Maria Zaharova a acuzat Suedia că a ignorat propunerea Rusiei de a investiga împreună avariile de la Nord Stream

Suedia a ignorat propunerea Rusiei de a investiga împreună avariile produse la gazoductele Nord Stream și Nord Stream 2, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, citată de Agenţia de presă TASS.

”S-au limitat efectiv la un răspuns oficial, conform căruia ancheta este de competența exclusivă a Parchetului suedez, care este independent în luarea deciziilor”, a mai spus Zaharova.

Comentând informațiile potrivit cărora Germania a acuzat Rusia că ar fi implicată în avariile de la Nord Stream, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, și-a exprimat regretul faţă de faptul că întregul proces de investigaţii are loc fără participarea Federației Ruse, iar ţările europene plasează responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat pe umerii Federației Ruse.

Wall Street Journal, citând oficiali de rang înalt, a scris că anchetatorii germani au ajuns la concluzia că sabotajul a fost cauza accidentelor de la gazoductele Nord Stream și Nord Stream 2, Rusia fiind principalul suspect./vdraguta/dsirbu

www.gazeta.ru – 20 octombrie