De ziua Radio România, Rador vă invită să descoperiți noua rubrică „Adolesecent”. Realizată de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret” din București, în coordonarea profesoarelor Victoria Mihalcea și Liana Hera, rubrica își propune să devină un loc de întâlnire al tuturor adolescenților din țară. Cele mai reușite creații literare, plastice sau muzicale vor fi postate  pe site și vor putea fi ascultate/privite la Târgul internațional de carte Gaudeamus Radio România, organizat în luna decembrie, la București.

Proiectul integrator, ”Frânturi de viață adolescentină”, este unul de tip ”Școală pentru viață” care cuprinde activități destinate dezvoltării personalității elevilor și afirmării aptitudinilor creative ale acestora. Activitățile din acest proiect completează în mod creativ tematica stabilită prin schemele orare și curriculum-ul național și cel la dispoziția școlii, situându-se în zona domeniilor legate nemijlocit de schimbările produse în societate, de dezvoltarea științei și tehnologiei, de viața reală cu care tinerii se confruntă zi de zi.

Adolescenţă – Nichita Stănescu

Tu eşti cântecul meu de izbândă.

Peste noapte când te înfăţişezi
în firele ploii,
intru surâzând
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogăţia ta
şi mângâi frâiele cailor tăi
bătute cu piatră de zamfir.

Eu voi încăleca
pe-un armăsar alb
şi-mi voi agăţa ploile,
cercel sunător la ureche,
să mă auzi când trec.

Priveşte-mi ochii
cât de albaştri-mi sunt!
Mă gândesc la Comună,
la bolţile-i înalte cât privirea.

Şi când rostesc numele ei de purpură
şi buzele mi se roşesc,
ca de-un sărut,
atunci ştiu că s-a făcut dimineaţă
şi mă grăbesc în întâmpinarea
soarelui.