Context
Pe data de 1 noiembrie 1179 a fost încoronat Filip Augustus, ca rege al Franței și a domnit până în 1223. Filip a recuncerit teritoriile luate regii Angliei, a extins teritoriul Franței către domeniile regale din nord, către Flandra și în sud către Languedoc. Filip a fost și o figură emblematică în Cruciada a III-a. Filip a fost încoronat la Reims în anul 1179, ca succesor al tatălui său, Ludovic al VII-lea, care suferea de o boală care l-a și răpus într-un final.
După încoronare, unchii săi din familia de Champagne, Henric I, conte de Champagne, Guillaume, episcop de Reimis și Tribaut al V-lea, conte de Blois și Chartres, au sperat că îl pot folosi pe Filip pentru a controla Franța. În momentul în care a urcat pe tron, Filip avea vârsta de 15 de ani. Pentru a scăpa de sub controlul acestora, Filip s-a căsătorit cu Isabela, fiica lui Baldwin al V-lea al Hainaut (astăzi în Belgia), care a fost și nepoata lui Filip al Alsaciei, conducătorul provinciei Flandra, care a promis, în schimbul acestei căsători, să-i ofere regelui controlul asupra provinciei Artois, situată în nordul Franței, ca zestre a fetei.
Tot în 1180, Filip intră în negocieri cu regele Angliei, Henric al II-lea, venit la invitația Casei de Champagne. Pe 28 iunie 1180, Filip a reușit să-l convingă pe regele Angliei să accepte reîncheierea unei înțelegeri prin care Franța și Anglia continuau să comunice la nivel de țări, chiar și în situații critice. De asemenea, înțelegerea dintre Ludovic VII-lea (tatăl lui Filip) și Henric al II-lea a venit pe fondul implicării lui Ludovic în războiul pentru tron dintre Henric și fiii săi, care a determinat intervenția Vaticanului pentru a-i pune pe cei doi monarhi la masa negocierii.
Cu toate că înțelegerea cu regele Angliei i-a adus calm pe partea externă, în politica internă Casa Champagne a fost izolată, iar regele Filip a fost nevoit ca inițial să guverneze singur. Mai mult, contele de Flandra s-a aliat cu casa de Champagne, iar acest lucru a provocat apariția unei răscoale împotriva regelui. Luptele interne s-au încheiat cu Tratatul de la Gisors, în mai 1186, prin care regele și contele de Flandra și-au încheiat socotelile.
Expansiunea teritorială
Posesiunile pe care regele Henric al II-lea al Angliei le-a avut în Franța au constituit o problemă majoră pentru aristocrația franceză. În vara anului 1187, Filip a lansat un atac asupra provinciei Berry, dar în iunie a încheiat un armistițiu cu regele Henric al II-lea, care i-a acordat Issoudun și Freteval, în Vendomois. Armistițiul a fost stabilit pe o perioadă de doi ani, Filip a reînceput luptele însă în vara anului 1188, când a exploatat răcirea relațiilor dintre regele Angliei și Richard Inimă de Leu, fiul său. Confruntările s-au încheiat prin tratatul de la Azay-le-Rideau, din 4 iulie 1189, prin care regele Angliei a renunțat la pretențiile sale pentru suzeranitatea asupra Auvergne și a confirmat concesiunile asupra Issoudun și a Gracay, făcute de Filip. Regele Angliei a murit însă la două zile după încheierea acestui tratat.
Succesorul său, Richard I Inimă de Leu, a făcut pregătirile pentru plecarea sa la Cruciada împotriva lui Saladin. De altfel, Richard a fost cunoscut pentru faptul că a nu a prea guvernat Anglia, deoarece a fost mereu plecat în expediții și cruciade. Filip, regele Franței a plecat și el în Cruciadă, după ce în 1190 a lăsat un document guvernului, prin care lăsa țara în administrarea acestuia.
Întâlnirea dintre Filip al II-lea și Richard Inimă de Leu
Cei doi s-au întâlnit în Sicilia și au încheiat un acord în 1191, cunoscut ca Acordul din Messina. În Palestina, cei doi au luptat împotriva musulmanilor din Acra, până când Filip s-a îmbolnăvit și s-a întors în Franța. În Franța, Filip al Alsaciei murise în cruciadă și exista o problemă pentru linia de succesiune a Flandriei. La finalul anului 1191, Filip s-a întors în Franța.
