Pasajul Unirii din București va fi închis parțial circulației luni după-amiază, între orele 14:00 şi 16:00

Pasajul Unirii din capitală va fi închis parțial circulației luni după-amiază, între orele 14:00 şi 16:00. Restricțiile se aplică pe sensul de mers de la Universitate spre Bulevardul Dimitrie Cantemir și sunt necesare pentru a-i permite unui expert tehnic să facă o cercetare dispusă de instanță în urma incidentului de acum aproape două săptămâni, când o mașină a luat foc în mers la jumătatea pasajului. Specialiștii vor stabili ce trebuie făcut pentru repararea distrugerilor provocate de incendiu și, implicit, pentru readucerea Pasajului Unirii la starea inițială, precizează Primăria Sectorului 4 din București. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 octombrie)/amirea/sdm2