Marş de protest pentru victimele tragediei de la Colectiv

Victimele tragediei de la Colectiv au fost comemorate astăzi prin slujbe de pomenire oficiate în curtea Bisericii Sfântul Nicolae Broșteni, dar și în fața clubului unde a avut loc incendiul. Se împlinesc 7 ani de când 64 de tineri care veniseră la un concert rock au murit în timpul sau după incendiul provocat de artificii manevrate necorespunzător. Comemorarea de anul acesta este prima cu unii dintre vinovați după gratii. Însă societatea civilă, răniți și rude ale tinerilor care au murit atunci spun că nici astăzi problema siguranței la incendii în spațiile publice și cea a nosocomialelor din spitale nu au fost rezolvate. Din acest motiv, trei ONG-uri importante organizează la această oră un marș de protest în București./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 octombrie