Cu toate că Filip i-a promis regelui Angliei în cruciadă că nu se va implica în treburile interne și nu va profita de absența lui pentru a ataca Anglia, Filip a aflat de faptul că Richard a fost luat prizonier de ducele Austriei Leopold al V-lea, pe drumul său spre casă. Astfel că a făcut tot ce i-a stat în puteri să prelungească prizonieratul lui Richard, pentru a putea cuceri și alte provincii care aparțineau Angliei. În 1194, Richard a fost eliberat și a pornit împotriva lui Filip, pe care l-a învins în repetate rânduri, la Fréteval în 1194, Courcelles în septembrie 1198. Richard moare în 1199 iar pe tron e înscăunat fratele său, John, care nu a fost un luptător iscusit precum Richard, motiv pentru care John s-a înțeles cu Filip pentru a putea rezolva chestiunea succesiunii sale.
Prin Tratatul de la Legoulet din 22 mai 1200, Filip l-a recunoscut pe John ca moștenitor al lui Richard, în schimbul Vexin și Evreux. Doi ani mai târziu, Filip invadează Normandia și asediază Arques-ul. În schimb, John, regele Angliei, pleacă din provincia Maine, localizată în nord-vestul Franței, și îl capturează pe Artur de Mirebeau. Asta îl înfurie pe Filip, care oprește asediul asupra Arques și pleacă spre sud vestul orașului Tours, distrugând și prădând teritoriile deținute de John, înainte de a se întoarce la Paris. Guillaume de Roches, un nobil puternic din Anjou, care a trecut de partea lui Filip, a inițiat negocieri cu acesta în luna martie a anului 1203. În Normandia, Filip a ocupat fortăreața Château-Gaillard, asupra căreia a inițiat asediu în 1203.
În 1204, după 40 de zile rezistență în capitala Normandiei, Rouen i s-a predat lui Filip. După cucerirea Normandiei, Filip ocupă Maine, Touraine, Anjou și o mare parte din Poitou (între 1204 și 1205). În iunie 1206, John, regele Angliei se îndreaptă spre La Rochelle. După finalizarea unei campanii în sudul orașului La Rochelle, John avansează către Loire. Între Filip și John a avut loc un armistițiu de doi ani, prin care Filip a recunoscut posesiunile lui John asupra pământurilor din Poitevin, din vestul Franței.
Conflictul dintre John al Angliei și Papa Inocențiu al III-lea
Conflictul dintre John și Filip II-al Franței a determinat Papalitatea să se poziționeze alături de o tabără. John i-a cerut Papei Inocențiu să-l sprijine împotriva regelui Franței. Papa a răspuns printr-o scrisoare decret denumită Novit Ille (El știe) prin care refuză să-l condamne pe Filip al Franței. În acest conflict intervine Filip, care încearcă să-l determine pe Papă să-l declare pe John inapt pentru a fi rege. În acest context, Filip a dorit să-și pună un urmaș pe tronul Angliei, însă conflictul dintre Papă și John se încheie în 1213, când John a renunțat în favoarea clemenței papalității.
Dorind să se răzbună, John a format o coaliție anti-franceză cu Otto al IV-lea, împăratul Sfântului Imperiul Romano-German, Contele Flandriei Ferrand, contele Boulogne Raynald, cu care intenționa să invadeze teritoriul controlat de Filip. În 1214, John vine spre Anjou unde a și poartă o bătălie, la Bouvines, pe 27 iulie. Această bătălie a ruinat planurile regelui Angliei, John, care își propusese invadarea întregii regiuni.
Filip al II-lea moare pe 14 iulie 1223 la Mantes, lăsând în spate o amintire a unui monarh care a guvernat cu înțelepciune militară și pricepere organizatorică.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Philip-II-king-of-France/Internal-affairs
https://www.britannica.com/topic/seneschal
https://www.britannica.com/place/Tours
https://www.britannica.com/biography/Louis-VIII
https://www.britannica.com/place/Messina
https://www.britannica.com/biography/Innocent-III-pope/Later-pontificate
https://www.britannica.com/biography/Henry-II-king-of-England
