Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) România și-a asumat, în cadrul NATO, un acord de pregătire a paramedicilor ucraineni care include și medicină tactică de intervenție în timp de război. La solicitarea de asistență internațională a Ucrainei privind consolidarea rezilienței naționale în domeniul sănătății publice, Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre NATO, împreună cu statul român, au dezvoltat un proiect ce presupune pregătirea a 197 salvatori ucraineni din cadrul sistemului național pentru situații de urgență. Conform Acordului, se va asigura instruirea paramedicilor în cadrul cursurilor de bază și medicină tactică, precum și cele destinate pregătirii instructorilor de prim ajutor calificat. Valoarea estimată a proiectului este de 450.000 EURO, provenind din fonduri NATO, iar România va asigura gratuit pregătirea în cadrul Centrelor SMURD de la Târgu Mureș  (centru) și Oradea (nord-vest).

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că României acordă susţinere în modul cel mai direct și oportun și vizează salvatorii de toate categoriile care trebuie să intervină atât la distanță, în spatele frontului, în regiunile lovite de la distanță de lovituri aeriene ruse cât și în linia întâi, acolo unde salvatorii se confruntă cu o gamă de răni și suferințe specifice perioadelor de război și confruntărilor directe cu arme convenționale de infanterie și artilerie.

2) Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopciuk, a declarat la un forum de Cooperare pentru Dezvoltare şi Asistenţă Umanitară că ţara sa intenţionează să sporească transportul de grâu prin portul românesc Constanţa (sud-est), mai ales în contextul ameninţărilor Rusiei că va întrerupe acordul mediat de Turcia pentru libera circulaţie a navelor cu grâne în Marea Neagră. El a mulţumit pentru sprijinul acordat refugiaţilor şi pentru integrarea copiilor ucraineni în şcolile româneşti.

Nu toţi copiii ucraineni merg la şcolile din România, dar cei mai mulţi au parte de activităţi educative din Ucraina online. Acest model, introdus odată cu pandemia, continuă şi îi obligă pe copii şi pe profesori să-şi ţină orele online, acesta este modul în care funcţionează sistemul de învăţământ ucrainean, iar copiii pot rămâne în aceleaşi clase, chiar dacă se află în România. În acelaşi timp, există inters din partea copiilor refugiaţi, dar şi din partea şcolilor româneşti de a-i învăţa pe aceştia limba română, iar pentru asta este nevoie de mai multe ore de limbă română, a spus diplomatul.

3) Şirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.