1904, desfășurate la Saint Louis (SUA), baschetul este prezent în programul unor demonstrații la care au participat trei echipe: Buffalo, German-Chicago și New York Xavier.

Primul Război Mondial (1914-1918) aduce debarcarea trupelor americane în Europa, care aduc cu ele și acest sport colectiv. Se răspândește rapid în Franța, Belgia, Italia, Luxemburg, Elveția, precum și în țările baltice, având în vedere că  ostașii americani își petreceau orele libere jucând baschet. Primul turneu internațional în Europa are loc la Paris, în iunie 1919, și la el iau parte echipa militarilor SUA, echipa Italiei și a Frantei. În 1920, soldații francezi din „Legiunea străină” exportă jocul de baschet în Africa nordică,  iar profesorului francez G.M. Tramblyn i se datorează introducerea lui în Egipt. În 1930 jocul este cunoscut și practicat în China, Indochina, Grecia, Japonia, Iran, Siria și Liban.  La Geneva, în anul 1932, acest sport este prezentat, într-o conferință internațională, prin regulamentul jocului de baschet.

La conferință participă țări ca Argentina, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Letonia, Portugalia, Romania și Elvețiae  și în marja ei ia nastere Federația Internatională de Baschet Amator, cu secretar general ales – William Jones. Consacrarea pe plan mondial a avut loc în 1936, când baschetul este inclus in programul Jocurilor Olimpice de la Berlin. (Autor : Alexandru Balaci)

Bibliografie

https://historia.ro/sectiune/general/cine-a-inventat-baschetul-577193.html

https://olnafu.com/formare/222327-istoria-baschetului-de-la-cele-mai-vechi-timpuri.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Baschet