Primarul din Enerhodar, despre copiii duși în Rusia în „vacanță”: Au devenit ostatici ai teroriştilor

Rușii au decis să nu returneze părinţilor copiii din Enerhodar plecați în „vacanță” în regiunea Krasnodar din Rusia – a raportat, duminică, primarul orașului, Dmitro Orlov. „Unii părinți care, în pofida războiului la scară largă, și-au trimis recent copiii din Enerhodar și din satele din apropiere în regiunea Krasnodar din Federația Rusă, au început deja să primească mesaje îngrijorătoare. Invadatorii i-au pus în situaţia în care copiii «vor rămâne în Rusia o perioadă nedeterminată», le-au ordonat să trimită haine de iarnă și i-au «asigurat» că cei mici vor merge la școală acolo” – a scris Orlov pe Telegram. Potrivit primarului, reiese că, în acest moment, copiii sunt ţinuţi în captivitate de către teroriști. Anterior, au apărut informaţii potrivit cărora, în teritoriile ucrainene temporar ocupate, invadatorii ruşi au oferit părinților posibilitatea de a-și trimite copiii în „vacanţe” în Rusia și în Crimeea.

(UKRINFORM – 23 octombrie)/sburlak/sdan/dstanesc